Hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare a ajutoarelor financiare pentru cheltuielile de înmormântare în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune și a ajutorului de urgență familiilor și persoanelor singure care se află în situații de necesitate sau deosebite
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2024 a Consiliului Local Corabia
Se aprobă o procedură pentru acordarea ajutoarelor financiare destinate acoperirii cheltuielilor de înmormântare în cazul unui deces din familie al unei persoane care are venit minim de incluziune, precum și a ajutoarelor de urgență pentru familii și persoane singure aflate în situații de necesitate sau deosebite. Pentru locuitori înseamnă că, în caz de deces, se pot solicita bani pentru înmormântare (și, dacă e cazul, ajutoare de urgență), în funcție de venitul declarat și de situația de dificultate, cu termene și condiții stabilite în procedură. Practic, organizația locală stabilește cum se acordă aceste fonduri, cui i se adresează cererea și ce documente sunt necesare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. Se aprobă Procedura de acordare a ajutoarelor financiare pentru cheltuielile de înmormântare în
cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune și a ajutorului de urgență
familiilor și persoanelor singure care se află în situații de necesitate sau deosebite, conform anexei la prezenta
hotărâre.
Art.2. Cuantumul maxim al ajutorului acordat conform procedurii aprobate este de 1.500 lei/familie sau
persoană singură și se alocă o singură dată pe an.
Art.3. În cazul în care ajutoarele de urgență nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost acordate,
aceastea vor fi recuperate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art.4. Începând cu data adoptării hotărârii își încetează aplicabilitatea hotărârea nr.72/29.11.2021.
Art.5. Se împuternicește Primarul orasului Corabia cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.6. Hotararea se va comunica Instituţiei Prefectului judeţului Olt,Primarului orasului Corabia, Directiei
de Asistență Socială și serviciului „Buget-Contabilitate”.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ:
Geta Mitroi SECRETAR GENERAL,
Jr.Vasile Florescu
Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel:
- voturi pentru 16
- voturi contra 0
- abțineri 0
1
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.