gorsTAra ROMÂNIA .
i teze JUDEŢUL CONSTANŢA
me N MUNICIPIUL CONSTANŢA
Il CONSILIUL LOCAL
Ton.
const tunat
HOTĂRÂRE
privind etapizarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul
Teoretic Decebal, Constanța”, cod SMIS 137373, finanţat în cadrul Programului
Operaţional Regional 2014 - 2020 Axa Prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1
propus pentru finanțare în etapa II în cadrul Programului Regional Sud-Est
2021 —- 2027
Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extrardinară, din
data de DF: /2, 4045 ;
Având în vedere:
- fteferațul de a ropare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub
nr. 25356 £/0, JE. [2 i
- raportul de s salar Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, înregistrat
sub nr. 2035657
- avizul Coriisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale,
buget finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa;
In conformitate cu prevederile:
- art. 118 din Regulamentul (UE) 2021/1060 din 24 iunie 2021 de stabilire a
dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european
pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare
aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migraţie și integrare,
Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru
managementul frontierelor și politica de vize, cu modificările și completările
ulterioare;
- Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
36/2023 privind stabilirea cadrului
general pentru închiderea programelor operaţionale finanțate în perioada de
programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;
- Instrucțiunii nr. 207/31.10.2023 a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor
Europene - Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional 2014-2020,
referitoare la acțiunile AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului
Operaţional Regional! 2014-2020;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
Luând în considerare:
-
HCL nr. 40/2021 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de
proiectul “Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Teoretic Decebal,
Constanța” și aprobarea Acordului de parteneriat;
- HCL nr,
460/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de
intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
"Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Decebal, Constanţa”;
- Contractul de finanțare nr. 6816/02.04.2021 pentru proiectul “Creşterea
eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Decebal, Constanţa”, încheiat între
Municipiul Constanţa și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei și
Organismul Intermediar - Agenţia pentru Dezvoltare Regională SUD - EST, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. e) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă continuarea implementării proiectului în etapa a II-a în cadrul
Programului Regional Sud-Est 2021-2027 cu menținerea indicatorilor, rezultatelor și
obiectivelor așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare nr. 6816/02.04.2021,
în scopul realizării lor integrale, până la termenul final de implementare indicat în
contractul de finanţare a celei de-a II-a etape.
Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului “Creşterea eficienţei energetice a
imobilului Liceul Teoretic Decebal, Constanţa”, cod SMIS 137373 în cuantum de
19.269.548,28 lei cu TVA.
Art. 3 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării etapei a II-a
a proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din fonduri
nerambursabile din Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Art. 4 Contribuţia proprie a municipiului Constanţa și cheltuielile conexe ce pot apărea
pe parcursul implementării proiectului în etapa a II-a se vor asigura din bugetul local.
Art. 5 Se aprobă obligaţiile UAT Municipiul Constanţa, în calitate de beneficiar al
proiectului “Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Decebal,
Constanţa”, cod SMIS 137373, finanțat în cadrul POR 2014-2020 prin contractul de
finanţare nr. 6816/02.04.2021, în contextul încadrării sale ca proiect etapizat,
conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 6 Compartimentul secretariat, relații consiliul local și administrația publică va
comunica prezenta hotărâre Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei
financiare în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului — județul
Constanța, spre știință.
Prezegie hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
pentru, _. “2 împotrivă, ——. abţineri,
La data adoptării sunt în funcţie Lp de consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, ,
MARIUS UL
CONTRASEMWEAZĂ
SECRETA ERAL,
FULVIA-ANFONELA DINESCU
CONSTANŢA
Anexa la HCL nr. ...... din data de
A NEXĂ
| ANEXĂ LA
cu NR 45 PPAR
V
Anexa 15 — OBLIGAȚII BENEFICIAR (PROIECT PROPUS) ÎN VEDEREA ETAPIZĂRII
Obligaţii ale Beneficiarului proiectului “Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic
Decebal, Constanţa”, finanţat în cadrul POR 2014-2020, contract de finanţare nr. 6816,/02.04.2021, cod
SMIS 137373, propus în vederea etapizării prin preluarea etapei a Ii-a de implementare în perioada de
programare 2021-2027, Programul Regional Sud-Est 2021 - 2027
(1)
(2)
()
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)
(9)
De a continua implementarea proiectului în etapa a Il-a cu menținerea indicatorilor, rezultatelor
şi obiectivelor aşa cum sunt prevăzute în Anexa 2 (doi) - Cererea de finanţare la prezentul
contract, în scopul realizării lor integrale, până la termenul final de implementare indicat în
contractul de finanţare a celei de-a Il-a etape.
De a notifica în atenţia OI/AM sumele cu care proiectul se finalizează, ca etapă |, în cadrul POR
2014-2020, în maxim 5 zile lucrătoare după plata cererii finale de rambursare, conform
modelului comunicat de AMPOR/OI în acest sens.
De a solicita şi obține un acord prealabil din partea AMPOR, în condiţiile în care Beneficiarul
intenţionează să solicite modificarea/completarea/clarificarea indicatorilor, rezultatelor şi/sau
obiectivelor proiectului, la nivelul contractului de finanţare ce va fi încheiat pentru finanțarea
etapei a Il-a a acestuia în perioada de programare 2021-2027.
De a transmite în atenţia OI/AMPOR, la intervalele stabilite în vederea raportării în cadrul
contractului de finanțare a etapei a l-a a proiectului, un exemplar/informaţiile incluse în
raportul de progres aferent acestui contract, precum și raportarea aferentă indicatorilor de
etapă, alături de documentele suport relevante. Comunicarea se va realiza prin încărcarea în
SMIS 2014+/SMIS Minima!/prin e-mail, în aceleași condiții ca și pe parcursul implementării
proiectului în etapa | de implementare.
De a comunica în atenţia OI/AMPOR, ori de câte ori AM / Ol solicită aceasta, în termenul indicat,
orice alte raportări/documente/informaţii legate de implementarea proiectului, în formatul
solicitat.
De a acorda dreptul de acces la locurile și spaţiile unde se implementează proiectul, inclusiv
acces la sistemele informatice care au legătură directă cu proiectul, şi să pună la dispoziţie
documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a proiectului, în aceleași condiții
ca şi la etapa | de implementare, la solicitarea OI/AMPOR, în termenele și condiţiile indicate.
De a înştiința O1/AMPOR, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţie, asupra oricărei situaţii
care împiedică /întârzie în mod semnificativ/pune în discuţie finalizarea proiectului și atingerea
indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse.
De a returna AMPOR, în termenele solicitate, finanțarea nerambursabilă primită pentru
implementarea etapei |, alături de dobânzile/penalităţile aferente, dacă este cazul, în situația
nefinalizării etapei a II-a a proiectului, respectiv în cazul neatingerii indicatorilor, rezultatelor și
obiectivelor propuse, sau în-cazul nerespectării obligațiilor aferente perioadei de durabilitate a
proiectului, conform prevederilor contractului de finanţare și legislaţiei aplicabile.
De a realiza, la termenele specificate de AMPOR, toate măsurile pentru implementarea
recomandărilor rezultate ca urmare a misiunilor de audit ale instituţiilor abilitate în acest sens,
precum şi de a pune în practică recomandările OI/AM în legătură cu acest proiect, în scopul
atingerii indicatorilor, rezultatelor şi obiectivelor propuse în cadrul proiectului.
(10) De a include/actualiza, după caz, în SMIS 2014+, informațiile privind stadiul implementării
activităților aferente etapei a II-a și atingerii indicatorilor, rezultatelor şi obiectivelor propuse în
cadrul proiectului, prin încărcarea în SMIS 2014+/SMIS Minimal, în aceleaşi condiții ca şi pe
parcursul implementării proiectului în etapa | de implementare.
(11) Dea respecta și răspunde în termen oricărei alte solicitări AMPOR legată de implementarea
proiectului şi atingerea indicatorilor, rezultatelor şi obiectivelor propuse în cadrul acestuia.
(12) De a respecta Instrucţiunile AMPOR emise în legătură cu proiectele etapizate.
(13) Toate aceste obligații se mențin atât pe parcursul implementării etapei a II-a, cât şi în perioada
de durabilitate a proiectului, care începe să curgă de la momentul efectuării plăţii finale
aferente activităților desfăşurate în etapa a II-a.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
! (A CONTRASEMNEAZĂ
MARLUB “NIHCA „ SECRETAR GENERAL,
uite ARTAU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.