Hotărâre privind aprobarea cuantumului taxei de salubrizare în orașul Corabia precum și a Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de salubrizare în orașul Corabia
salubrizare datorată conform prevederilor Codului de procedură fiscală și prevederilor prezentului regulament. ART.7 Plata taxei de salubrizare 1.1. Taxa de salubrizare se plătește lunar, până la data
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului orașului Corabia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „OLT-ECO” în vederea exercitării votului pentru modificarea tarifelor aferente serviciilor de salubrizare de pe raza județului Olt prevăzute în Contractele de delegare nr. 6867/18.06.2018 și nr. 2542/06.12.2021, pentru modificarea Regulamentului de organizare si funcționare a Serviciului Public de salubrizare a localităților din Județul Olt, precum și pentru încheierea unor acte adiționale la contractele de delegare
alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; k)prevederile Legii nr. 100/2016, privind concesiunile de lucrări și concesiunile
Hotărâre privind aprobarea cuantumului taxei speciale de salubrizare în orașul Corabia începând cu data de 01.09.2025
Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului orașului Corabia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „OLT-ECO” în vederea exercitării votului pentru încheierea Actelor Adiționale la Contractele de delegare nr. 6867/18.06.2018 și nr. 2542/06.12.2021, aferente Serviciului public de salubrizare a localităților din județul Olt
ansport a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare de pe raza județului Olt nr. 2542/06.12.2021; h)prevederile art. 2, alin
Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr.66/30.05.2019 a Consiliului Local Corabia
comunitare de utilităţi publice, republicată, cu complectările şi modificările ulterioare; Legea 101/2006 privind salubrizarea localităţilor, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului
Hotărâre privind aprobare organigramă şi stat de funcţii pentru Serviciul Public de Administrare a Domeniului Pubic si Privat al oraşului Corabia
VERZI SI BAZE SPORTIVE 14 sef formatie M muncitor necalificat 15 (lucrator pt. salubrizare G spatii verzi) muncitor necalificat 16 (lucrator pt. salubrizare G spatii verzi) muncitor necalificat
Hotărâre privind indexarea si stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
extravilan 45,00 6. HCL nr.68 din 30.09.2025 Taxa speciala de salubrizare persoane fizice lei/luna/persoana 23.25 7. HCL nr.68 din 30.09.2025 Taxa speciala de salubrizare persoane lei/tona
Hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulate de către dnii consilieri locali Safta Mihaela,Dinu Titel,Titirică Irina,Neacșu Cătălin Adrian,Gălan Gigi și Segărceanu Lidia împotriva hotărârii Consiliului Local Corabia nr.68/30.09.2025
Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare
Hotărâre privind aprobarea tarifelor utilizate de societatea comerciala Servicii Comunitare Corabia S.R.L.
modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1- Se aprobă tarifele pentru activitatea de salubrizare,propuse de societatea comercială Servicii Comunitare Corabia S.R.L,conform centralizatorului anexă nr.1 la prezenta
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII LICEULUI TEHNOLOGIC DANUBIUS DIN ORAȘUL CORABIA ”
catre spatiile special amenajate (halda de gunoi), conform contractului incheiat cu societatea de salubrizare
Hotărâre privind aprobarea tarifelor propuse de catre societatea Servicii Comunitare Corabia S.R.L.
art.6 alin.(1) lit.l și art.26 alin.(5) din legea serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006,cu modificările și completările ulterioare; j) art.7 și 8 din Ordinul A.N.R.S.C
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea Normelor de bună gospodărire pe teritoriul administrativ al orașului Corabia
CAPITOLUL II Norme privind salubrizarea si protecția mediului înconjurator în orașul Corabia Art.9. Persoanele fizice și juridice au obligația de a proteja mediul natural, a păstra curățenia
Hotărâre privind aprobare stat de funcţii pentru Serviciul Public de Administrare a Domeniului Pubic si Privat al oraşului Corabia
patii verzi) 15 Muncitor necalificat (lucrator pt. salubrizare spatii verzi) 16 Muncitor necalificat (lucrator pt. salubrizare spatii verzi) 17 Muncitor necalificat (lucrator pt. salubrizare spatii verzi) 18 Muncitor
Hotărâre privind indexarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025
extravilan 43,00 6. HCL nr.93 din 18.08.2023 Taxa speciala de salubrizare persoane fizice lei/luna/persoana 15,01 7. HCL nr.93 din 18.08.2023 Taxa speciala de salubrizare persoane lei/tona
Hotărâre privind indexarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024
extravilan 39,00 6. HCL NR.129 DIN 28.12.2018 Taxa speciala de salubrizare persoane fizice lei/luna/persoana 14,98 7. HCL NR.129 DIN 28.12.2018 Taxa speciala de salubrizare persoane lei/tona
Hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic , a devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII LICEULUI TEHNOLOGIC DANUBIUS DIN ORAȘUL CORABIA ”
catre spatiile special amenajate (halda de gunoi), conform contractului incheiat cu societatea de salubrizare - Lucririle de executie vor fi realizate, obligatoriu, pebaza standardelor gi normelor, care
Hotărâre privind aprobarea Statutului orașului Corabia
salubrizare, furnizat de S.C. Salubris S.A.; e) serviciul public de iluminat, furnizat de S.C. Servicii Comunitare Corabia S.R.L. ; Art. 18 Distribuţia energiei electrice de pe raza teritorială
Hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a orașului Corabia pentru perioada 2021-2027
Agenți economici: o 2 ori/săptămână. 15 HCL 83/2019 – delegarea serviciului de salubrizare al Orașului Corabia 75 Începând cu anul 2019, deșeurile colectate Analiza cantităților de deșeuri generate
Hotărâre privind aprobare organigrama si stat de functii pentru Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public si Privat al Orasului Corabia
BAZE SPORTIVE 11 VACANT sef formatie M muncitor necalificat (lucrator pt. 12 G salubrizare spatii verzi) muncitor necalificat (lucrator pt. 13 G salubrizare spatii verzi) muncitor necalificat (lucrator
Hotărâre privind puncte colectare de deseuri in orasul Corabia
utilitati publice,republicata,cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor,republicata,cu modificarile si completarile ulterioare
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.