26 august 2021 · Inițiator: Iulică OANE

HCL 41/2021 Corabia adoptată

Hotărâre privind aprobare act adițional la contractul de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale în localitatea Corabia nr. 322/30.11.2011

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2021 a Consiliului Local Corabia
Emitent
Consiliul Local Corabia
Număr
41 / 2021
Data
26 august 2021
Inițiator
Iulică OANE
Localitate
Corabia, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea contractului de concesiune a distribuției gazelor naturale în Corabia (nr. 322/30.11.2011) prin Actul Adițional nr. 2, iar Primarul este împuternicit să semneze actul în numele orașului. Pentru locuitori înseamnă eventuale modificări ale condițiilor contractuale cu furnizorul (posibile modificări de termene, lucrări sau costuri legate de distribuția gazelor), conform actului adițional care face parte din hotărâre. Hotărârea se comunică Primarului, biroului Investiții și Distrigaz Sud Retele SRL.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. – Se aproba modificarea contractului de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale în orasul Corabia, Județul Olt, nr. 322/30.11.2011, încheiat cu societatea Distrigaz Sud Retele SRL., conform Actului Adiţional nr. 2, anexa care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 2 Se mandatează Primarul orasului Corabia să semneze în numele şi pe seama orasului Corabia, Actul Adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale în orasul Corabia, Județul Olt, nr. 322/30.11.2011, încheiat cu societatea Distrigaz Sud Retele SRL.. Art. 3. – Prezenta hotărâre se va comunica Primarului orașului Corabia,biroului “Investitii”, societatii Distrigaz Sud Retele SRL și Prefectului județului Olt. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ: VIOREL CIOBANU SECRETAR GENERAL, VASILE FLORESCU Nr. 41/26.08.2021 Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel: - voturi pentru 17 - voturi contra 0 - abtineri 0 Anexa la hotararea nr.41/26.08.2021 a Consiliului Local Corabia ACT ADIŢIONAL nr. 2/2021 la Contractul de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale in localitatea Corabia, aparținătoare orasului Corabia, judetul Olt, nr. 322/30.11.2011 Încheiat între: UAT CORABIA, cu sediul în Corabia, strada Cuza Voda, nr. 54, România, tel 0249.560703, fax 0249.506154, cod fiscal 4716810, cont RO11TREZ50921A470400XXXX deschis la Trezoreria orasului Corabia, reprezentata legal de domnul Iulica OANE, avand functia de Primar, in calitate de CONCEDENT, şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. cu sediul social în Bucureşti, Bd. Mărăşeşti nr. 4-6, Clădirea B, Sector 4, telefon 021/301.17.29, fax 021/301.21.57, înregistrată la Oficiulul Registrului Comerţului sub nr. J40/2728/2008, cod de înregistrare fiscală 23308833, reprezentată legal prin domnul Dan PANTILIE, având funcţia de Director General, în calitate de CONCESIONAR, Având în vedere: (A) Procesul de divizare totală, fără a intra în lichidare, a Societății WI

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă