7 februarie 2022

HCL 15/2022 Constanța adoptată

Hotărâre pentru aprobarea raportului privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap „grav cu asistent personal” în perioada iulie-decembrie 2021

Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2022 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
15 / 2022
Data
7 februarie 2022
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Constanța aprobă raportul privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap „grav cu asistent personal” pentru perioada iulie-decembrie 2021. Practic, se confirmă cum au fost desfășurate activitățile asistenților, iar documentul reprezintă cadrul de justificare pentru cheltuieli și organizare în acest interval. Pentru locuitori înseamnă că asistența personală este analizată oficial, iar eventualele fonduri și decizii administrative legate de sprijinul acordat persoanelor cu handicap pot fi reținute în buget și monitorizate până la finalul perioadei respective.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă raportul privind activitatea asistenţilor

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA. JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL TOMIS n DusTAnTtAN HOTĂRÂRE pentru aprobarea raportului privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap "grav cu asistent personal” în perioada iulie-decembrie 2021 Consiliul ocal al municipiului Constanţa, întrunit în şedi din data de 21 jeg! ; Având în vedere: - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţa sub nr._I35$=/18.01.2022; - raportul de specialitate al Serviciului asistenti | indemnizaţii persoane cu dizabilități din cadrul Direcţiei poteci Ipăă A „01.2022; Direcției generale de asistenţă socială Constanţa nr. l nţă ordinară c înregistrat personali și ie socială a - avizul Comisiei de specialitate nr.4 pentru activități ştiinţifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială; - avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi cetăţeanului; În conformitate cu prevederile: - art. 40 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind! libertăţilor protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art.29 alin.(1) din H.G. nr.268/2007 pentru aprobari metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi ulterioare; În temeiul prevederilor art.129 alin. (1) şi art.196 alin. (1 O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi ulterioare; Art.1 Se aprobă raportul privind activitatea asistenţilor HOTĂRĂŞTE: | ea Normelor protecţia şi completările ) lit a) din completările personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap "grav cu asistent personal”, în perioada iulie-decembrie 2021, conform anexei care face parte in prezenta hotărâre. tegrantă din | N Art.2 Serviciul secretariat, relații consiliul local și administraţia publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei generale de asistenţă socială Instituţiei prefectului judeţului Constanţa, spre ştiinţă. Prezenta nojâţă âre a fost votată de consilierii locali astfel: | Constanţa şi pentru, — împotrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcție PA de consilieri din 27 membri: PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, Mii QOHUCES CONSTANŢA Nr, _ ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL TOS Coxsranriatih RAPORT ANEXĂ LA H.C.L. N e IBlaoia privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grav, în perioada iulie-decembrie În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2) din Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap! cu modificările şi completările ulterioare, Serviciul asistenti indemnizaţii „persoane cu dizabilități din cadrul Direcţiei protec 2021 nr. 448/2006 republicătă, personali şi ție socială a . Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa, controlează periodic activitatea asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport Consili municipiului Constanța. Potrivit art. 29 alin. 1) din H.G. nr. 268/2007 pentru aproba metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, cu n completările ulterioare, raportul conţine cel puţin următoarele: a) dinamica angajării asistenţilor personali; b) informaţii privind modul în care se asigură înlocuire personal pe perioada concediului de odihnă, în strâns lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip re c) informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiți; d) numărul de controale efectuate şi problemele sesizate. Faţă de prevederile următoarele aspecte: legale sus-menţionate, Dinamica angajării asistenţilor personali Persoanele cu handicap, sunt acele persoane cărora, < afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a mod normal. activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţi recuperării, integrării şi incluziunii lor sociale. Asistentul personal al persoanei cu handicap grav este pe supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultulu grav, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul vă facen ] , ului local al rea Normelor nodificările şi a asistentului ă legătură cu spiro; n cunoscute atorită. unor desfăşura în e în Sprijinul ersoana care i cu handicap cu handicap, respecţiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap. În conformitate cu prevederile art. 42 alin. 4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali -ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta personal şi primirea unei indemnizaţii lunare care este în cua între asistent ntum “egal cu salariul net al-asistentului personal gradaţia O, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fo Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Constanţa nduri publice. | nr. | 124/23.04.2021 privind reorganizarea Direcţiei generale de asistență socială ! . . l Constanţa și aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare, s-a aprobat un număr de 1.100 de posturi de asistenţi personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap "grav personal". La data de 01.07.2021 se aflau în evidenţa Serviciului asisten indemnizaţii persoane cu dizabilități, un număr de 872 asistenţi cu asistent - ți personali și perșonali cu contract individual de muncă şi un număr de 1.289 indemnizaţii lunare. Urmare a modificărilor intervenite, atât în situaţia persoanei cu handicap grăv (prin: schimbarea gradului de handicap, schimbarea opțiunii persoanei cu handicap grav din asisțent personal în indemnizaţie lunară, decesul |persoanei-cu --- handicap, schimbarea domiciliului în altă localitate), cât şi în situaţia asistentului personal (prin încetarea activităţii la cerere sau decesul acestuia), 31.12.2021 se aflau în evidenţele Serviciului asistenți personali și la data de indemnizaţii persoane cu dizabilități din cadrul Direcției protecție socială a Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa un număr de 848 asistenţi personali şi 1.316 indemnizaţii lunare în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului piătit din fonduri publice. Evoluţia asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grad cu asistent personal, în semestrul II al anului 2021: Nr. LUNA Număr | Angajări | Încetări | Număr Cheltuieli Crt. asistenţi | în lună în lună | asistenţi salariale personali personali -lei- la la începutul sfârşitul lunii lunii - 1 | IULIE 872 14 15 871 2.613.504 2__| AUGUST 871 5 6 870 2.596.966 3__| SEPTEMBRIE 870 13 13 870 2.624.962 4 | OCTOMBRIE 870 13 18 865 2.621.576 5 | NOIEMBRIE 865 7 17 855 2.546.494 6_ | DECEMBRIE 855 7 14 848 2.526:738 Evoluţia persoanelor încadrate în gradul de handicap grav beneficiare de indemnizaţie lunară în semestrul II al anului 2021: Nr. LUNA Numărul de | Acordării | Încetări | Numărul de | Cheltuieli Crt, indemnizaţii | în lună în lună | indemnizaţii | aferente | lunare la lunare la -lei- începutul sfârşitul : __lunii i lunii Ă 1 |IULIE 1289 28 14 1303 1.805.958 2 | AUGUST 1303 4l 31 1313 1.822:590 3 __| SEPTEMBRIE 1313 27 28 1312 1.818.386 4 | OCTOMBRIE 1312 40 25 1327 1.839.222 5 | NOIEMBRIE 1327 25 41 1311 1.815.799 6_| DECEMBRIE 1311 39 34 1316 1.826.211 sonal pe psa sau- Modul în care s-a asigurat înlocuirea asistentului pe perioada concediului de odihnă, în strânsă legătură cu li posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respir Potrivit prevederilor art. 144 alin. 1) din Legea nr. 53/2003 republicată şi a prevederilor art. 37 alin. 1) lit. c) din Legea nr. 448) protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, re o Codul muncii, 2006 privind publicată, cu modificările şi completările ulterioare, asistentul personal are dreptul la concediul anual. de odihnă. Conform prevederilor art. 37 alin. 2) şi alin. 3) din Legea nr. 448/2006, pe perioada concediului de odihnă, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal, inclusiv în |cazul în care asistentul persona! este rudă până la gradul al IV-lea al acesteia. În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o indemnizaţie în cuantum egal cu salariul: net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fo sau găzduirea într-un centru de tip respiro. Întrucât pe raza municipiului Constanţa nu funcţionează respiro care să asigure găzduirea persoanei cu handicap grav concediului de odihnă al asistentului personal, protecţia persoane grav se asigură prin acordarea, în această perioadă, a unei in cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia O, s prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a pers din fonduri publice. nduri publice entre de tip pe perioada cu handicap ”" demnizaţii în tabilit potrivit Onalului plătit În semestrul II al anului 2021 au solicitat efectuarea concediului de odihnă un număr de 491 de asistenţi personali, astfei: Numărul Suma indemnizaţiilor echivalente cu salariul Luna asistenților net al asistentului social debutant cu studii personali care au | medii din unităţile bugetare, altele decât cele . solicitat și li s-a cu paturi, plătită persoanelor încadrate în aprobat concediu | gradul de handicap grav cu asistent personal în de odihnă perioada concediului de odihna a| asistentului personal IULIE 94 131.336 AUGUST ___. 57 77.762 SEPTEMBRIE 51 71.272 OCTOMBRIE 103 146.742 NOIEMBRIE 125 172.996 DECEMBRIE 61 83.546 Pe perioada concediului de odihnă al asistentului personal, t persoane încadrate în gradul de handicap grav au beneficiat de prevăzută de lege. Cheltuielile aferente cu plata indemnizaţiilor în cuantum eg net al asistentului personal gradaţia O, stabilit potrivit prevederile reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fo Date cele 491 indemnizaţia al cu salariul r legale care duri publice, acordate bolnavilor pe perioada concediului de odihnă al asistenţilor semestrul II al anului 2021, au fost în cuantum de 683.654 lei. În perioada în care asistentul personal s-a aflat în concediu medical, protecţia persoanei cu handicap grav s-a asigurat, conform prevederilor legale, prin acordarea unei indemnizaţii în cuantum egal cu salariul net ai personali, în | asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. În semestrul II al anului 2021 situația coricediilor medicale al personali este următoarea : e asistenților Luna Numărul Suma indemnizaţior în cuantum egăl cu -salariul -] asistenţilor net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit | personali |potrivit prevederilor legale care reglementează care au fost |nivelul de salarizare a personalului plătit din în concediu | fonduri publice, plătită bolnavilor în| perioada în medical care asistentul personal s-a aflat |în concediu medical IULIE 1 462 AUGUST 2 1.743 SEPTEMBRIE 1 1.386 OCTOMBRIE _2 1.923 NOIEMBRIE 4 3.265 DECEMBRIE 9 7.567 Informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiți Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecţia si promovarea drepturilor cu handicap, asistenții personali au obligaţia să participe o dată instruirea organizată de angajator. Conform art. 27 din normele metodologice de aplicare a prev 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor “autorităţile publice au obligaţia să asigure gratuit instruirea personali”, tematica fiind stabilită prin Ordinul 319/2007 privin tematicii instruirii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap g pe care furnizorii de formare profesională autorizaţi au obligaţia să d desfăşurarea cursurilor de instruire, persoanelor -- la 2.ani la ederilor Legii cu handicap asistenţilor id aprobarea rav, tematică respecte în Direcţia generală de asistență socială Constanța a contractat şerviciile unui furnizor de formare profesională și a organizat în anul 2018 cursur pentru 1.112 asistenţi personali ai persoanelor încadrate în gradul grav cu asistent personal. Având în vedere contextul epidemiologic actual, în acest sem mai organizat cursuri de instruire. | de instruire de handicap estru nu s-au Informaţii privind numărul de controale efectuate şi problemele sesizate Potrivit art. 40 alin. 2) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport consiliului local, Verificările efectuate în semestrul II al anului 2021 au vizat modul în care sunt îndeplinite obligaţiile contractuale ale asistentului personal, evaluarea socială şi psihologică, atât a asistentului personal, cât şi a persoanei cu handicap grav. i , N În urma acestor controale, inspectorii au întocmit anchete sociale la domiciliu, în care au fost evidenţiate climatul familial, reţeaua socială, situaţia economică, educaţie, condiţii de iocuit, nevoile medicale. Au fost vizitate la domiciliu un număr de 1.039 persoane|încadrate' în -- gradul de handicap "grav cu asistent personal" care beneficiază, fie de serviciile unui asistent personal, fie de indemnizaţie în cuantum egal cu sâlariul. net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. În urma verificărilor efectuate de către inspectori, la domiciliul persoanelor cu handicap grav, s-a constatat că asistenții personali şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de contractul individual de muncă, asigurârid bolnavilor] următoarele servicii de îngrijire socio-medicală în vederea îndeplinirii planului |de abilitare- reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individualde servicii al persoanei adulte cu handicap: - servicii de bază: ajutor pentru igienă corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare; _ - servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj, însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior, activităţi de administrare şi gestionare, activităţi de petrecere a timpului liber. - În semestrul II al anului 2021, nu s-a înregistrat nici o abatere disciplinară a unui asistent personal. o Toate problemele pe care le-au sesizat. inspectorii din cadrul _Direcţiei generale de asistență socială Constanţa, care au prevăzute în fişele de post atribuţii privind monitorizarea persoanelor încadrate în gradul de handicap. « grav cu asistent personal » și care beneficiază, fie de serviciile unui asistent personal, fie de indemnizaţie în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, au fost remediate, astfel încât persoanele încadrate în grad de handicap să beneficieze de măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale, cât şi de protecţie împotriva neglijării şi abuzului. Serviciului asistenti personali şi indemnizaţii persoane cu dizabilităţi din- cadrul Direcţiei protecție socială a Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa, prin activitatea depusă, lucrează numai în sensul respectării prevederilor legale cu privire la drepturile persoanelor cu hahdicap şi în conformitate cu legislaţia generală a muncii, cât şi în conformitate cu celelalte reglementări în vigoare. - Pentru realizarea unei activităţi de protecţie socială reale,| cu caracter permanent şi de calitate, serviciul susmenţionat colaborează cu factori implicaţi “în asigurarea îndeplinirii acesteia, respectiv cu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea Consiliului județean Constanţa, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Constanţa, precum şi cu Comisia pentru protecţia copilului Constanţa. PREŞEDINTE SEDINŢĂ, t = Mb oUuez? CO Ea 76: <ousTagTiat” ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIMAR NR. 1/557_/19.01.2022 REFERAT DE APROBARE Ţinând cont de prevederile art.40 alin.(2) din Legea nr. privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu republicată, cu modificările şi completările uiterioare şi ale art. 29 al H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de a acesteia, Serviciul asistenţi personali şi indemnizaţii persoane cu c din cadrul Direcţiei protecţie socială a Direcţiei generale de asisten Constanţa controlează periodic activitatea asistenţilor personali ş semestrial un răport Consiliului local Constanţa; În temeiul prevederilor art.136 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/20 Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare inițiez de hotărâre pentru aprobarea raportului privind activitatea a personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap "grav cu personal” în perioada iulie-decembrie 2021. PRIMAR, VERGIL CHIŢAC Cita ) IC 448/2006 handicap, in.(1) din plicare a izabilități ță socială prezintă 9 privind proiectul sistenţilor asistent Municipiul Constanţa Adresă: Direcţia Generală de pelef en: R 3213 mail: pi, Asistenţă Socială Website: Ștr. Unirii nr. 104 0341. 180.102 officeQdgas- -ct.ro + ww. „dgas-ct.ro Nr. 499 2/ 2.01.2022 RAPORT . Ținând cont de referatul de aprobare inițiat de domnul prima 19.01.2022, referitor la activita înregistrat sub nr. personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grav, în decembrie 2021; Având în vedere art. 40 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 priv promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu r Vergil Chiţac, tea asistenţilor perioada iulie- ind protecţia şi modificările şi completările ulterioare şi ale art. 29 alin. (1) din H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, Se personali și indemnizaţii persoane cu dizabilități din cadrul Dir socială a Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa, contr activitatea asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport Constanţa, care conţine următoarele: - dinamica angajării asistenţilor personali; - informaţii privind modul în care se asigură înlocuirea asiste pe perioada concediului de odihnă, în strânsă legătură cu lipsa sau dezvoltare a centrelor de tip respiro; - informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiți; - numărul de controale efectuate şi problemele sesizate, Faţă de cele mai sus menţionate, propunem spre aprobare activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad grav, în perioada iulie-decembrie 2021. i, Pal a "Sătuiei indemnizaţii persoane D viciul asistenti ecției protecție olează periodic Consiliului local ntului personal posibilitatea de raportul -privind ul de handicap ul asistenţi personali şi cu dizabilități, Şef Serviciu,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă