Aprobarea incheierii actului aditional nr. 1 la contractul de inchiriere nr. 10139 din 01.11.2022, incheiat intre comuna Comisani Si Mini farm concept SRL
Pe scurt
Se aprobă încheierea Actului adițional nr.1 la contractul de închiriere nr.10139 din 01.11.2022 între comuna Comisani și Mini Farm Concept SRL. Asta înseamnă că se modifică unele condiții ale contractului existent, cu eventuale efecte asupra chiriei și termenelor pentru zona în care se află spațiile din centrul medical local. Pentru locuitori, schimbările pot afecta în principal utilizarea spațiilor închiriate și cheltuielile publice aferente, conform deciziei consultate de consiliu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Comisanilor.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 86 din 2023 a Consiliului Local Comișani
Titlu oficial
H.C.L. NR. 84 DIN 04.09.2023 PRIVIND APROBAREA INCHEIERII ACTULUI ADITIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE INCHIRIERE NR. 10139 DIN 01.11.2022, INCHEIAT INTRE COMUNA COMISANI SI MINI FARM CONCEPT SRL
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIŢA
PRIMARUL COMUNEI COMISANI
Tel/Fax: 0245-263017
Email: primarie acomisani.ro
Web: wunw.conisani.ro
HOTĂRÂRE NR.84/04.09.2023
privind aprobarea încheierii actului adiţional nr.1
la contractul de inchiriere nr.10139 / 01.11.2022, încheiat între
COMUNA COMIȘANI şi MINI FARM CONCEPT SRL
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI COMIȘANI, JUDET DÂMBOVIȚA, întrunit în
ședință ordinară în data de 04.09.2023
Având în vedere :
- Proiect Hotărâre nr.90/29.08.2023 privind aprobarea încheierii actului adiţional nr.| la contractul
de inchiriere nr.10139/01.11.2022, încheiat între COMUNA COMIȘANI și MINI FARM CONCEPT
SRL
-Referatul de aprobare al primarului Comunei Comişani, judetul Dâmboviţa, ca instrument de prezentare
şi motivare, semnat în calitatea sa de inițiator. înregistrat sub nr. 8641/29.08.2023 :
- Raportul de specialitate al Secretarului General UAT Comişani înregistrat sub nr. 8642/29.08.2023.
- Raportul de avizare favorabil al Comisiei pentru buget-finante, disciplina si juridic, administrarea
domeniului public si privat, patrimoniu,respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti din cadrul
Consiliului Local al Comunei Comişani din data de 04.09.2023;
- Raportul de avizare favorabil al Comisiei pentru urbanism. amenajarea teritoriului, agricultura,
protectia mediului, turism din cadrul Consiliului Local al Comunei Comişani din data de 04.09.2023.
* HCL nr.5/20.01.2021 privind stabilirea procedurii de inchiriere a bunurilor proprietatea publica
si privata a comunei Comisani:
* HCL nr. 49 / 25.07.2022 privind aprobarea scoaterii la licitatie. în vederea inchirierii, a spatiilor
cu destinaţia de farmacie (3 incaperi- P13, P17, P18) în suprafaţă utila de 51.25 mp si suprafata construita
de 64,06 mp şi suprafața de 30,23 mp, reprezentând cota comună aferentă spaţiilor, situate în incinta
Centrului Medical Uman din comuna Comisani. sat Lazuri, strada Comişanilor, nr.210 Bis. judet
Dambovita, aparținând domeniului privat al comunei Comisani;
* contractul de închiriere nr. 10139 / 01.11.2022.
Luând in considerare :
* prevederile art.120, alin.(1) si art. I21,alin.(1)-(2)din Constitutia Romaniei. republicata ;
* prevederile art.5, alin.(1), lit.a) si art.28. alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice
locale, cu modificarile si completarile ulterioare:
* prevederile art.553, alin.(1) si alin.(4) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare:
* prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. cu modifearile si completarile ulterioare;
* prevederile art.129 alin. (1) si alin. (14), art.347 art.348 art.354, alin.(1)-(2), Cap.IIl, art.362, alin.(1)
si alin.(3), coroborat cu art.297, alin.(1), lit.c) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ.cu
modificarile si completarile ulterioare:
In temeiul art.129, alin.(2), lit.c) si alin. (6), lit.b), art.136, art.139, alin.(3), .9) St ar1.196,
alin.(1), lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile
ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art. 1.1) Se aprobă încheierea actului adiţional nr. | la contractul de închiriere nr. 10139 /
01.11.2022 încheiat între Comuna Comişani și MINI FARM CONCEPT SRL. cu sediul social în
Municipiul Ploieşti, strada Călărași, nr. 3, camera 1. bloc 152C, etj.4. ap.19, județul Dâmboviţa. avand
CUI 31047852, număr ordine Registrul Comerţului J29/1951/2012.
Art. 2. — Se împuterniceşte domnul primar al comunei Comişani, domnul Bătrânu Ion pentru
a semna actul adiţional nr. | la contractul de de inchiriere nr.10139 / 01.11.2022
Art. 3. — Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei Comişani, în
termenul prevăzut de lege, Prefectului judeţului Dâmbov ita, Primarului comunei Comişani care are
obligaţia de a duce la îndeplinire prezenta hotărâre, Compartimentului contabilitate şi se aduce la
cunoştinţă publică prin afișare la avizierul Primăriei Comişani şi se trimite spre publicare pe pagina de
internet la adresa: www. comisani.ro. secțiunea "Monitorul Oficial”.
Badea Constantin
Contrasemneaza pentru legalitate,
Secretar general al comunei Comisani,
Elena u
Hotararea a fost adoptata cu votul a 13 consilieri „pentru”, 0 voturi „impotriva”, şi nicio ..
abtinere”
Nr. consilieri prezenti: 13
Numar consilieri in functie: 15
ACT ADIȚIONAL NR. 1 LA
CONTRACT DE ÎNCHIRIERE
Nr. 10139 / 01.11.2022
I. Părţile contractante
1. COMUNA COMIȘANI, cu sediul în strada Suseni. nr. 221, sat Comisani, comuna Comisani.
Jud. Dambovita, telefon/fax 0245263017, avand codul de înregistrare fiscala II re prezentata legal
prin primar, d-nul Batranu Ion, în calitate de PROPRIETAR. pe de o parte, si:
2. MINI FARM CONCEPT SRL, cu sediu social in III
judeţul Dâmboviţa, avand CUL număr ordine Registrul
cod IBAN nr. IN... la UniCredit Bank
telefon reprezentata prin Nicolae Claudia Simona, cu functia de Administrator, în calitate de
CHIRIAȘ, pe de alta parte,
Având în vedere :
Comerţului
* HCL nr.5/20.01.2021 privind stabilirea procedurii de inchiriere a bunurilor proprietatea
publica si privata a comunei Comisani:
* HCL nr. 49 / 25.07.2022 privind aprobarea scoaterii la licitatie. în vederea inchirierii, a spatiilor
cu destinaţia de farmacie (3 incaperi- P13, P17. P18) în suprafață utila de 51.25 mp si suprafata
construita de 64,06 mp şi suprafaţa de 30.23 mp, reprezentând cota comună aferentă spaţiilor, situate
în incinta Centrului Medical Uman din comuna Comisani. sat Lazuri, strada Comişanilor, nr.210 Bis,
judet Dambovita, aparținând domeniului privat al comunei Comisani;
Părțile de comun acord au hotărât modificarea următoarelor clauze contractuale :
1 . Capitolul VII. Drepturile şi obligațiile părţilor , va avea următorul cuprins:
Art. 7.1. - Drepturile si obligatiile proprietarului:
1) Proprietarul are următoarele drepturi şi/sau obligaţii:
a) să predea bunul pe bază de proces-verbal, la termen si în conditiile stabilite de prezentul contract .
cu respectarea termenului de maxim 30 de zile de la data constituirii garanţiei;
b) să încaseze chiria, în conformitate cu dispoziţiile contractului de închiriere:
c) să beneficieze de garanţia constituită de titularul dreptului de închiriere la nivelul contravalorii a
două chirii; în caz contrar, autorităţile publică sau titularul dreptului de administrare. după caz, sunt
obligați să restituie garanţia la încetarea contractului:
d) să controleze executarea obligaţiilor titularului dreptului de închiriere şi respectarea condiţiilor
închirierii, având dreptul să constate, ori de câte ori este nev oie, fără a stânjeni folosinţa bunului de către
titularul dreptului de închiriere. starea integrităţii bunului şi destinaţia în care este folosit:
£) să asigure folosinţa netulburată a bunului pe tot timpul închirierii.
g) sa îl garanteze pe chirias de evictiune totala sau partiala, precum si de viciile ascunse ale lucrului pe
care îl închiriaza;
h) sa controleze oricand modul în care chiriasul exploateaza spatiul închiriat. Pe timpul controlului,
proprietarul va fi însotit de chirias sau de un împuternicit al acestuia;
|) verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabila a chiriasului si în prezenta reprezentantului
acestuia, cu exceptia cazurilor cand chiriasul îsi da acordul, în scris, cu privire la verificarea în absenta
sa sau cand acesta are rolul de a constata situatii de fapt reclamate, în scris, de chirias.
m) în caz de tulburari ale tertilor în exploatarea normala a spatiului, sa actioneze împreuna cu
chiriasul, potrivit legii, pentru încetarea actelor de tulburare;
n) sa primeasca, la încetarea contractului, spaţiile care au facut obiectul acestuia.
o)proprietarul are dreptul sa modifice în mod unilateral partea reglementara contractului de
închiriere, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, notificand acest fapt
chiriasului.
r) proprietarul este obligat sa notifice chiriasul la aparitia oricaror împrejurari de natura sa aduca
atingere drepturilor sale.
Art. 7.2. - Drepturile si obligatiile chiriasului :
a) să nu aducă atingere dreptului de proprietate publică prin faptele şi actele juridice săvârşite;
b)să plătească chiria, în avans, în cuantumul şi la termenele stabilite prin contract;
c) să constituie garanţia în cuantumul, în forma şi la termenul prevăzut în caietul de sarcini:
d) să solicite proprietarului reparaţiile necesare pentru menţinerea bunului în stare
corespunzătoare de folosinţă sau contravaloarea reparațiilor care nu pot fi amânate;
e) să execute la timp şi în condiţii optime lucrările de întreţinere curente şi reparaţii normale ce îi
incumbă, în vederea menţinerii bunului închiriat în starea în care l-a primit în momentul
încheierii contractului;
f) să restituie bunul, pe bază de proces-verbal, la încetarea, din orice cauză, a contractului de
închiriere, în starea tehnică şi funcțională avută la data preluării, mai puţin uzura aferentă
exploatării normale;
g) să nu exploateze bunul închiriat în vederea culegerii de fructe naturale, civile, industriale sau
producte.
h) are dreptul de a exploata în mod direct. pe riscul si pe cheltuiala sa, bunurile ce fac obiectul
contractului de închiriere.
i) sa foloseasca spatiile pe care I-a închiriat în scopul pentru care au fost închiriate, în conditiile
stabilite prin contract;
|) sa nu degradeze spatiile închiriate:
k) sa nu schimbe folosinta spatiilor închiriate :
|) sa plateasca chiria si utilităţile consumate in spaţiile închiriate şi în spaţiile comune (cota
parte de 1/4), respectiv contravaloarea serviciilor privind energie electrica, gaze si apa. apa-
canal din incinta Centrului Medical Uman, la termenele şi în conditiile prevazute la art.4 şi
art.5.
m) va suporta costurile aferente reparațiilor interioare necesare si utile generate de folosinţa spaţiile
inchiriate si/sau in cazul in care se dovedeşte ca s-au produs ca urmare a acţiunii sale, a
angajaţilor si a clienţilor sai, cu excepţia reparațiilor care, potrivit legii, cad in sarcina
Proprietarului, precum si a celor determinate de uzura normala a spaţiilor — închiriate prin
utilizarea acestora de către chiria.
n) sa solicite acordul proprietarului pentru efectuarea eventualelor investitii în Spatii ;
0) sa suporte taxele de încheiere, înregistrare si publicitate a contractului de închiriere:
p) sa comunice proprietarului si sa solicite acestuia sa intervina în cazurile în care este tulburat
de terti în exploatarea spatiilor închiriate:
q) este obligat sa asigure exploatarea eficienta. în regim de continuitate si de permanenta, a
bunurilor care fac obiectul închirierii, potrivit obiectivelor stabilite de catre proprietar.
1). chiriasul este obligat sa respecte conditiile impuse de protectia mediului.
19)
u)
x)
y)
z)
la încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen sau din alte cauze prevazute în
prezentul contract, chiriasul este obligat sa restituie proprietarului, pe baza de proces-verbal de
predare-primire, în deplina proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit si libere de orice
sarcini.
chiriasul, în situatia în care doreste modificari ale spatiului cu caracter provizoriu, este obligat
sa obtina obligatoriu avizul favorabil al proprietarului.
în cazul în care chiriasul sesizeaza existenta sau posibilitatea existentei unei cauze de natura sa
conduca la imposibilitatea de exploatare a spatiului, va notifica de îndata. dar nu mai tarziu de
15 zile de la data constatarii.
este obligat sa nu deterioreze spatiile închiriate, precum si sa execute, ori de cate ori este
necesar, reparatii la aceste bunuri, pe cheltuiala proprie. în vederea bunei functionari a acestora.
este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor proprietate publică a Comunei
Comisani (condiţii de siguranță în exploatare, protecția mediului. protecția muncii, condiţii
privind folosirea şi conservarea patrimoniului, etc).
va respecta toate obligaţiile legale pentru asigurarea condiţiilor de protecție a muncii şi pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Chiriaşul va respecta prevederile
legislaţiei în vigoare care reglementează activitatea medicală desfășurată de acestea în spaţiile
închiriate. Îndeplinirea acestei obligaţii include obţinerea de către Chiriaş, în timp util, de la
organele autorizate, a tuturor aprobărilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare desfăşurării
activităţii sale în spaţiile închiriate, Chiriașul fiind singur răspunzător fata de Stat si de terți
pentru nerespectarea normelor privind protecţia muncii, a mediului, a normelor igienico-
sanitare, de P.S.I., precum si altele prevăzute de lege.
nu poate efectua lucrări de investiţii, modernizări, amenajări, modificări, reparaţii de orice
natură, fără acordul prealabil scris al proprietarului .
are obligaţia să sesizeze proprietarului orice defecţiune pe care o constată în funcţionarea
instalaţiilor, fiind interzisa interventia in instalatiile de orice natura ale cladirii.
aa) raspunde de paza bunurilor aflate in spaţiile închiriate.
bb) are obligaţia achitării taxei pe cladire , raportat la suprafata inchiriata, care se plăteşte anual ,
în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
cc) raspunde pentru degradarea spaţiului în timpul folosinţei sale, inclusiv cea cauzată de incendiu.
dacă nu se dovedește că a survenit fortuit.
dd) Neplata chiriei, precum şi orice altă prevedere încălcată referitoare la neîndeplinirea
obligaţiilor contractuale de către titularul dreptului de închiriere da dreptul proprietarului la
reținerea contravalorii acesteia din garanţie. Titularul dreptului de închiriere este obligat să
reîntregească garanția.
2. Capitolul IX. Art. 9.1. Încetarea contractului de închiriere va avea următorul cuprins:
a)
b)
Art.9.1. Prezentul contract de închiriere înceteaza prin :
la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, în măsura
în care părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia în condiţiile prevăzute de lege:
în cazul exploatării, în condiţiile contractului de concesiune de bunuri proprietate publică. a
bunurilor consumptibile. fapt ce determină. prin epuizarea acestora, imposibilitatea continuării
exploatării acestora înainte de expirarea duratei stabilite a contractului;
în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către
concedent;
d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către
concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului:
e) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere de către
concesionar;
£). neplata chiriei şi a utilităţilor la termenele şi in condiţiile stabilite prin contract:
g) acordul scris al părţilor contractante pentru motive întemeiate verificate si acceptate
de proprietar, sub conditia achitarii de catre chirias, a chiriei si a altor obligatii
izvorate din contract;
h). în situaţia in care chiriașul intră in stare de faliment, dizolvare sau reorganizare, cu
obligaţia chiriaşului de a anunţa in acest sens proprietarul. şi totodată de a preda
bunul inchiriat in starea iniţială pe cheltuiala sa;
i). chiriaşul cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract fara
acordul celeilalte parti;
|) denunţare unilaterală, printr-o notificare scrisă. cu 30 de zile înainte, fără nici o altă
formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată, in situaţia nedepunerii in
termen, prin constituirea diferenţei dintre garanţia de participare la licitaţie şi
contravaloarea chiriei pe două luni. rezultată in urma adjudecării licitaţiei, a garanţiei
de bună execuţie a contractului, prin una din variantele inserate in Caietul de sarcini;
k). în perioada de valabilitate a contractului oricare din părţi poate denunța unilateral
prezentul contract, fără a justifica vreun motiv. cu condiţia notificării celeilalte părţi cu
30 de zile înainte de data la care se doreşte încetarea contractului, fără a se datora
daune-interese. În acest caz, chiriaşul este obligat ca în termenul prevăzut la alineatul
anterior să achite toate debitele restante provenite din chirii. utilităţi, penalităţi de
întârziere, precum şi să predea Proprietarului bunurile închiriate. Indiferent de la cine
provine denunţarea, în cazul în care chiriaşul nu eliberează și nu predă spaţiile în
termenul menţionat, proprietarul are dreptul de a trece la evacuarea forțată a acestuia.
fără a fi nevoie de existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să constate încetarea
contractului sau care să dispună evacuarea.
]) prin denunţare unilaterală din partea proprietarului, in cazul in care interesul local
/judeţean o impune, cu notificare prealabilă de 30 zile, fără acordare de despăgubiri;
m) chiriaşul efectuează lucrări în spaţiul închiriat, fără acordul prealabil;
n) chiriaşul dă spaţiului o altă destinaţie decât cea prevăzută în contract .
0) instrăinarea obiectului închirierii. fără acordare de despăgubiri. dar cu o notificare
prealabilă, cu 60 de zile înainte. comunicată de proprietar către chiriaş;
p) în cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre chiriaş. prin reziliere de catre
proprietar, cu o notificare prealabila de 30 zile:
(2) In situaţia prevăzută la art.9.1 lit. c), concedentul va notifica de îndată intenţia de a denunța unilateral
contractul de concesiune de bunuri proprietate publică şi va face menţiune cu privire la motivele ce au
determinat această măsură.
(3) În cazul nerespectării din culpă a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi prin contractul de
inchiriere de bunuri proprietate publică sau a incapacității îndeplinirii acestora, cealaltă parte este
îndreptăţită să solicite tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul proprietarului să se pronunţe
cu privire la rezilierea contractului. cu plata unei despăgubiri, dacă părţile nu stabilesc altfel.
(4) In cazul dispariţiei, dintr-o cauză de forță majoră. a bunului concesionat sau în cazul imposibilității
obiective a concesionarului de a-l exploata, acesta va notifica de îndată concedentului dispariţia bunului
ori imposibilitatea obiectivă de exploatare a acestuia, declarând renunţarea la concesiune.
(5) Proprietarul nu va putea fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciile suferite de chiriaș
ca urmare a situaţiilor prevăzute la alin. (4).
(6) În situaţia in care chiriașul intră in stare de faliment, dizolvare Sau reorganizare, acesta are obligaţia
de a anunţa in acest sens proprietarul şi totodată de a preda bunul inchiriat in starea iniţială pe cheltuiala
sa;
(7) În cazul în care în cartea funciară a fost notat contractul de închiriere. radierea acestei notări se
efectuează în baza actului emis de autoritate. prin care se comunică intervenirea rezilierii.
3. X. SUBINCHIRIEREA SI CESIUNEA va avea următorul cuprins:
Art.10.1 Este interzisă subînchirierea spaţiilor sau cesiunea prezentului contract.
10.2. Chiriaşul nu poate transfera, cesiona drepturile si obligatiile rezultand din prezentul
contract si nu poate subinchiria total sau partial spatiile ce fac obiectul prezentului contract. In caz
contrar, prezentul contractul încetează de drept.
Celelate clauze contractuiale rămân neschimbate .
Prezentul act aditional s-a încheiat azi... „ în două exemplare cate unul pentru
fiecare parte
PROPRIETAR, CHIRIAȘ,
Primar, MINI FARM CONCEPT SRL
lon Bătrânu Administrator,
Claudia Simona Nicolae
SECRETAR UAT COMIŞANI
Jr. Elena Daniela Braşoveanu
COMPARTIMENT CONTABILITATE
Ec. Ana Magdalena Popescu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.