Consiliul Local Constanța aprobă schimbarea denumirii unei unități de învățământ privat: de la Școala Primară “Petre Ispirescu” la Școala Gimnazială “Petre Ispirescu” în anul școlar 2018-2019. Pentru locuitori înseamnă că documentele și evidențele școlare vor purta noul nume, iar autoritățile vor notifica Direcția financiară, administrația locală, inspectoratul școlar și prefectura; nu se specifică impact financiar sau termene de execuție. Decizia intră în vigoare pentru anul școlar 2018-2019.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea denumirii unităţii de învățământ preuniversitar particular Şcoala Primară “Petre Ispirescu” în Școala Gimnazială “Petre Ispirescu”, în anul școlar 2018-2019
05
CONSTANTA ROMÂNIA
țE7 8 JUDEŢUL CONSTANŢA
“BEM MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar
particular din municipiul Constanţa în anul școlar 2018-2019
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară din data
de 31.01.2019;
Luând în dezbatere expunerea de motive” înregistrată sub nr.
17091/28.01.2019 prezentată de consilierii locali: Trandafir Raluca-Andreea, Cojoc
Marioara, Nicolae Irinela, Câmpeanu Adriana-Teodora, Florea Răzvan-Ionuț,
raportul Comisiei de specialitate nr. 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ,
sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială, raportul Comisiei de specialitate
nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, apărarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului precum şi referatul secretarului municipiului
înregistrat sub nr. 17095/28.01.2019;
Având în vedere prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului nr. 6564/2011 privind aprobarea procedurii de atribuire a
denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ
preuniversitar, completat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului nr. 3283/2012, precum și Hotărârea Consiliului ARACIP nr, 4/20.06.2018
prin care s-a aprobat acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie începând cu
anul 2018-2019, Şcolii Primare “Petre Ispirescu” pentru nivelul de învățământ
gimnazial,
în temeiul prevederilor art. 36 alin. 6 lit. „a” pct. 1 si art. 115 alin. 1 lit. „b”
din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă modificarea denumirii unităţii de învățământ
preuniversitar particular Şcoala Primară “Petre Ispirescu” în Școala Gimnazială
“Petre Ispirescu”, în anul școlar 2018-2019
Art. 2 - Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală va
comunica prezenta hotărâre Direcţiei financiare, Direcţiei administraţie publică
locală, Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi, spre ştiinţă, Instituţiei
prefectului judeţului Constanţa.
prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
d. pentru, _________ împoțivă, _________ abţineri.
La data adoptării sunt în t în funcţie «+- consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
TINU ANII CONTRASEMNEAZĂ.
SECRETAR,
Marcela Ena
pes *
CONSTANŢA
Nr, 25 2049
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.