25 iunie 2026 · Inițiator: Iulică OANE

HCL 65/2026 Corabia adoptată

Hotărâre privind stabilire salarii de bază pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al orașului Corabia începând cu 01.07.2026

Denumire
Hotărârea nr. 65 din 2026 a Consiliului Local Corabia
Emitent
Consiliul Local Corabia
Număr
65 / 2026
Data
25 iunie 2026
Inițiator
Iulică OANE
Localitate
Corabia, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide să majoreze salariile de bază ale personalului contractual din Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al orașului Corabia începând cu luna iulie 2026. Modificarea se aplică conform uneiAnexe, iar impactul financiar exact (câți bani, termene de plată, eventuale zone sau categorii afectate) depinde de valorile din acea anexă. Decizia este luată în contextul unor reglementări naționale privind salariile și Codul administrativ, cu acordul sindicatului și avizele comisiilor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Începând cu luna iulie 2026 se stabilesc salariile de bază pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public si Privat al orasului Corabia, conform anexei la prezenta hotărâre. Art.2. Salariile de bază se stabilesc potrivit prezentei hotărâri astfel încât împreună cu indemnizațiile lunare și celelalte elemente ale sistemului de salarizare să nu depășească nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar și să se încadreze în fondurile bugetare aprobate anual pentru cheltuielile de personal. Art.3. Începând cu data adoptării hotărârii își înceteaza aplicabilitatea orice alte prevederi contrare. Art.4. Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Art.5. Hotărârea se va comunica Primarului orașului Corabia,serviciului Resurse Umane-Salarizare-IT- Proiecte,S.P.A.D.P.P.Corabia și Instituţiei Prefectului-Judeţul Olt. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează: Cristinel Golea SECRETAR GENERAL, Jr.Vasile Florescu Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel: - voturi pentru 10 - voturi contra 0 - abțineri 4 1|P age

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă