HCL 387/2011 Cluj-Napoca adoptată

Hotărârea 387/2011

Denumire
Hotărârea nr. 387 din 2011 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
387 / 2011
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată

Documente

Text

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca HOTĂRÂRE privind încetarea aplicabilităţii unor documentaţii de urbanism Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind încetarea aplicabilităţii unor documentaţii de urbanism — proiect din iniţiativa primarului; Analizând Referatul nr. 194176 din 10.10.2011 al Direcţiei urbanism, prin care se propune încetarea aplicabilităţii unor documentaţii de urbanism; Având în vedere avizul comisiei de specialitate; Potrivit dispoziţiunilor art. 36 pet. 5 lit.e", 39 al. 1 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Nu vor fi aprobate autorizaţii de construire care au la bază documentaţii de urbanism P.U.Z. şi P.U.D. aprobate, care nu au produs efecte în teren prin trasarea circulaţiilor şi dezmembrarea în parcele destinate regularizării drumurilor şi cele destinate construirii sau, în unele cazuri, este imposibilă punerea în aplicare a prevederilor acestora în ceea ce priveşte circulaţiile. Art. 2. — Persoanele aflate în unul din cazurile de mai sus, interesate să construiască, vor întocmi o nouă documentaţie de urbanism, în conformitate cu situaţia reală din teren. Art. 3. — Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia urbanism. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Nr. 387 din 18 octombrie 2011 (Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă