10 decembrie 2010

HCL 277/2010 Constanța adoptată

Hotărâre privind modificarea organigramei si statului de functii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului constanta, aprobate prin hclm nr. 241/11.11.2010

Denumire
Hotărârea nr. 277 din 2010 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
277 / 2010
Data
10 decembrie 2010
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă modificarea anexelor nr. 1 şi 2 din H.C.L.M. nr. 241/11.11.2010, în sensul transformării funcţiilor publice în vederea avansării în treapta de salarizare şi promovării în gradul profesional a functionarilor publici care îndeplinesc conditiile legale, conform anexelor nr.l şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează : a) pentru promovarea în gradul profesional următor - un număr de 7 funcţii publice de inspector clasa I grad principal, treapta 1 de salarizare urmează a fi transformate în inspector clasa I grad superior, treapta 3 de salarizare din cadrul :…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

cONSTAN Ta „ & ROMANIA 'W JUDETUL CONSTANTA LE | MUNICIPIUL CONSTANTA Xp. CONSILIUL LOCAL HOTARARE PRIVIND MODIFICAREA STATULUI DE FUNCTII SI ORGANIGRAMEI APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI CONSTANTA, APROBATE PRIN H.C.L.M. NR. 241/11.11.2010 Consiliul Local al Municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 10.12.2010 Luând în dezbatere : - expunerea de motive nr. 147977 / 26.11.2010 prezentată de domnul Primar RADU ȘTEFAN MAZĂRE, - referatul nr. 147980 / 26.11.2010 al Serviciului Resurse Umane - Direcția Administraţie Publica Locală, - raportul Comisiei de specialitate nr. 5 - administrație publică locală, juridică, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertatilor cetăţeneşti, - adresa nr.115652/15.09.2010 a Direcţiei Financiare prin care se comunică faptul că există prevedere bugetară pentru avansarea în treapta de salarizare, promovarea în gradul profesional , | Văzând prevederile din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată cu modificările si completările ulterioare, ale Hotărarii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, ale Legii —cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, H.C.L.M. nr. 500/09.12.2009 privind aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice in anul 2010 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Constanta ; In temeiul prevederilor art.36 alin. (2) lit."a" si alin. (3) lit."b" si ale art.115 alin. (1) lit."b" din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată ; HOTĂRĂȘTE ART.1 - Se aprobă modificarea anexelor nr. 1 şi 2 din H.C.L.M. nr. 241/11.11.2010, în sensul transformării funcţiilor publice în vederea avansării în treapta de salarizare şi promovării în gradul profesional a functionarilor publici care îndeplinesc conditiile legale, conform anexelor nr.l şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează : a) pentru promovarea în gradul profesional următor - un număr de 7 funcţii publice de inspector clasa I grad principal, treapta 1 de salarizare urmează a fi transformate în inspector clasa I grad superior, treapta 3 de salarizare din cadrul : 1- Serviciul Autorizaţii în Construcţii — 1 post 2- Serviciul Urmărire şi Executare Contracte — 1 post 3- Serviciul Centrul de Informare Cetăţeni — 1 post 4- Serviciul Tehnico Economic- 1 post 5- Serviciul Patrimoniu- 1 post 6- Serviciul Trafic Rutier şi Ordine Publică — 1 post 7- Serviciul Sprijinire şi Indrumare Asociaţii Proprietari — | post - un numar de Il functii publice de inspector clasa I grad asistent, treapta 1 de salarizare urmeaza a fi transformate în inspector clasa I grad principal, treapta 3 de salarizare 1- Serviciul Urmărire şi Executare Contracte — 4 posturi 2- Serviciul Autorizare Agenţi Economici — 2 posturi 3- Serviciul Zona IV — 2 posturi 4- Serviciul Zona I- 1 post 5- Serviciul Autoritate Tutelară şi Protecţia Copilului — 1 post 6- Serviciul Resurse Umane — 1 post - o funcție publică de consilier juridic clasa 1 grad asistent, treapta 1 de salarizare urmează a fi transformată în consilier juridic clasa 1 grad principal, treapta 3 de salarizare, Serviciul Juridic - o funcție publică de auditor clasa I grad asistent, treapta | de salarizare urmează a fi transformată în auditor clasa I grad principal, treapta 3 de salarizare, Compartimentul Audit Public Intern - o funcţie publică de referent clasa III grad principal, treapta 1 de salarizare urmează a fi transformată în referent clasa III grad superior, treapta 3 de salarizare, Serviciul Stare Civilă i - o funcție publică de referent clasa III grad asistent, treapta 1 de salarizare urmeaza a fi transformată în referent clasa III grad principal, treapta 3 de salarizare, Serviciul Autorizare Agenţi Economici b) pentru avansarea în treapta de salarizare - 2 funcţii publice de inspector clasa I grad superior, treapta 3 de salarizare urmează a fi transformate în inspector clasa 1 grad superior, treapta 2 de salarizare la Serviciul Urmărire şi Executare Contracte şi Compartimentul Comisiilor de Specialitate ale CLM. - o funcţie publică de inspector clasa I grad principal, treapta 3 de salarizare urmează a fi transformată în inspector clasa I grad principal, treapta 2 de salarizare, Serviciul Zona III - o funcţie publică de inspector clasa I grad asistent, treapta 3 de salarizare urmează a fi transformată în inspector clasa I grad asistent, treapta 2 de salarizare, Serviciul Urmărire şi Executare Contracte - o funcție publică de inspector clasa I grad asistent, treapta 2 de salarizare urmează a fi transformată în inspector clasa I grad asistent, treapta 1 de salarizare, Serviciul Zona ] . ART. 2- Se completează organigrama aparatului de specialitate al Primarului municipiului Constanța în sensul adăugării Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, unitate sanitară cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Constanţa . ART. 3- Celelalte dispoziții ale H.C.L.M. nr.241/11.11.2010 rămân neschimbate. ART. 4 — Compartimentul pentru Comisiile de Specialitate ale Consiliului Local Municipal va comunica prezenta hotărâre Serviciului Resurse Umane, în vederea aducerii la îndeplinire şi Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, spre ştiinţă. PREZENTA HOTĂRÂRE A FOST ADOPTATĂ DE 25 CONSILIERI DIN 27 MEMBRI PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZA, MATEI CONSTANTIN SECRETAR, MARCELA ENACHE CONSTANȚA NR. 277/10.12.2010 ANEXA 1 LA H.CLM NR. J. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL PRIMAR VICEPRIMAR. VICEPRIMAR. maria se | ace = An nui neam IA (erei DIRECTOR E n EXECUTIV ra || esec posi E) AE H LM, 3 DIRECTIA ASTETERTA mu, VINITRICE Votate STAU cârezopIi x metroa DIRECTOR EXECUTIV EXECUTIV era i DIRECTOR La bac | tc ARHITECT DIRECTOR necton |prsEereR EXECUTIV EXECUTIV EXECUTIV SEF EXECUTIV SERVICIU MEDICI 3 SCOLARA E [ză ta 754 - TOTAL POSTURI DIN CARE 3 - FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA 67 - FUNCTII PUBLICE DE CONDUCERE 491 - FUNCTII PUBLICE DE EXECUTIE 193 - POSTURI CONTRACTUALE ROMANIA JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA PRIMAR ANEXA nr.2 LA H.C.L.M.NR__277/2010 STAT DE FUNCTII TREAPTA FUNCTIA FUNCTIA NR.CR| FUNCTIE PUBLICA FUNCTIA PUBL d TREAPTA IGRAD NIVELUL T EXECUTIE CONDU-CERE * STUDII | CLASA| GRAD | sa CONTESTA A DE CONTRACTUALA DE PROFESIONA STUDIILOR OBS, 1__|Primar 2 |Viceprimar 3 |Viceprimar 1_] Secretar Municipiu s__] | L_!_ CABINET PRIMAR 1 Consilier IA E 2 Inspector spec IA s Expert local 1 probleme rromi gim COMPARTIMENT AUDIT PUBLIC INTERN 1 |Auditor s | P 1 2 |Auditor s | P 1 3_ Auditor s | P 3 4__ |Auditor s | A 1 INSPECTORAT PROTECTIE CIVILA - SERVICIU 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | Ss 1 3 |inspector s | S 1 4 |inspector s | S 2 5 |Referentspec ssd [| S 1 6 |inspector s | A 2 7 |inspector s | D 8 Referent m II] A 2 9 inspector s | P 1 1. DIRECTIA PROGRAME SI DEZVOLTARE 1 |Director executiv s 1 Director executiv 2 , s 1 adjunct BIROUL PROTECTIA MEDIULUI 1 Sef birou s 1 2_|Consilier s | P 3 3 |inspector s | A 3 4 inspector s | A 1 5 inspector s | A 2 6_ |inspector EI | A 1 SERVICIUL PROIECTE CU FINANTARE INTERNATIONALA 1 Ss Sef Serviciu 2 Ss Inspector spec. Il) s 3 Ss Inspector spec. Il s 4 s Inspector spec. Il) s 5 Ss Inspector spec. Il) s 6 E Inspector spec. Il s 7 s Inspector spec. Il) s 8 Ss Inspector spec. Il) s 9 s Inspector spec. Il) s 10 Ss Consilier juridic Il s SERVICIUL IMPLEMENTARE PLAN INTEGRAT DE DEZVOLTARE 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier EI | A 1 3 |Consilier s | A 3 4 |Consilier s | A 1 5__|Consilier s | P 2 6 |Consilier EI | A 1 7 Consilier manager de s | A 4 proiect Consilier manager de 8 proiect 9 s l A 1 9 |Consilier EI | S 1 10 |inspector s ] P 1 11 |Referent m II A 3 . DIRECTIA ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA 1 |Director executiv s 1 2 |Director executiv adjunct s 1 SERVICIUL AUTORITATE TUTELARA ŞI PROTECȚIA COPILULUI 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |Consilier s | S 1 4 |inspector s | P 3 5 |inspector s | A 1 6. |inspector s | P 1 7. |Consilier s | A 1 8 |inspector s | P 3 9 |inspector s | P 1 10. |Referent m III S 1 11. inspector s | P 1 12. |inspector s | A 2 13. |inspector s | A 2 14 Jinspector s | A 2 15 |inspector s | P 1 16 |inspector s | P 1 17__|Referent m III S 1 18 s Psiholog specialist SERVICIUL ASISTENTA SI PROTECTIE SOCIALA Sef serviciu Inspector Inspector Referent Referent Inspector Inspector o|Alo|la||le|le|l= Inspector [ie] Inspector [=] Inspector 3 Inspector [IC] Inspector wo Inspector vo lo |olo|vlvlv|I3|3lo|vlo >|>|>>h|yvlvl>|lo »iviv|=l=l=l=l=l=l=l=l=]= ES Referent SERVICU RESURSE UMAN Sef serviciu Consilier Consilier Inspector Inspector Consilier Consilier VW |v |v lv |v |v [lu "9|9|9|o|U|v)) =l=|ol=l=l=l= o|IA|o|la|E|le|IRI= Psiholog practicant SERVICIUL JURIDIC Sef serviciu Consilier jur Consilier jur Consilier jur Consilier jur Consilier jur Consilier jur Consilier jur o|o|A|o|a|z|w|e|= Consilier jur = o Consilier jur VW |v |v |v |lvlv |v |vlE |„E (92) îs) Die] iau) (92) (92) pa») pa lols|=l=slolol=l=]=! 11 |Consilier jur s | A 2 12 |Consilier jur s | A 1 13 |Consilier jur s | P 3 14 |Consilier jur s | P 3 15 |Consilier jur s | A 1 16 |Consilier jur s | A 1 17. |Referent m III S 1 18 |inspector s | P 1 19_|Referent m II] S 1 SERVICIUL DE SPRIJINIRE SI INDRUMARE A ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI 1 Sef serviciu s 1 2 inspector s | S 1 3 |inspector s | S 2 4 |inspector s | S 2 5 |inspector s | S 3 6. |inspector s | A 1 7 |inspector s | P 2 8 |inspector s | A 1 9 |inspector s | A 2 10 |inspector s | A 2 11__ inspector s | A 2 12 |inspector s | A 2 . DIRECTIA GOSPODARIRE COMUNALA 1 Director executiv s 2 Director executiv 1 adjunct Ss SERVICIUL TEHNICO - ECONOMIC 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier EI | S 1 3 |inspector s | P 2 4 |inspector s | S 2 5 |inspector EI | S 3 6 |Referent m []] S 3 7 |inspector s | A 3 8 |inspector s | A 3 9 |Referent m III P 1 SERVICIUL ADMINISTRARE SPATII VERZI 1 Sef serviciu s 1 2 inspector s | S 1 3 |inspector s | S 1 4 |inspector s | P 3 5 inspector s | P 3 6 |inspector s | A 1 7 |Referentspec. ssd Il S 1 8 |Referent m IL A 3 SERVICIUL IGIENĂ PUBLICĂ 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | S 1 3 |inspector s | S 2 4 |inspector s | S 3 5 |inspector EI | P 1 6 |Referent m III S 2 7 inspector s | A 3 8 _ |Referent m II] A 2 SERVICIUL DRUMURI SI ILUMINAT PUBLIC 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |inspector s | S 1 4 |Referentspec ssd |] S 1 5__|Referent m III S 1 6 |inspector s | A 2 7 |inspector s | A 2 8_ |inspector s | A 3 SERVICIUL ADMINISTRARE CIMITIRE 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | S 1 3 Referent m III S 1 4__|Referent m II] S 1 5__ Referent m II] S 1 6 Referent m III S 1 7__|Referent m II] S 1 8 Referent m II] S 1 9 |Referent m IL Ş 1 4. DIRECTIA SERVICII PUBLICE [1] Director executiv | s | ] 1 |] | BIROUL ADMINISTRATIV TEHNICO- ECONOMIC 1 Sef birou s 1 2 |inspector s | A 2 3 |inspector s | S 1 4 inspector s | A 3 5 Referent m III P 1 6_ |inspector s | A 1 SERVICIUL TRAFIC RUTIER SI ORDINE PUBLICA 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | S 1 3 |inspector s | A 1 4 inspector s | A 1 5 |Referent spec ssd I[] S 1 6 |inspector EI | S 3 7 |Referent m II S 1 8 |inspector EI | A 2 SERVICIUL DOTARI URBANE - ECARISAJ - DEZINSECTIE SI DERATIZARE 1 Sef Serviciu s 1 2 |inspector s | S 3 3 |inspector s | A 2 4 inspector s | A 2 5 |inspector s | A 3 6 Referent m III A 1 7__|Referent m II] A 1 8 _ |Referent m II] A 1 5. DIRECTIA URBANISM [1 Arhitect şef ] |_s_ | L_1__ SERVICIUL URBANISM 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | S 1 3 |inspector s | S 3 4 |inspector s | A 2 5. |inspector s | P 1 6 |inspector s | A 1 7 |inspector EI | S 1 8 |inspector s | A 2 9 |Consilier s | S 1 10 |inspector s | A 1 SERVICIUL AUTORIZATII IN CONSTRUCTII 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3__|Consilier s | S 1 4 inspector s | A 1 5 |inspector s | S 3 6 |inspector s | P 1 7. |inspector s | S 2 8 |inspector s | S 3 9 |inspector s | S 3 10 |inspector s | S 1 11 |inspector s | S 3 12_|Referent m III A 1 13 |Referent m II] S 1 14. |Referent m III S 1 15_|Referent m II] S 1 16 |Referent m II] S 2 17. |Referent m III S 1 18 |Referent m II A 2 19 |Referent m III A 1 6. DIRECTIA PATRIMONIU L_1_ Director executiv s | [1] SERVICIUL CADASTRU 1 Sef serviciu s 1 2 inspector s | S 1 3 |inspector s | P 1 4 |inspector s | P 1 5 |inspector s | S 2 6. |inspector s | S 1 7 |inspector s | S 3 8_|Referent spec ssd Il S 1 9 |inspector s | P 1 10. |Referent m III S 1 11. inspector s | P 1 12_|Referent m II] P 3 SERVICIUL PATRIMONIU 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |inspector s | S 1 4 |inspector s | S 1 5__|Consilier s | S 1 6. |inspector s | S 1 7. |Consilier s | S 1 8 |inspector s | S 1 9 |inspector s | S 2 10 |inspector s | P 1 11. inspector s | A 3 12 |inspector s | A 1 13. |inspector s | A 1 14 inspector s | A 1 15 |inspector Ss | A 3 16. |inspector s | A 3 17. |inspector s | A 3 18 |Referent spec ssd Il S 1 19 |Referent spec ssd Il S 1 20 |Referent spec ssd Il S 1 21 |Referent spec ssd Il S 1 22 |Referent spec ssd Il A 2 23 |Referent m III S 1 24_|Referent m III A 1 25 Referent m II] P 2 26 |Referent m III A 1 27 Agent agricol Il „DIRECTIA _TEHNIC - ACHIZITII 1 Director executiv s 1 2 Director executiv s 1 adjunct SERVICIUL ACHIZITII PUBLICE 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |Consilier s | S 1 4__|Consilier s | S 1 5. |inspector s | A 1 6. |Consilier s | S 1 7 |inspector s | P 1 8_ |inspector s | P 2 SERVICIUL TEHNIC INVESTITII 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | S 1 3 |Consilier s | S 1 4 |inspector s | S 1 5 |inspector s | P 1 6 |inspector s | S 1 7 |inspector s | A 1 8_ |inspector s | S 1 10 BIROUL IMPLEMENTARE PROGRAME LOCUINTE Sef Birou Inspector Inspector Inspector Referent o|a|p|le|e|= 3|3|vluolv lu w|>o|>|o Referent W =! 1 Director executiv 2 Director executiv adjunct s 1 SERVICIUL FINANCIAR - BUGET Sef serviciu Inspector Consilier Inspector Inspector Inspector Inspector 3lvolo volvo |v lu (92) înv) e] îns] (92) (92) =] pl=>l=l=lol=l=l= Referent o|o|alo|a|lE|le|IR|l= Casier 5 3|3 Casier SERVICIUL CONTABILITATE Sef serviciu Inspector Consilier Inspector Inspector Referent Inspector Consilier olo|lalola|lzlo|lo|l= =l>l>hol=lolal=>l=l 3|olul3lo|vlvlvlv >|v|>lv|>lv|o Referent 9. DIRECTIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT 11 1 Director executiv s |] ] 1 SERVICIUL AUTORIZARI AGENTI ECONOMICI 1 Sef serviciu s 1 2 inspector s | S 3 3 |Consilier s | S 1 4 |inspector s | S 1 5__|Consilier s | S 1 6. |inspector s | P 1 7 |inspector s | S 2 8 |inspector s | P 3 9 |inspector s | P 2 10 |inspector s | P 3 11. inspector s | P 2 12 |inspector s | P 3 13. |inspector s | P 3 14 |inspector Ss | A 2 15_|Referent m II] P 3 16 |inspector s | A 2 17_|Referent m III A 2 SERVICIUL URMĂRIRE ŞI EXECUTARE CONTRACTE - VÂNZĂRI 1 Sef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |inspector s | S 3 4 |Referent m III A 3 5 |inspector s | S 2 6 |inspector s | A 2 7 |inspector s | P 3 8 |inspector s | P 3 9 |inspector s | P 3 10 |inspector s | P 3 11. inspector s | A 2 12 |Referent m II] S 1 13. |inspector s | P 1 12 14 |inspector s | A 1 15_|Referent m II] S 2 16_|inspector s | A 3 SERVICIUL ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT 1 Şef serviciu s 1 2 inspector s | S 1 3 |inspector s | P 1 4 |inspector s | S 2 5__|Referent m III S 1 6. |inspector s | A 1 7 |inspector s | S 2 8 _ |Referentspec ssd Il Ş 1 . DIRECTIA CORP CONTRO 1 Director executiv s 1 2 Director executiv adjunct s 1 SERVICIUL ZONA | 1 Sef serviciu s 1 2 |inspector s | A 2 3 |Consilier s | S 1 4__|Consilier s | S 1 5 |inspector s | P 3 6. |Consilier s | S 1 7 |inspector s | A 1 8 |inspector s | P 3 9 |inspector s | P 3 10 |inspector Ss | P 1 11. |inspector s | A 1 12 |Referent m III S 1 13_|Referent m III A 1 14 |inspector s | A 1 15 |inspector s | A 3 16_|Referent m III A 3 SERVICIUL ZONA Il 13 Sef serviciu Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector o|o|alo|lalE|le|In|= Inspector Inspector =|a Inspector SERVICIUL ZONA Ii Sef serviciu Consilier Inspector Inspector Consilier Inspector Inspector Inspector o|lo|alolalE|le|In|= Inspector Inspector =|a Inspector SERVICIUL ZONA IV Sef serviciu Consilier Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector o|o|alo|a|le|w|o|= Inspector Inspector =|a Inspector w|v |v lvlv |v |lvlv|l ov |lvI/„ >> >>> >>> =l>lnoj>hlolsl=lo|=l= vw |o |o oo |o [o |v [o |v |w >|>h|>|vlo > >lo vIp|l=lol=lol=|p]=l=]= VW |v lv lvlvlv |v lvlo |v IV >>> |>|>lvolv slovlvlo|l=l=l=lol=l=]_= 12 |inspector s | P 3 13 Jinspector s | A 2 14 |inspector s | A 3 SERVICIUL ZONA V 1 Sef serviciu s 1 2 inspector s | A 1 3 |inspector s | A 1 4 |inspector s | A 2 5 |inspector s | P 3 6 |inspector EI | A 2 7 |inspector s | A 1 8 |inspector s | P 1 9 |Referent m II] S 1 10 |inspector s | A 1 11. inspector s | A 2 12__|Inspector s | A 3 SERVICIUL PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR ŞI CONTROL TRAFIC RUTIER 1 Şef serviciu s 1 2 inspector s | A 3 3 |Consilier s | S 1 4 |inspector s | A 3 5 |inspector s | P 1 6 |inspector s | A 1 7 |inspector s | A 2 8 |Referent m II A 2 9 |inspector s | P 3 10 |inspector s | A 2 15. DIRECTIA POLITIE COMUNITARA [_1 Director executiv | |_s_ | L_1__ SERVICIUL ZONA | - NORD 1 Sef Serv. s 1 2 |inspector s | A 3 3 |inspector s | A 3 15 Referent Referent Inspector Referent o|alo|al= Referent 9 Referent 10 |Referent 11 |Referent 12 |Referent 13 |Referent 3|3|3|3|3|3)3e|3]3 >|>1>]>>>>>>]> INS ES) DS) IS) (9) LS) [99 [99 DS) 5) 14 secretar dactilograf SERVICIUL ZONA II - SUD Sef Serv. Inspector Inspector Inspector Inspector Referent Referent o|alo|a|=le|o|= Referent «o Referent [=] Referent 3 Referent [IC] Referent wo Inspector ES Referent [GI] Referent o Referent 3|3|3|e|3|3BBBBBhoolololo >|>]> >>> >> >>> >>> RIOIIRIRINI ERIN INI O|o»[oo[0|—! 3 secretar dactilograf 11. DIRECTIA DE ORGANIZARE SI INFORMATIZARE 1] Director executiv Ss 1 BIROUL INFORMATIZARE 16 Sef birou Referent Expert. tit. Expert. tii.t. Expert. tii.t. N|la||wo|e|= valve |v|3 |v >|>lvlv|> vl=l=l=l=l= Expert. tii.t. CENTRUL DE INFORMARE CETATENI - SERVICIU Sef serviciu s W Inspector Referent spec. ssd II Inspector Referent Inspector Referent Referent Inspector Inspector 3|vw|v|3]3|u]3|u vw|>|>lolvlv|vlw =|ov|n|l=l=loluv|=]l=l=]l= Referent s|=|s|eololalo|ala|olno|= Inspector spec Il SERVICIUL REGISTRATURA, MANAGEMENT DOCUMENTE 1 Şef serviciu s 1 2 inspector s | S 1 3 |inspector s | A 1 4 |inspector s | A 2 5 |inspector s | A 1 6. |inspector s | P 1 7 Referent m III A 1 8 |inspector s | A 2 9 |inspector s | A 3 10_|Referent m IL A 2 12. DIRECTIA RELAȚII INTERNATIONALE ŞI ORGANIZARE EVENIMENTE 1] Director executiv Il s |] ] 1 |] | | ] SERVICIUL RELATII INTERNATIONALE 17 1 Şef serviciu s 1 2 |Consilier s | S 1 3 |inspector s | A 1 4 |inspector s | P 1 5 |inspector s | P 3 6 |inspector s | A 2 7 |inspector s | A 3 8_ |inspector s | A 3 SERVICIUL TRANSPORT LOCAL SI ORGANIZARI EVENIMENTE Sef serviciu Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector Inspector Referent o|o|alo|la|lE|le|I|l= Inspector 3lv|3|vlvlv|vlv|vle >] >|o|>|v [=] Referent 13. DIRECTIA ASISTENTA PENTRU PERSOANELE VARSTNICE. NEVOIASE SI ALTE CATEGORI 1 |Director executiv s 1 2 Director executiv s 1 adjunct SERVICIUL ADMINISTRARE CLUBURI PENSIONARI 1 s Il Sef Serviciu 2 |Referent spec. ssd Il S 1 3 Administrator | m 4 Administrator | m 5 Administrator | m 6 Administrator | m 7 Administrator | m 8 |Referent m II] S 1 9 |Referent m III S 1 18 10 Administrator | m 11 Administrator Il m 12 Administrator Il m 13 |Referent m Il] P 1 14 Administrator Il m 15 Administrator [] m 16 Administrator I) m 17__|Referent m III A 1 18 Administrator II m 19 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă