18 iunie 2026 · Inițiator: Primarul comunei Ciurea

HCL 77/2026 Ciurea adoptată

Aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri imobile, ce reprezintă căi de acces, de pe raza comunei Ciurea

Pe scurt

Se aprovă introducerea în domeniul public al comunei Ciurea a unor bunuri imobile care reprezintă porțiuni de drum de pe raza comunei, includând în inventar două segmente de drum de pe strada Miorița care au fost omise anterior în mod eronat. Aceasta înseamnă că respectivii trasee devin proprietate publică a comunei și vor fi gestionați de primărie ca parte din domeniul public, fără costuri imediate pentru locuitori, dar cu responsabilități de întreținere din partea autorităților locale. Vor exista, de asemenea, operațiuni administrative de înregistrare și actualizare a inventarului, conform procedurilor legale, pentru a reflecta noua situație în actele oficiale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea, judetul Iasi, a unor bunuri imobile - suprafete de teren de pe raza comunei Ciurea si care au destinatia de cai de acces, dupa cum urmeaza

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Miorita Ce Apartin Comunei Ciurea, Miorita- Tronson 2.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Miorita Ce Apartin Comunei Ciurea” în Ciurea

Denumire
Hotărârea nr. 77 din 2026 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri imobile, ce reprezintă căi de acces, de pe raza comunei Ciurea
Emitent
Consiliul Local Ciurea
Număr
77 / 2026
Data
18 iunie 2026
Inițiator
Primarul comunei Ciurea
Localitate
Ciurea, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Miorita Ce Apartin Comunei Ciurea · Miorita — Tronson 1 · Miorita- Tronson 2
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Ciurea

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL IASI COMUNA CIUREA CONSILIUL LOCAL HOTARAREA nr.77 din 18.06.2026 Privind aprobarea introducerii in domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri imobile, ce reprezinta cai de acces, de pe raza comunei Ciurea Consiliul local al comunei Ciurea, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi 18.06.2026, convocata prin Dispozitia primarului comunei Ciurea nr. 308 din 12.06.2026; Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 37 din 02.02.2026, intocmit de Primarul comunei Ciurea, judetul asi, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare pentru aprobarea introducerii unor bunuri imobile in domeniul public al comunei Ciurea, prin inscrierea unor suprafete de teren ce au fost omise la procedura de inventariere anterioara; Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 66 din 10.02.2026intocmit de catre doamna Chirtea Mihaela- referent in cadrul Compartimentului de urbanism, cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea; Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest si inregistrat sub nr. 76 din 05.06.2026; Avand in vedere faptul ca odata cu operatiunea de inventariere anuala a bunurilor ce fac parte din inventarul domneiului public au mai fost identificate doua suprafete de teren ce reprezinta sectoare de drum din strada Miorita ce apartin comunei Ciurea, insa nu au fost incluse in lista de inventar din eroare si tinand cont de faptul ca aceste sectoare de drum nu fac obiectul niciunui litigiu si nici a cererilor de reconstituirea a dreptului de proprietate sau de restituire depuse in temeiul actelor normative in vigoare; Avand in vedere prevederile Dispozitiei Primarului comunei Ciurea prin care a fost numita comisia de inventariere anuala a bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunei Ciurea; Avand in vedere Hotararea Consiliului Local Ciurea nr. 76 din 19.07.2017 prin care a fost insusit si aprobat inventarul bunurilor mobile si imobile care alcatuiesc domeniul public al comunei Ciurea si tinand cont de faptul ca in lista de invetar se regasesc deja cele doua strazi; Avand in vedere prevederile HG nr. 392/2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor; Avand in vedere Avizul favorabil exprimat de catre comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local Ciurea si inregistrat sub nr. 277 din 12.06.2026 ; Avand in vedere prevederile art. 25 alin 3 si alin. 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice; Avand in vedere prevederile art. 286 alin. 1 si alin. 4, ale art. 287 precum si ale art. 289 alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 129 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ adopta prezenta HOTARARE Art.1 (1) Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea, judetul Iasi, a unor bunuri imobile - suprafete de teren de pe raza comunei Ciurea si care au destinatia de cai de acces, dupa cum urmeaza: A) suprafata de 464 mp teren intravilan din categoria de folosinta arabil, ce are destinatia de cale de acces, amplasat in T 13, parcela 395/106 si care reprezinta un sector de drum din strada Miorita — tronson 1, satul Lunca Cetatuii, comuna Ciurea; B) suprafata de 338 ml teren intravilan din categoria de folosinta arabil, ce are destinatia de cale de acces, amplasat in T13, parcela 395/107 si care reprezinta un sector de drum din strada Miorita- tronson 2, din satul Lunca Cetatuii, comuna Ciurea. (2) Se aproba schimbarea categoriei de folosinta a acestor suprafete de teren, din teren „ arabil” in ,„, drum”. Art.2. - Comisia de inventariere a patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale Ciurea nominalizata prin Dispozitia Primarului comunei Ciurea va lua masurile necesare pentru indeplinirea in termen a procedurilor legale, in vederea actualizarii inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al comunei Ciurea, corespunzator prevederilor prezentei hotarari. Art.3, — Se insarcineaza Primarul comunei si consilierul cu atributii de contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Ciurea sa procedeze la inregistrarea in evidentele contabile a bunurilor apartinatoare domeniului public, aprobate potrivit prezentei Hotarari. Art.4. — Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului general al comunei către Instituţia Prefectului Judeţul lași pentru efectuarea controlului de legalitate, Comisiei de inventariere, Primarului comunei Ciurea si o va afisa in locurile special amenajate pentru a fi adusa la cunostinta publica. Contrasemneaza pentru legalitate, SECRETAR GENERAL, HUTANU MONICA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ciurea.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala