24 aprilie 2025

HCL 48/2025 Ciurea adoptată

Aprobarea documentației tehnico-economice – faza PTH, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general întocmit pentru obiectivul de investiții „Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități…

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza PTH, indicii tehnico-economici și devizul general pentru proiectul „Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități” din Ciurea. Asta înseamnă că se includ costurile estimate, termenele și specificațiile tehnice necesare pentru a obține finanțare și pentru a avansa proiectul, iar locuitorii pot aștepta demersuri pentru fonduri, eventual lucrări și deservire a persoanelor cu dizabilități în zonă. Proiectul este finanțat prin programul PNDR/PNRR, cu impact asupra bugetelor locale și a planificării spațiului pentru zona Ciurea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Ciurea

Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2025 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza PTH, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general întocmit pentru obiectivul de investiții „Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități, în localitatea Ciurea, comuna Ciurea, județul Iași
Emitent
Consiliul Local Ciurea
Număr
48 / 2025
Data
24 aprilie 2025
Localitate
Ciurea, județul Iași
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Ciurea

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL IASI COMUNA CIUREA CONSILIUL LOCAL HOTARAREA nr. 48 din 24.04.2025 Privind aprobarea documentatiei tehnico-economica- faza PTH, a indicatorilor tehnico- economici si a devizului general intocmit pentru obiectivul de investitii “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul lasi” Consiliul local al comunei Ciurea, judetul lasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi, data de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului comunei nr. 208 din 15.04.2025; Avand in vedere aprobarea unanim exprimata de catre membrii Consiliului local Ciurea cu privire la suplimentarea ordinei de zi a sedintei cu acest proiect de hotarare, ale caror discutii nu pot fi amanate pentru o sedinta ulterioara; Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 168 din 22.04.2025, intocmit de primarul comunei Ciurea, domnul Lupu Catalin, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare prin care sa se aprobe documentatia tehnico-economica la faza PTh, a indicatorilor tehnico-economici si a Devizului general, intocmite pentru proiectul de investitii “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul Iasi”; Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 169 din 22.04.2025, intocmit de catre doamna Dorobat Elena Catalina- consilier in cadrul Biroului de urbanism, cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea; Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest sens si inregistrat sub nr. 47 din 22.04.2025; Avand in vedere prevederile Hotararii Consiliului local Ciurea nr. 34 din 18.04.2024 prin care s-a aprobat depunerea unei cereri de finantare in cadrul apelului de proiecte competitive PNRR "Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilitati” pentru obiectivul de investitii “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu handicap, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul lasi”; Avand in vedere prevederile Contractului de finantare incheiat la data 08.10.2024 cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si inregistrat sub nr. 4436; Avand in vedere prevederile Ghidului solicitantului pentru Componenta 13 -Reforme sociale din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) - tinta 39, [2 - Reabilitarea, renovarea si dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilitati apelul „Dezvoltarea infrastrusturii sociale pentru persoanele cu dizabilitati”; Avand in vedere prevederile OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului institutional si financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate Romaniei prin Mecanismul de redresare si rezilienta, precum si pentru modificarea si completarea OUG nr. 155/2020 privind unele masuri pentru elaborarea Planului national de redresare si rezilienta necesar Romaniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile si nerambursabile in cadrul Mecanismului de redresare si rezilienta; Avand in vedere prevederile HG nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului institutional si financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate Romaniei prin Mecanismul de redresare si rezilienta, precum si pentru modificarea si completarea OUG nr. 155/2020 privind unele masuri pentru elaborarea Planului national de redresare si rezilienta necesar Romaniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile si nerambursabile in cadrul Mecanismului de redresare si rezilienta; Avand in vedere prevederile art. 120 si art. 121 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata; Avand in vedere prevederile art. 8 si 9 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/1997; Avand in vedere prevederile art. 7 alin. (2) si art. 1166 si urmatoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, referitoare la contracte sau conventii; Avand in vedere prevederile art. 20 si 21 din Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006; Avand in vedere prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; Avand in vedere prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public; Avand in vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de construire, completata si modificata; Avand in vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, completata si modificata; Avand in vedere prevederile art. 129 alin 2 lit „b” coroborat cu prevederile art 139, alin. 3, lit „a”, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ adopta prezenta HOTARARE Art.]. — Se aproba indicatorii tehnico-economici si Devizul general- la faza PTh, intocmite pentru obiectivul de investitii “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul Iasi”, aprobat pentru finantare in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, Componenta 13 Reforme sociale din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) - tinta 396, 12 - Reabilitarea, renovarea si dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilitati apelul „Dezvoltarea infrastrusturii sociale pentru persoanele cu dizabilitati”. Art,2. Se aproba valoarea totala a proiectului “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul Iasi”, in cuantum de 7.361.612,66 lei (inclusiv TVA), din care valoare totala eligibila 3.269.593,86 lei, la care se adauga TVA in valoare de 621.222,83 lei si valoare totala neeligibila de 2.937.022,58 lei, la care se adauga TVA in valoare de 533.773,39 lei. Art, 3. Se aproba contributia proprie in proiect a UAT Ciurea, reprezentand achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, in cuantum de 2.937.022,58 lei fara TVA, la care se adauga TVA in valoare de 533.773,39 lei. Art.4. Sumele reprezentand cheltuieli conexe ce pot aparea pe durata implementarii proiectului “Construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati, in localitatea Ciurea, comuna Ciurea, judetul Iasi”, pentru implementarea proiectului in conditii optime, se vor asigura din bugetul local. Art.5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementarii proiectului in conditiile transferului/ decontarii ulterioare a cheltuielilor din PNRR. Art.6. Se imputerniceste domnul Lupu Catalin - Primarul comunei Ciurea, judetul Iasi sa semneze toate actele necesare si contractul de finantare in numele Comunei Ciurea. Art.7. Prezenta hotarare se comunica, prin intermediul secretarului general al Comunei Ciurea, in termenul prevazut de lege, Institutiei Prefectului judetul lasi pentru efectuarea controlului de legalitate, primarului comunei Ciurea si se aduce la cunostinta publica prin afisarea la sediul primariei, in Monitorul Oficial Local, precum si pe pagina proprie de internet WwWw.comunaciurea.ro. Contrasemneaza pentry/legalitate, SECRETAR GEN L, HUTANU MONICA "CONSTRUIREA UNUI CENTRU DE ZI CIUREA, COMUNA CI DEVIZ GENERAL TOTALIZATOR al obiectivului de investitii: PENTRU PERSOANELE UREA, JUDETUL IASI SI CU DIZABILITATI, IN LOCALITATEA RACORD UTILITAŢI" CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1:41; Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2. Amenajarea terenului 305,615.20|____58,066.89 363,682.09 Amenajări pentru protecția mediului şi aducerea 1.3, la starea iniţială 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 are obiectivului .1|Alimentare cu apa 11,764.68) 2,235.29 13,999.97| 2.2|Canalizare 19,194.61 3,646.98 22,841.59 2.3] Alimentare Cu gaze naturale 38,982.49 7,406.67 46,389.16 2.4| Alimentare cu enei ie electrica 14,124.84 2,683.72 16,808.56) CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică Studii 8,500.00 1,615.00 10,115.00) 3.4 3.1.1. Studii de teren 8,500.00 1,615.00 10,115.00 iz 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 3.2 Documentaţii suport şi cheltuieli pentru obţinerea Se de avize, acorduri şi autorizaţii 3,000.00 570.00 3,570.00 3.3. Expertizare tehnică 0.00 0.00 0.00 Certificarea performanţei energetice şi auditul 3.4. energetic al clădirilor 5,000.00 950.00 5,950.00 3.5. Proiectare 290,000.00 55,100.00 345,100.00 3.5.1. Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie şi deviz general 125,000.00 23,750.00 148,750.00 3.5.4. Documentaţii tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 5,000.00 950.00 5,950.00 3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 10,000.00 1,900.00 11,900.00 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 150,000.00 28,500.00 178,500.00| 3.6. Organizarea procedurilor de achiziţie 20,000.00 3,800.00 23,800.00 3.7. Consultanţă 114,250.00 4,750.00 119,000.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 89,250.00 0.00 89,250.00 3.7.2. Auditul financiar 5,000.00 950.00 5,950.00 3.7.3. UIP - Unitatea de implementare a proiectelor 20,000.00 3,800.00 23,800.00 3.8. Asistenţă tehnică 116,838.76 22,199.36 139,038.12 3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 30,000.00 5,700.00 35,700.00 3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 25,000.00 4,750.00 29,750.00 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la faze incluse in programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat in Construcţii 5,000.00 950.00 5,950.00 3.8.2. Dirigenţie de şantier 76,838.76 14,599.36 91,438.12 3.8.3. Coordonator în Tnaterig de securitate şi sănătate 10,000.00 1,900.00 11,900.00 4.1. Data, 23.04.2025 300,825.66 57,156.88 Valorile pentru lucrari si cantitati sunt date conform bazei de date proprii a proiectantului. Asocierea, Construcţii şi instalaţii 2,545,924.24| 483,725.61 3,029,649.85 4.1.1 Construcţii şi instalaţii ont tehnalez a ————2:545.924.24|_ 483,725.61] _3,029,649.85 Montaj utilaje; echipamente tehnologice şi 4.2. funcţionale 27,300.49 5,187.09 32,487.58 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 4.3, care necesită montaj 247,406.60 47,007.25 294,413.85 ilaje, echipamente tehnologice ŞI Tuncționale care nu necesită montaj şi echipamente de 4.4. transport 0.00 0.00 0.00 4.5. Dotări 479,377.00 91,081.63 570,458.63 4.6. Active necorporale 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 5 Alte Cheltuieli 5.4. Organizare de şantier 77,000.49 14,630.09 91,630.58 5.1.1. - Lucrări de construcții si instalații aferente organizării de şantier 77,000.49 14,630.09 91,630.58 5.1.2. - Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 0.00 5.2. Comisioane, cote, taxe, costul creditului 38,438.99 0.00 38,438.99 5.2.1 Comisioanele şi dobănzile aferente creditului băncii finanţatoare 0.00 0.00 0.00 5.2.2 Cota aferentă [SG pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii 15,199.55 0.00 15,199.55 5.2.3 Cota aferentă SE pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii 3,039.91 0.00 3,039.91 5.2.4 Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - Csc 15,199.54 0.00 15,199.54 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire /desfiinţare 5,000.00 0.00 5,000.00 5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute 128,064.60 24,332.27 152,396.87 5.4. Cheltuieli pentru informare şi publicitate 5,000.00 950.00 5,950.00 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar 6.1. Pregătirea personalului de exploatare 342,624.00 65,098.56 407,7 22.56) 6.2. Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 0.00) CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de pret Cheltuieli aferente marjei de buget 25% din (1.23 1.3 +1.4+2+3.1 + 3,2 + 3.3 + 3.5 + 3.7 +3.8+4+ 7.1. 5.1.1) 1,067,383.79] _202,802.92 1,270,186.71 Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de 357,982.54, S.C. INTO S.R.L. - S.C. SEPRIS S.R.L. ing. loan OLARU DEVIZ GENERAL ELIGIBIL E ÎN Ă al obiectivului de investitii: "CONSTRUIREA UNUI CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITATI, IN LOCALITATEA CIUREA, COMUNA CIUREA, JUDETUL IASI SI RACORD UTILITAŢI" CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1.1. Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2. Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea 1.3. la starea iniţială 0.00 0.00 0.00 1.4. Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilită; ilor 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 2.1|Alimentare cu apa 0.00 0.00 0.00 2.2|Canalizare 0.00 0.00 0.00 2.3|Alimentare cu gaze naturale 0.00 0.00 0.00 2.4|Alimentare cu energie electrica 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică Studii 8,500.00 1,615.00 10,115.00 3.4 3.1.1. Studii de teren 8,500.00 1,615.00 10,115.00 iai 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 3.2 Documentaţii suport şi cheltuieli pentru obținerea iii de avize, acorduri şi autorizaţii 3,000.00 570.00 3,570.00 3.3, Expertizare tehnică 0.00 0.00 0.00 Certificarea performanţei energetice şi auditul 3.4. energetic al clădirilor 5,000.00 950.00 5,950.00 3.5. Proiectare 290,000.00 55,100.00 345,100.00 3.5.1. Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie şi deviz general 125,000.00 23,750.00 148,750.00 3.5.4. Documentaţii tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 5,000.00 950.00 5,950.00 3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 10,000.00 1,900.00 11,900.00) 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 150,000.00 28,500.00 178,500.00 3.6. Organizarea procedurilor de achiziţie 0.00 0.00 0.00) 3.7. Consultanţă 0.00 0.00 0.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 0.00 0.00 0.00 3.7.2. Auditul financiar 0.00 0.00 0.00 3.7.3. UIP - Unitatea de implementare a proiectelor 0.00 0.00 0.00 3.8. Asistenţă tehnică 76,838.76 14,599.36 91,438.12 3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 0.00 0.00 0.00 3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 0.00 0.00 0.00 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la faze incluse in programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat in Construcţii 0.00 0.00 0.00) 3.8.2. Dirigenţie de şantier 76,838.76|__ 14,599.36 91,438.12 3.8.3. Coordonator în materie de securitate și sănătate 5 __0.00 —0.00| 0.00 4.1. Construcţii şi instalaţii 2,357,564.68 447,937.29 2,805,501.97 4.1.1 Construcţii şi instalaţii a | 2.357, |—447,937.29| —2,805,501.97 Montaj utilaje, echipaments tehnologice şi _ 4.2. funcţionale 15,813.42 3,004.55 18,817.97 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 4.3. Care necesită montaj 0.00 0.00 0.00 ilaje, echipamente tehnologice ŞI funcţionale Care nu necesită montaj şi echipamente de 4.4. transport 0.00 0.00 0.00 4.5. Dotări 479,377.00 91,081.63 570,458.63 4.6. Active necorporale 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 5 Alte Cheltuieli 5.1. Organizare de Şantier 33,500.00 6,365.00 39,865.00 9.1.1. Lucrări de construcţii si instalaţii aferente organizării de şantier 33,500.00 6,365.00 39,865.00 5.1.2. - Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 0.00) 5.2. Comisioane, cote, taxe, costul creditului 0.00 0.00 0.00 9.2.1 Comisioanele şi dobănzile aterente creditului băncii finanţatoare 0.00 0.00 0.00 5.2.2 Cota aferentă [SG pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii 0.00 0.00 0.00 5.2.3 Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii 0.00 0.00 0.00 5.2.4 Cota aterentă Casei Sociale a Constructorilor - Csc 0.00 0.00 0.00 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire /desființare 0.00 0.00 0.00 5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute 0.00 0.00 0.00 5.4. Cheltuieli pentru informare şi publicitate 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar 6.1. Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2. Probe tehnologice i teste 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de pret Cheltuieli aferente marjei de buget 25% din (1.27 1.3 +1.4+2+3.1 + 3.2 + 3.3 + 3.5 + 3.7 + 3.8 +4+ 7.1. 5.1.1) Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare entru ajustarea de ret Data, Asocierea, 23.04.2025 S.C. INTO S.R.L. - sc. SEPRIS S.R.L. ing. loan OLARU DEVIZ GENERAL NEELIGIBIL al obiectivului de investitii: "CONSTRUIREA UNUI CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITATI, IN LOCALITATEA — CIUREA, COMUNA CIUREA, JUDEȚUL IASI Si RACORD UTILITAȚI" CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1.1. Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2. Amenajarea terenului 305,615.20 58,066.8$ 363,682.09] Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea 1.3. la starea iniţială 0.00 0.00 0.00 1.4. Cheltuieli entru relocarea/ rotecţia utilităţilor 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 2.1|Alimentare cu apa 11,764.68 2,235.29 13,999.97| 2.2|Canalizare 19,194.61 3,646.98 22,841.59) 2.3|Alimentare Cu gaze naturale 38,982.43 7,406.67 46,389.16 2.4|Alimentare cu energie electrica 14,124.84 2,683.72 16,808.56 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică Studii 0.00 0.00 0.00 3.4 3.1.1. Studii de teren 0.00 0.00 0.00 pi 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 3.2 Documentaţii suport şi cheltuieli pentru obţinerea îs de avize, acorduri şi autorizaţii 0.00 0.00 0.00 3.3. Expertizare tehnică 0.00 0.00 0.00) Certificarea performanţei energetice şi auditul 3.4. energetic al clădirilor 0.00 0.00 0.00) 3.5. Proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.1. Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie şi deviz general 0.00 0.00 0.00 3.5.4. Documeniaţii tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 0.00 0.00 0.00 3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 0.00 0.00 0.00 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 0.00 0.00 0.00 3.6. Organizarea procedurilor de achiziţie 20,000.00 3,800.00 23,800.00 3.7. Consultanţă 114,250.00 4,750.00 119,000.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 89,250.00 0.00 89,250.00| 3.7.2. Auditul financiar 5,000.00 950.00 5,950.00 3.7.3. UIP - Unitatea de implementare a proiectelor 20,000.00 3,800.00 23,800.00 3.8. Asistenţă tehnică 40,000.00 7,600.00 47,600.00 3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 30,000.00 5,700.00 35,700.00 3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 25,000.00 4,750.00 29,750.00 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la faze incluse in programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat in Construcţii 5,000.00 950.00 5,950.00 3.8.2. Dirigenţie de şantier 0.00 0.00 0.00 3.8.3. Coordonator în materie de securitate și sănătate _ E _—10,000.00 4.1. Construcţii şi instalaţii ] 188,359.56 35,788.32 224,147.88 4.1.1 Construcţii şi instalaţii 188,359.56 35,788.32 224,147.88 Montaj utilaje, sc ipamente tehnologice şi funcţionale 4.2. 11,487.07 2,182.54 13,669.61 247,406.60 47,007.25 294,413.85 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ciurea.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala