Municipiul Constanța decide să ateste aparența imobilelor (terenurilor) din municipiul Constanța drept proprietate a domeniului privat al orașului, conform anexelor 1-11. Practic, trece aceste imobile în domeniul privat al municipiului, ceea ce poate influența cum pot fi administrate, vândute ori detinute în viitor, precum și eventualele proceduri sau termene legale asociate. Pentru locuitori înseamnă clarificarea statutului juridic al acestor loturi (cine le gestionează în oraș), posibilitatea unor operațiuni administrative ulterioare și impact asupra zonei sau utilizării viitoare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se atesta apartenenta la domeniul privat al municipiului Constanta, a imobilelor (terenuri), identificate conform anexelor nr. 1-11 ce fac parte integranta din prezenta hotarare
g.
co!-ISTAN7'"1
ROMANIA
JUDEJ ULCONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
HOT A R A RE
privind atestarea apartenent ei la domeniul privat
al municipiulu i Constanta a unor imobile
situate i n municipiul Constanta
Consiliul local al municipiului Const anta, intrunit in ~edinta ordinara din
data de ~ .Q f _. 2022;
Avand in vedere :
- referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chitac, inregistrat sub
nr. 151760 / 21.07.2022;
- raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu - Directia patrimoniu din
cadrul Directiei generale urbanism ?i patrimoniu inregistrat sub nr. 151779 /
21.07.2022;
- avizul Comisiei de specialitate nr 1 - de studii, prognoze economico-
sociale, buget, finante ~i administrarea domeniului public ~i privat al municipiului
Constanta;
- avizul Comisiei de specialitate nr.5 - pentru administratie publica,
juridica, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor ~i libertatilor
cetateanului;
in conformitate cu prevederile:
- art.41 alin (5"2) din Legea cadastrului ~i a publicitatii imobiliare
nr.7/1996, cu modificarile ~i completarile ulterioare;
- art.553 alin.(1) ?i (4), art.555 - 557, art.602 alin.(2) ?i art.888 din Legea
nr.287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificarile $i completarile
ulterioare;
- art. 354 $i art.355 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificarile ?i completarile ulterioare;
Lu and in considera re:
- identificarile ?i localizarile nr.68420/21.06.2022, nr.22669/26.05.2022,
nr.178576/21.12.2021, nr . 74072/26.05.2022, nr.42169/27 .04.2022,
nr.111376/26.05.2022, nr.232808/23.05.2022, nr.47912/05.04.2022,
nr.114748/22 .06.2022, nr. 73302/15.07 .2022, nr.145534/21.07 .2022;
in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit.c), alin. (14) $i art. 196 alin.
(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile $i
completarile ulterioare;
HOTARA$TE:
Art. 1 - Se atesta apartenenta la domeniul privat al municipiului
Constanta, a imobilelor (terenuri), identificate conform anexelor nr. 1-11 ce fac
parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2 - Serviciul secretariat, relatii consiliul local $i administratia publica va
comunica prezenta hotarare Serviciului patrimoniu - Directia patrimoniu din cadrul
Directiei generale urbanism $i patrimoniu in vederea aducerii la indeplinire,
Serviciului topografie, cadastru $i cartografie digitala - Directia urbanism din
cadrul Directia patrimoniu din cadrul Directiei generale urbanism $i patrimoniu, ~i
spre ~tiinta Institutiei prefectului - Judetul Constanta.
Prezenta hotarare a fost votata de consilierii locali
astfel: J.d-::pentru, - impotriva, - abtineri .
La data adoptarii sunt in functie •
;(.:f consilieri din 27 membri.
PRE$EDINTE $EDINJA,
CRISTIANA POPESCU
VIOREL
CONS~
NR. . ,U.('J°;J. ·2022
ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. ..J.).7-/4f?.o7-d~ 1 J
/
Elemente identificare Suprafata
Observatii
bun
Teren situat in
Teren - 122 m p I dentificare ~i localizare
Str. Mihail Koga lniceanu
nr.68420/ 21.06.2022
FN
PRE$EDI NTE $ EDINJA,
•
ttJl1E fCe.-t cl/R7it1-l-111-
~
ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
" "-\ H
ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR. 3J.-T-/Je ~ Orf.dr)J.)_
7
Elemente identificare Suprafata
Observatii
bun
Tere n sit uat in Teren - 75 mp Identificare ~i localizare
Bd. Mamaia nr. 47 nr.22669/ 26.05.2022
PRE$EDINT E $EDINJA,
~ V ~ / \
I_ y'_A ~ I"-... ~ ~,O\}
<r
,_j
;,
z £Z
,. ;
·' Z
~ ~
~ J
•
..._
-
'7 0
f-- ('
.?
✓,
,1
j:/-/./
STR. MIH
PLAN DE SITUATIE
SC. 1:500
KOGALNICEANU
RAFATA TOTALA TEREN· S=122 mp
DIN CARE .
SUPRAFATAGARN: S=16 mp
'". "".,'"'.IC: l,U " S : LtVN(E
UPRAFATA PLATFORMA Al=TO.,ATA· "='"" =
,
53
> )
y
~ -
~~-
8 (,/)u QLU
W Q:
C:::-
,.>
....l
,___-
i ;x
,/ "
' ~
1-- 11 !
-------
z ;:; \·.t
~00 "- ~
~- ~
,\, 5
\V L_-.J -
' 0~
')I-
. (/)
-- <(
· 30
100 ~~ l'J~
ZC')
_ _J
hJ
N
~::Jw -~
§ ~ ((
.<(f5er(/)
CV
2> "- cv·
tJ) <d
~ ~ ~ .__,,/" ~\ ~
I ,<(
\ ~
,·z
L __,,/" .... \ \\ / V ./ "- ' /1,, ' y- ./ / /
~ ~V C.f, - ~~ - \\ , "-./'7 " " -, - " "-./ < . Cl.
·_
(~~o • 82
---~--.,, -- ,,✓~~ t~ _i ~ '\;
1 ./·~< ~/ -
~. . .- . Q
,A.
'<f',...~
<?'> v ~ ~~
z
ffi ~
'"
~
• • f ~
ti)
PLAN DE SITUATIE - OBTINERE ACORD DE INTABULARE
SCARA 1:200
Nr. Cadastral Suprafata masurata a imobilului (mp) Adresa imobilului
75 bd. Mamaia nr. 47, Lot 2, mun. Constanta
Nr. Carte Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala AT
CONSTANTA
X=304719.6 X=304719.66
M
in
II')
M
I \
0\
,-..
l IM
II
>-
12
10 lCc
Cl
2
II
5
X=304698.97 X=304698.97
\D \D
M .;
in
II')
(X)
M
M
0\ 0\
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.