HCL 489/2019 Cluj-Napoca adoptată
Aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”.
- Denumire
- Hotărârea nr. 489 din 2019 a Consiliului Local Cluj-Napoca
- Emitent
- Consiliul Local Cluj-Napoca
- Număr
- 489 / 2019
- Localitate
- Cluj-Napoca, județul Cluj
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă proiectul și cheltuielile aferente pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”. Asta înseamnă că orașul va accesa fonduri nerambursabile pentru modernizarea blocurilor, iar locuitorii pot avea costuri publice mai eficiente pe termen lung (cheltuieli bugetare și finanțare prin fonduri UE) și un impact asupra locuințelor din Grupul 7. Detalii exacte despre buget, termene și zone afectate se vor urmări în documentația tehnico-economică aprobată.
Documente
- hcl 489.pdf
Text
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI CLUJ- NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii
„Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor aferente
pentru obiectivul de investiţii „Creşterea eficienței energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul
Cluj-Napoca, Grup 7” - proiect din iniţiativa primarului;
Analizând Referatul nr. 260790/16.05.2019 al Serviciului Strategie şi dezvoltare locală,
management proiecte prin care se propune aprobarea proiectului şi a cheltuielilor aferente pentru
obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul Cluj-
Napoca, Grup 7”;
Având în vedere Ordinul nr. 3801/2017 al ministrului delegat pentru Fonduri Europene
privind aprobarea Ghidului Solicitantului - Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1.A.;
Reţinând prevederile Ghidului Solicitantului Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o
economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a
gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile
publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A-Clădiri rezidenţiale -
Programul Operaţional Regional 2014-2020; |
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 399/2015, privind regulile de eligibilitate a
cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională,
Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020;
Având în vedere Hotărârea nr. 417/2019 privind Modificarea Anexei la Hotărârea nr.
912/2018, astfel cuma fost modificată prin Hotărârea nr. 75/2018 (aprobarea documentaţiei și a
indicatorilor tehnico-economici) pentru obiectivul de investiţii „Creşterea eficienței energetice a
blocurilor de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”) ;
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4), art. 16 alin. (1) şi art. 36 alin. (6) din Legea nr.
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.
35 alin (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39. alin. 2 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.[. Se aprobă proiectul „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din
Municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin Programul
Operaţional Regional, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de
carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a
energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile
publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A-Clădiri rezidenţiale.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de
locuinţe din Municipiul Cluj-Napoca, Grup 7”, în cuantum de 4.275.202,60 lei, inclusiv T.V.A., din
care valoare totală eligibilă 4.197.531,03 lei, inclusiv T.V.A. şi valoare totală neeligibilă de
77.671,57 lei, inclusiv T.V.A.
Art. 3, Se aprobă contribuţia proprie în proiect a Municipiului Cluj-Napoca, reprezentând
achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului cât şi contribuţia de 40% din valoarea
eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.756.683,98 lei, inclusiv T.V.A., în condiţiile recuperării la
bugetul local a contribuţiei ce revine asociaţiei de proprietari.
Art. 4. Se aprobă contribuţia asociaţiei de proprietari la cheltuielile eligibile în cuantum de
992.967,17 lei, inclusiv TVA, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente C+M+E
corespunzătoare apartamentelor cu destinaţie locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice.
Art. 5. Se aprobă contribuţia asociaţiei de proprietari la cheltuielile neeligibile în cuantum de
77.671,57 lei, inclusiv TVA, reprezentând, după caz:
- 25% din valoarea cheltuielilor neeligibile aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu
destinaţie locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice;
- 100% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu destinaţie
locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor juridice, a Solicitantului sau a autorităţilor şi instituţiilor
publice;
- 100% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu destinaţie de
spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor
fizice, a persoanelor juridice, a Solicitantului sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.
Art. 6. Cheltuielile eligibile şi neeligibile vor fi recuperate conform prevederilor cuprinse în
Hotărârea nr. 492/2012.
Art. 7. Municipiul Cluj-Napoca se obligă să asigure resursele financiare, costuri eligibile,
neeligibile, inclusiv costurile conexe proiectului, necesare implementării optime a proiectului, în
condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumentele structurale.
Art. 8. Se împuternicește primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil BOC, să semeneze
toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele şi pe seama Municipiului Cluj-Napoca.
Art. 9. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Tehnică, Serviciul strategie
şi dezvoltare locală, management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Nr. 489 din 24 mai 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 485/2019Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Parking, str. Trotușului nr. 5”.HCL 486/2019Aprobarea Registrului Local al Spațiilor verzi din intravilanul Municipiului Cluj-Napoca, actualizat – parțial.HCL 487/2019Aprobarea unor măsuri de funcționare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj pentru anul 2019.HCL 488/2019Aprobarea încheierii unui contract de prestări servicii pentru delegarea serviciului public de salubrizare – activitățile de…HCL 490/2019Aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocurilor…HCL 491/2019Aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocurilor…HCL 492/2019Aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocurilor…HCL 493/2019Modificarea Anexei la Hotărârea nr. 334/2016, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 166/2017 (aprobarea documentației…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.