9 decembrie 2022 · Inițiator: Iulică OANE

HCL 146/2022 Corabia adoptată

Hotărâre privind participarea orasului Corabia la implementarea proiectului din Investiția I.4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”finanțat din PNRR,Componenta 11 – Turism și cultură

Denumire
Hotărârea nr. 146 din 2022 a Consiliului Local Corabia
Emitent
Consiliul Local Corabia
Număr
146 / 2022
Data
9 decembrie 2022
Inițiator
Iulică OANE
Localitate
Corabia, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al orașului Corabia decide să participe la implementarea proiectului național Investiția I.4, finanțat din PNRR, care vizează realizarea a 3.000 km de trasee cicloturistice. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea accesării finanțării și includerea Corabiei în acest proiect, cu impact asupra dezvoltării turistice, infrastructurii locale și potențialului de finanțare, respectiv termenele și condițiile stabilite de ghiduri și reglementări. Se aprobă reprezentarea orașului în cadrul etapei de implementare și coordonarea cu instituțiile responsabile, conform prevederilor legale menționate în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. – Se aprobă participarea orașului Corabia alături de alte unități administrativ-teritoriale din cadrul județului dar și din județele învecinate, la implementarea proiectului din Investiția I.4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat din PNRR, Componenta 11 – Turism și cultură. Art.2.- Se aprobă Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Dolj, în calitate de lider de parteneriat si unitățile administrativ- teritoriale din cadrul județului dar și din județele învecinate, în calitate de parteneri, în vederea depunerii spre finanțare a proiectului ,,Traseu Eurovelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt,, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/I.4, Componenta 11 — Turism și cultură, Investiția I.4 — Implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice,prevăzut în anexa la prezenta hotărâre, ce constituie parte integrantă din acesta. Art. 3. – Se mandatează primarul orașului Corabia să semneze, în numele și pe seama orașului Corabia, Acordul de Parteneriat la cererea de finanțare a proiectului ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” cu toate anexele acesteia, a tuturor documentelor aferente proiectului și să reprezinte orașul Corabia și Consiliul Local al orașului Corabia în relația cu MDLPA. Art.4. – Se mandateaza presedintele Consiliului Județean Dolj,domnul Dorin-Cosmin Vasile sa semneze cu semnătură electronica extinsă in numele sip e seama orasului Corabia cererea de finantare cu toate anexele acesteia,a tuturor documentelor aferente proiectului si sa reprezinte orasul Corabia in relatia cu MDLPA. Art. 5. – Primarul orașului Corabia împreună cu aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 6. – Secretarul general al orașului Corabia va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului Județul Olt , primarului orașului Corabia și va dispune postarea acesteia pe Monitorul Oficial Local. Art.7.– Hotărârea se va comunica Primarului orașului Corabia,serviciului „Buget-Contabilitate” si Instituției Prefectului județului Olt. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ: VLAD SORIN-GIGI SECRETAR GENERAL, Jr.VASILE FLORESCU Nr.146/09.12.2022 Prezenta hotărâre a fost

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă