Desemnarea consilierului local care va îndeplini funcția de președinte de ședință în perioada noiembrie-decembrie 2024, precum și aprobarea datei la care se va desfășura ședința ordinară a Consiliului Local din luna…
Pe scurt
Consiliul local Ciurea a decis să desemneze consilierul Calin George Daniel ca președinte de ședință pentru lunile noiembrie și decembrie 2024 și să stabilească data ședinței ordinare din decembrie 2024 pentru 12 decembrie. De asemenea, se revocă o hotărâre anterioară din 19.09.2024 în acest sens, iar hotărârea va fi comunicată autorităților și afișată public. Pentru locuitori înseamnă o clarificare a conducerii ședințelor în următoarele două luni și stabilirea datei unei ședințe lunare, cu implicații minime financiare vizibile pentru cetățeni, dar cu impact procedural privind transparența și informarea publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 122 din 2024 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind desemnarea consilierului local care va îndeplini funcția de președinte de ședință în perioada noiembrie-decembrie 2024, precum și aprobarea datei la care se va desfășura ședința ordinară a Consiliului Local din luna decembrie 2024
ROMANIA
JUDETUL IASI
COMUNA CIUREA
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA nr. 122 din 12.11.2024
Privind desemnarea consilierului local care va indeplini functia de presedinte de sedinta in
perioada noiembrie-decembrie 2024, precum si aprobarea datei la care se va desfasura
sedinta ordinara a Consiliului local din luna decembrie 2024
Consiliul local al comunei Ciurea, judetul lasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi
12.11.2024, convocata prin Dispozitia primarului nr. 857 din 06.11.2024,
Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 433 din 04.11.2024, intocmit de
primarul comunei Ciurea, prin care se expune necesitatea stabilirii datei desfasurarii sedintei ordinare
din luna decembrie 2024, precum si desemnarea consilierului local care va conduce sedinta de
astazi, precum si pe cea din luna decembrie 2024;
Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 434 din 04.11.2024,
intocmit de Secretarul general al comunei Ciurea - doamna Hutanu Monica;
Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest sens si inregistrat sub nr. 125 din
04.11.2024;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administratia publica;
Avand în vedere prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de
interes public;
Avand in vedere prevederile art. 123 si 133 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
În temeiul art. 196 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adopta
prezenta
HOTARARE
Art.1 Domnul consilier local Calin George Daniel este desemnat sa indeplineasca functia
de Presedinte de sedinta pentru lunile noiembrie si decembrie 2024.
Art.2 Sc aproba organizarea sedintei ordinare a Consiliului local Ciurea din luna decembrie
2024, la data de 12.12.2024.
Art.3 La data adoptarii prezentei se revoca Hotararea Consiliului local Ciurea nr, 102 din
19.09.2024 adoptata anterior, in acest sens,
Art.4 Secretarul general al comunei va comunica in termen legal copie de pe prezenta
hotarare Institutiei Prefectului judetul Iasi pentru controlul legalitatii actelor, o va aduce la cunostinta
primarului si o va afisa in spatiile special amenajate pentru a fi adusa la cunostinta publicului,
Contrasemneaza pentru legalitate,
CALIN GE SECRETAR GENERAL,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.