29 august 2025 · Inițiator: Iulică OANE

HCL 60/2025 Corabia adoptată

Hotărâre privind stabilire reprezentanți în Consiliul de Administrație și Comisia pentru Evaluarea si Asigurarea Calității Educației la Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu” Corabia în anul școlar 2025/2026

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2025 a Consiliului Local Corabia
Emitent
Consiliul Local Corabia
Număr
60 / 2025
Data
29 august 2025
Inițiator
Iulică OANE
Localitate
Corabia, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide cine vor fi reprezentanții în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Virgil Mazilescu” pentru anul școlar 2025/2026. În acest act se stabilește că, pentru început, domnul Constantin Ștefan este ales ca reprezentant, iar decizia poate afecta felul în care se iau decizii școlare, fondurile și evaluările calității educației din acea unitate. Impactul pentru locuitori poate însemna eventuale prioritizări bugetare, termene de implementare ale proiectelor școlare și modul în care se monitorizează calitatea educației.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. - Se stabilesc ca reprezentanți ai Consiliului Local Corabia în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Virgil Mazilescu” Corabia în anul școlar 2025/2026 următorii: 1. Dnul CONSTANTIN ȘTEFAN; 2. Doamna BÎRȚAN CORNELIA. Art. 2. - Se stabilește ca reprezentant al Consiliului Local Corabia în Comisia pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii Educației la Școala gimnazială „Virgil Mazilescu” Corabia în anul școlar 2025/2026 doamna ALBIȘORU-VARACLESCU DOINIȚA. Art.3 – Hotărârea se va comunica Primarului orașului Corabia, Școlii Gimnaziale „Virgil Mazilescu” Corabia,persoanelor nominalizate și Prefectului județului Olt. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ: Octavia Modan SECRETAR GENERAL, Jr.Vasile Florescu Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel: - voturi pentru 15 - voturi contra 0 - abțineri 0

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă