Prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000, pentru cota de 41,68% din spațiul cu altă destinație decât cea de locuință, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19…
Pe scurt
Consiliul local hotărăște să prelungească termenul contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000 pentru 41,68% din spațiul de pe strada Memorandumului nr. 2, ap. 19, în Cluj-Napoca, în care spațiul nu este destinat locuinței, până la vânzarea spațiului, dar nu mai târziu de 30.09.2020. Practic, cei 41,68% din acea încăpere rămân închiriți în așteptarea vânzării, iar pentru implementare se vor ocupa Direcția patrimoniului, Direcția economică și Direcția juridică a primăriei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000, privind cota de 41,68 % din spaţiul cu altă destinație decât cea de locuinţă, situat în municipiul Cluj- Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. AGERAM S.R.L., până la vânzarea spaţiului în condiţiile Legii nr. 550/2002, dar nu mai mult de 30.09.2020
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Memorandumului.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 744 din 2018 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Titlu oficial
Prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000, pentru cota de 41,68% din spațiul cu altă destinație decât cea de locuință, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. Ageram S.R.L.
URR i dă
2 MOOOUTA IL
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000, pentru cota de
41,68 % din spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str.
Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. AGERAM S.R.L.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului Contractului de închiriere nr.
1932 din 12.01.2000, privind cota de 41,68 % din spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat
în municipiul Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. AGERAM S.R.L. —
proiect din iniţiativa primarului şi a consilierilor locali: Dan Ştefan Tarcea, Adrian Mureșan, Mihaela
Rodica Suciu şi Valentin Florin Gliga;
Analizând Referatul nr. 384397/13.08.2018 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa
proprietăţii, prin care se propune prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din
12.01.2000, privind cota de 41,68 % din spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în
municipiul Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. AGERAM S.R.L. şi
procesul-verbal al Comisiei mixte pentru spaţii cu altă destinație din data de 27.06.2018;
Reţinând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 al. 2 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea termenului Contractului de închiriere nr. 1932 din 12.01.2000,
privind cota de 41,68 % din spaţiul cu altă destinație decât cea de locuinţă, situat în municipiul Cluj-
Napoca, str. Memorandumului nr. 2, ap. 19, încheiat cu S.C. AGERAM S.R.L., până la vânzarea
spaţiului în condiţiile Legii nr. 550/2002, dar nu mai mult de 30.09.2020
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietății, Direcţia economică şi Direcţia juridică.
Jr. Aurora
Nr, 744 din 29 august 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.