2 februarie 2023

HCL 8/2023 Comișani adoptată

Modificarea regulamentului de organizare și funcționare al centrului de zi pentru copii- tip after school din com. Comișani

Pe scurt

Se stablește modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Centrului de Zi pentru Copii - tip after school din comuna Comișani, pentru a actualiza modul în care serviciul funcționează, cine poate beneficia, programul și resursele alocate. Pentru locuitori înseamnă că centrul poate primi bani din bugetul local pentru funcționare, iar stabilirea detaliilor (condiții de acces, personal, activități) poate afecta programul copiilor și perioada de funcționare, în special după orele de curent. Modificarea se bazează pe rapoarte și evaluări ale autorităților, iar efectul concret este adaptarea regulilor pentru a asigura calitatea serviciului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2023 a Consiliului Local Comișani
Titlu oficial
H.C.L. NR. 8 DIN 30.01.2023 PRIVIND MODIFICAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL CENTRULUI DE ZI PENTRU COPII- TIP AFTER SCHOOL DIN COM. COMIȘANI.
Emitent
Consiliul Local Comișani
Număr
8 / 2023
Data
2 februarie 2023
Localitate
Comișani, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Pe același subiect în Comișani

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DAMBOVITA COMUNA COMISANI CONSILIUL LOCAL COMISANI COM.COMISANI, SAT COMISANI, STR.SUSENI, NR 221, TEL.0254/263017, FAX.0254/263017 3 Hotarare_nr. 8 din 30.01.2023 privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al „Centrului de Zi pentru Copii- tip after school „din comuna Comisani Consiliul Local al comunei Comisani, judeţul Dambovita, intrunit in sedinta ordinara astazi, 30.01.2023, Având în vedere prevederile: - Proiect de Hotărâre nr. 8 din 27.01.2023 privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al „Centrului de Zi pentru Copii-tip after school „din comuna Comisani - Hotărârea Consiliului Local Comisani nr. 81/29.11.2022 privind aprobarea Planului anual de actiune privind serviciile sociale administrate si finantate din bugetul Consiliului Local Comisani, pentru anul 2022. -H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor -cadru de organizare și funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială și a structurii orientative de personal; - H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea nomenclatorului serviciilor sociale precum şi a regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale şi prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; -Legea asistentei sociale nr.292/201 1,cu modificarile si completarile ulterioare ; -prevederile Legii nr. 272/2004 pentru protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile si completarile ulterioare . -Ordinul nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor ; Tinând seama de : - Hotărârea Consiliului Local Comisani nr. 7/ 29.01.2015 privind infiintarea Serviciului Social de tipul „„ Centru de Zi pentru Copii tip after school „in comuna Comisani, judet Dambovita. - Hotărârea nr. 2 din 20.01.2021 privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al „Centrului de Zi pentru Copii-tip after school „din comuna Comisani Luand act de: -Raportul de evaluare a serviciului social „„ Centrul de Zi pentru Copii —tip after school * din comuna Comisani intocmit de catre inspectorii Inspectiei Sociale din cadrul AJPIS Dambovita, inregistrat la Primaria Comisani cu nr.9285/07.10.2022; -Referatul de aprobare al Primarului comunei Comisani, nr.710/20.01.2023; -Raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul Primariei Comisani, înregistrat sub nr. 712/20.01.2023; -Raportul / avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Comisani din data de 27.01.2023. În temeiul art. 196, alin(1), lit.a) din OUG nr.57 privind Codul administrativ HOTARASTE: Art.1. Incepand cu data prezentei se modifica Regulamentul de organizare si functionare a serviciului social de tipul „, Centru de Zi pentru Copii tip after school, din comuna Comisani, respectiv se modifică art. 10 — Personalul de specialitate de îngrijire şi : . Personalul de specialitate auxiliar, respectiv alin. I)lit. c) astfel : - Lite) — Psiholog-post externalizat de servicii de evaluare psihologica pe perioada determinata, pana la revenirea in activitate a titularului postuluiArt.2. La data intrării în vigoare a prezentei, orice alte dispozitii contrare. isi inceteaza aplicabilitatea . Art. 3. Primarul comunei Comisani „Secretarul general al UAT comuna Comisani si compartimentele :contabilitate,asistenta sociala din cadrul Primariei Comisani vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.5. In conformitate cu prevederile art. 252 alin. (ID) lit. €), ale art. 255 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrative, coroborat cu cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. cu modificările şi completările ulterioare, prezenta hotărâre se inaintează Prefectului judetului Dâmbovita pentru exercitarea controlului de legalitate. Art.6. Trasparenta şi comunicarea către autoritătile, institutiile publice şi persoanele interesate a prezentei hotărâri se realizează,in mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale, în termenul prevăzut de lege, şi se publică, pentru informare, in format electronic şi in Monitorul oficial local al Comunei Comisani, judet Dâmbovita. Contrasemneaza pentru legalitate, Secretar general al comunei Comisani, Elena Dani jeanu Hotararea a fost adoptata cu votul a 15 consilieri „pentru”, O voturi „impotriva”, O „abtineri” Nr.consilieri prezenti: 15 Numar consilieri in functie: 15 Anexa nr.1la HCL nr. 8/30.01.2023 REGULAMENT de organizare şi funcţionare a serviciului social de zi: „Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judet Dambovita Art. 1: Definiţie (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare este un document propriu al Serviciului social "Centru de zi pentru copii tip after school „ din comuna Comisani, judetul Dambovita aprobat prin hotărârea HCL nr 7 din 29.01.2015 prin care a fost înfiinţat, în vederea asigurării funcţionării acestuia, cu respectarea standardelor minime de calitate aplicabile şi a asigurării accesului persoanelor beneficiare la informaţii privind conditiile de admitere, serviciile oferite. (2) Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii atât pentru persoanele beneficiare, cât şi pentru angajaţii centrului şi, după caz, pentru membrii familiei beneficiarilor, reprezentanţii legali/convenţionali, vizitatori. Art, 2: Identificarea serviciului social Serviciul social "Centrul de ingrijire de zi pentru copiii aflati in situatii de risc din Comuna Comisani,judetul Dambovita”, cod serviciu social 8891-CZ-C- II, administrat de furnizorul Primaria Comunei Comisani -Compartimentul de Asistenta Sociala, cu sediul Comuna Comisani, strada: Suseni, nr 221, acreditat conform Certificatului de acreditare nr. AF, nr. 005153 din 21.06.2019, deţine Licenţa de funcționare provizorie [SERIE ȘI NUMĂR ACT DE IDENTITATE], fiind un serviciu social fara personalitate juridica si avand sediul in Comuna Comisani, strada: Helesteului, nr. 2. Art. 3: Scopul serviciului social Scopul serviciului social "Centru de zi pentru copii tip after school, in comuna Comisani, judetul Dambovita este acela de a preveni abandonul scolar prin cresterea calitatii vietii copiilor aflati în situatii de dificultate, prin asigurarea pe timpul zilei dupa orele de cursuri scolare, a unor activitati de ingrijire, educatie, recreere-socializare, consiliere, orientare scolara si profesionala, dezvoltarea deprinderilor de viata independenta pentru copil, cat si a unor activitati de sprijin, consiliere, educare pentru parinti sau reprezentantii legali ai acestora. Serviciul Social se adreseaza copiilor scolari cu varsta intre 6-11 ani, care provin din familii cu domiciliul pe raza comunei Comisani si care se regasesc in situatii de risc. Art. 4: Cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare “Centrul de ingrijire de zi pentru copiii aflati in situatii de risc din Comuna Comisani,judetul Dambovita” isi desfasoara activitate in baza prezentului Regulament de Organizare si Functionare si a prevederilor legale in vigoare. (1) Serviciul social "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de : >» Legea nr. 292/2011 a asistentei sociale, cu modificarile ulterioare; | » Legea nr. 272/2004 privind privind protectia si promovarea drepturilor copiilor, cu modificarile si completarile ulterioare; > Ordinul nr.27/2019- Standarde Minime de Calitate pentru serviciile sociale organizate ca centre de zi pentru copiii in familie si/sau copiii separati sau in risc de separare de parinti. > Hotararea nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum si regulamentul-cadru de organizare si functionare a serviciilor sociale precum si a altor acte normative secundare aplicabile (2) Standard minim de calitate aplicabil: "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita cod 8891CZ-C-I1 este cel prevazut de Ordinul nr.27 /2019 privind aprobarea Sandardelor Minime de calitate pentru serviciile sociale destinate copiilor. (3) Serviciul social "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita este infiintat prin: Hotărârea Consiliului Local al Comunei Comisani , nr. 7/ 29.01.2015 privind aprobarea realizarii subproiectului "Centru de zi pentru copii (pentru activitati de tip after school) in comuna Comisani, judetul Dambovita si functioneaza in cadrul furnizorului de servicii sociale Primaria comunei Comisani- Compartimentul de Asistenta Sociala, aflat in administrarea Consilului Local Comisani. Art. 5: Principiile care stau la baza acordării serviciului social (1) Serviciul social "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita pentru 20 copii proveniti din familii aflate in situatie de risc se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi cu principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în legislaţia specifică, în convențiile internaţionale ratificate prin lege şi în celelalte acte internaţionale în materie la care România este parte, precum şi în standardele minime de calitate aplicabile. (2) Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita sunt următoarele: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare; b) protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse și tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare; c) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării persoanei beneficiare; d) deschiderea către comunitate; e) abordarea individualizata si centrarea pe persoane; £) participarea persoanelor beneficiare; 8) ascultarea opiniei persoanei beneficiare şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont, după caz, de vârsta şi de gradul său de maturitate; h) promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare; 1) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a persoanei beneficiare; ]) preocuparea permanentă pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potenţialului şi abilităţilor persoanei beneficiare de a trăi independent; k) încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în soluţionarea situaţiilor de dificultate; 1) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare; m) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale; n) responsabilizarea membrilor familiei, reprezentaţilor legale cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere; o) primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat; p) colaborarea centrului/unităţii cu serviciul public de asistenţă socială. Art. 6: Beneficiarii serviciilor sociale (1) Beneficiarii serviciilor sociale acordate în "Centru de zi pentru copii tip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita sunt: a) copii de varsta scolara din mediul socio-economic foarte scazut in care exista riscul de separare de familia sa; b) copii de varsta scolara orfani de un parinte sau de ambii; c) copii de varsta scolara care fac parte din familii numeroase; d) copii de varsta scolara ai caror parinti sunt pensionari, bolnavi cronici sau au certificate de incadrare in grad de handicap mediu, accentuat sau grav emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulti, in conditiile legii; e) copii de varsta scolara care provin din familii monoparentale, cu un nivel scazut de cultura si educatie pentru care exista posibilitatea de abandon scolar; £) copii de varsta scolara care provin din familii in care exista violenta si care sunt marcati de aceste evenimente; 8) copii de varsta scolara care provin din familie beneficiara de venitul minim garantat; h) copii de varsta scolara parasiti de parinti si lasati in grija bunicilor, copii cu parinti plecati in strainatate ; 1) copii de varsta scolara proveniti din familii cu venit lunar mic.(sub plafonul de 1000 lei lunar net/membru de familie) ]) alte categorii de persoane cu situatii similare propuse de catre comisie. (2) Condiţiile de acces/admitere în centru sunt următoarele: a)acte necesare; e cererea de admitere in centru; e adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate a beneficiarului(faptul ca este apt pentru intrarea in colectivitate), precum si recomandarea medicului de specialitate(daca este cazul); e copii dupa actele de identitate- copil/parinti/reprezentanti legali; e adeverinta de venit sau dupa caz cupon de pensie sau orice alt document din care sa rezulte venitul realizat de membrii familiei; e adeverinta de la unitatea de invatamant frecventata de copil; e certificat de casatorie, sentinta de divort, certificat de deces-parinti(in functie de caz); e ancheta sociala intocmita de asistenti sociali; e aviz epidemiologic; e alte situatii de risc ale familiei. Procedura de admitere Anexa nr. 1 la prezentul Regulament de organizare si functionare a servicului social “Centrul de ingrijire de zi pentru copiii aflati in situatii de risc din Comuna Comisani,judetul Dambovita”. b) Criterii de eligibilitate pentru selectia beneficiarilor "Centru de zi pentru copii tip after school, in comuna Comisani, judetul Dambovita e sa seafle in situatie cu risc de abandon scolar si familial; e sa existe riscul institutionalizarii copiilor; e sa fie lipsiti temporar de venituri sau sa realizeze venituri reduse, insuficiente pentru a se intretine si pentru a-si asigura traiul zilnic; e sa existe o situatie de vulnerabilitate/dificultate, pentru depasirea careia este nevoie de masuri de suport si asistenta din partea comunitatii( existenta unei disproportii intre venitul resurselor financiare/materiale si nevoile reale ale familiei, situatii medicale grave in familia beneficiarului care afecteaza capacitatea de munca a reprezentantilor legali ai acestuia); e sa fie clinic sanatos, conform atestarii medicului de familie e sa provina din familii cu domiciliul pe raza Comunei Comisani. c) Cine ia decizia de admitere/respingere în centru: admiterea copilului în centru se realizează pe baza cererii aprobate de către Primarul Comunei Comisani și a actelor enumerate mai sus, în funcţie de numărul de locuri disponibile În acest sens Primarul Comunei Comisani emite o dispoziţie de frecventare a CZ, in baza propunerii comisiei sociale contituite in acest sens. d)Modalitatea de încheiere a contractului de servicii- serviciile sociale se acordă în baza Planului Personalizat de Intervenţie şi contractului cu familia încheiat în condiţiile legii, modelul conform Ordinului nr.73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditaţi conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale. e)Modalitatea de stabilire a contribuţiei beneficiarului - Furnizarea serviciilor sociale este gratuită. (3) Condiţiile de încetare a serviciilor "Centru de zi pentru copii stip after school, din comuna Comisani, judetul Dambovita sunt urmatoarele: e expirarea perioadei mentionate in contract; e scopul contractului a fost atins, indeplinirea obiectivelor stabilite; e solicitarea parintilor/reprezentantilor legali ai beneficiarului; e cand se constata, in urma anchetei sociale, depasirea situatiei de nevoie sociala care a stat la baza furnizarii serviciilor sociale specializate; + cand se absenteaza in mod cumulat mai mult de 10 zile lunar, altele decat motive medicale, de la programul Centrului, fara instiintarea scrisa a Centrului de catre parintele beneficiarului/reprezentantul legal; + in baza comunicarii de catre unitatea de invatamant a nefrecventarii cursurilor de catre beneficiar, acesta inregistrand mai mult de 30 de absente nemotivate/luna. e cand nu sunt resprectate de catre beneficiar obligatiile prevazute in contractul de furnizare servicii sociale si a Regulamentului de ordine interioara; e cand familia schimba domiciuliul in afara Comunei Comisani( este obligatoriu ca domiciliul parintelui care solicita admiterea copilului in centru sa fie pe raza Comunei Comisani); e dacă a sustras sau a distrus voit in mod repetat bunuri din cadrul centrului sau a produs vătămări corporale altor persoane; + nerespectarea în mod repetat de către beneficiarul de servicii sociale a regulamentului de organizare şi funcţionare (ROF) precum şi a regulamentului de ordine interioară (ROI), a contractului de prestari servicii. Procedura de incetare a acordarii serviciilor sociale o constituie Anexa nr. 2 la prezentul Regulament de organizare si functionare a servicului social “Centrul de ingrijire de zi pentru copiii aflati in situatii de risc din Comuna Comisani,judetul Dambovita”. (4) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în "Centru de zi pentru copii, tip after school, in comuna Comisani, judetul Dambovita au următoarele drepturi: a) să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, religie, opinie sau orice altă circumstanţă personală ori socială; b) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale, respectiv la luarea deciziilor privind intervenţia socială care [i se aplică; c) să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite; d) să i se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile care au generat situaţia de dificultate; e) să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când nu au capacitate de exercițiu; £) să li se garanteze demnitatea, intimitatea şi respectarea vieţii intime; g)să participe la evaluarea serviciilor sociale primite; h) sa fie protejati impotriva riscului de abuz si neglijare. (5) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în "Centru de zi pentru copii , tip after school, in comuna Comisani, judetul Dambovita au următoarele obligaţii: a) să furnizeze informaţii corecte cu privire la identitate, situaţie familială, socială, medicală şi economică; b) să participe, în raport cu vârsta, situaţia de dependenţă etc. la procesul de furnizare a serviciilor sociale; c) să aiba o atitudine disciplinara si o conduita civilizata in cadrul activitatilor desfasurate in centru, se admite un numar de 3 abateri dispciplinare minore sau o abatere disciplinara grava/an scolar; d) să comunice orice modificare intervenită în legătură cu situaţia lor personală; e) să respecte prevederile prezentului regulament; f) sa participe zilnic, la procesul de furnizare al serviciilor sociale, se admite un numar maxim de 10 absente cumulat/luna fara notificare scrisa catre Centru si nu mai mult de 30 absente scolare nemotivate pe luna. £) parintele/reprezentantul legal are obligatia de a colabora permanent cu “Centrul de ingrijire de zi pentru copiii aflati in situatii de risc din Comuna Comisani,judetul Dambovita” cu privire la furnizarea serviciilor sociale. Art. 7: Activităţi şi funcţii (1) Principalele funcţii ale serviciului social “"Centru de zi pentru copii „tip after school, in comuna Comisani, judetul Dambovita sunt următoarele [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comisani.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala