Încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al…
Pe scurt
Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, care vizează colectarea și transportul separat al deșeurilor menajere și similare din activități comerciale, industriale și instituții din județul Arad, Zona 5. Asta înseamnă, pentru locuitori, menținerea serviciilor de colectare separată a deșeurilor, eventual cu termene sau stații de colectare afectate în zonele menționate, dar detaliile exacte (termene, costuri, zone exacte) nu sunt precizate în acest rezumat. Beneficiar este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, iar contractul se încheie cu SC DEMO RECYCLING SOLUTIONS S.R.L. ca delegat, cu finanțare din DD CHIM S.R.L.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.
Hotărârea nr. 31 din 2026 a Consiliului Local Conop
Titlu oficial
Hotărâre privind încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din județul Arad, Zona 5, nr. 233/19.01.2026
Art. 1. Se aprobă înlocuirea Anexei nr. 11 TARIFE din Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din județul Arad, Zona 5, nr. 233/19.01.2026, conform anexei atașate prezentei.
Art. 2 Se aprobă contravaloarea serviciului de salubrizare din zona 5 după cum urmează:
mediu URBAN: în valoare de 16,69 lei/persoană/lună fără TVA (tarif salubrizare în valoare de 13,61 lei/persoană/lună fără TVA, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară în valoare de 3,08 lei/persoană/lună fără TVA), va fi compus din:
activitatea de colectare și transport deșeuri:
reziduale 4,78 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
reciclabile 0,8 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
biodegradabil 0,18 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
operarea stațiilor de transfer:
rezidual 3,21 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
reciclabil 0,01 lei/ persoană/lună la care se adaugă TVA;
biodegradabil 1,2 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
operarea stației de sortare pentru deșeuri:
reciclabile 0,03 lei/persoană/lună în mediul urban, la care se adaugă TVA;
operarea stației de compostare pentru deșeuri:
biodegrabil 1,17 lei/persoană/lună în mediul urban, la care se adaugă TVA;
operarea depozitului conform:
deșeuri reziduale 2,15 lei/persoană/lună în mediul urban, la care se adaugă TVA;
contribuția pentru economia circulară 2,97 lei/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri reziduale, la care se adaugă TVA;
deșeuri biodegradabile 0,08 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA pentru cantitățile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la stația de compostare;
contribuția pentru economia circulară 0,11 lei/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri biodegradabile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la stația de compostare, la care se adaugă TVA;
la aceste taxe de salubrizare se va adăuga taxa pe valoarea adăugată (TVA).
mediu RURAL zona 5: în valoare de 6,72 lei/persoană/lună fără TVA (taxa de salubrizare în valoare de 5,29 lei/persoană/lună fără TVA, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară în valoare de 1,43 lei/persoană/lună fără TVA), va fi compus din:
activitatea de colectare și transport deșeuri:
reziduale 2,29 lei/persoană/lună la care se adaugă T
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.