20 iunie 2022 · Inițiator: Iulică OANE

HCL 72/2022 Corabia adoptată

Hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare cu Universitatea din Craiova pentru efectuarea cercetărilor arheologice sistematice din cetatea romano-bizantină Sucidava din oraş Corabia, cartier Celei, judeţul Olt

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2022 a Consiliului Local Corabia
Emitent
Consiliul Local Corabia
Număr
72 / 2022
Data
20 iunie 2022
Inițiator
Iulică OANE
Localitate
Corabia, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Orașul Corabia aprobă un protocol prin care Universitatea din Craiova va coordona și efectua cercetări arheologice sistematice în cetatea Sucidava, din cartierul Celei. Se aprobă și faptul că Primarul va semna protocolul în numele orașului, iar documentul va fi comunicat primarului, Serviciului Cultural, Universității din Craiova și Instituției Prefectului Județului Olt. Pentru localnici înseamnă clar că activitățile arheologice vor fi gestionate în parteneriat cu universitatea, cu impact potențial asupra eventualelor termene și zone afectate în zona Cetății Sucidava, conform anexelor hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1- Se aprobă încheierea protocolului de colaborare între Universitatea din Craiova,în calitate de “organizator de practică”, și ORAȘUL CORABIA,în calitate de “partener de practică”, pentru efectuarea cercetărilor arheologice sistematice din cetatea romano-bizantină “Sucidava”,din oraşul Corabia, cartier Celei, judeţul Olt,conform anexei la prezenta hotărâre. Art.2 – Se împuternicește Primarul orașului Corabia să semneze protocolul de colaborare cu Universitatea din Craiova. Art.3 – Hotărârea se va comunica Primarului orașului Corabia,Serviciului „Cultural”,Universității din Craiova și Instituției Prefectului județului Olt. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ: GETA MITROI SECRETAR GENERAL, VASILE FLORESCU Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel: - voturi pentru 17 - voturi contra 0 - abtineri 0 Anexa la hotărârarea nr.72/20.06.2022 a Consiliului Local Corabia UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA ORAŞUL CORABIA FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIALE Nr. ……....... din ……………………. Nr. ………… din ……………. PROTOCOL DE COLABORARE În conformitate cu : - Ordinului Ministrului Culturii nr. 2178/2011, art.1, aliniat 7 privind procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică; - Legea 258/2007 privind practica elevilor şi studenților şi în continuarea Protocolului de colaborare nr. 237/17.02.2011, prelungit în anul 2016, Părţile: Universitatea din Craiova cu sediul în Craiova, Str. Al. I. Cuza, nr. 13, reprezentată prin Rector, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spânu şi Orașul Corabia, cu sediul în Corabia, str. Cuza Vodă, nr. 54, reprezentat prin Primar, ing. Iulică Oane Convin să încheie un nou protocol, cu următoarele prevederi: I. OBIECTUL PROTOCOLULUI Art. 1. Cele două instituţii vor colabora pentru efectuarea cercetărilor arheologice sistematice din cetatea romano-bizantină de la Sucidava, oraş Corabia, cartier Celei, judeţul Olt. Art. 2. Cu acest prilej, pe şantierul arheologic menţionat îşi desfăşoară practica de specialita

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă