HCL 31/2023 Cicârlău adoptată

Hotărârea Consiliului Local nr. 31 din 27 aprilie 2023

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2023 a Consiliului Local Cicârlău
Emitent
Consiliul Local Cicârlău
Număr
31 / 2023
Localitate
Cicârlău, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Studiul de fezabilitate și documentația de avizare a lucrărilor pentru extinderea rețelei de apă în comuna Cicâlău, finanțarea fiind asigurată prin Programul Anghel Saligny, iar partea finanțării din bugetul local stabilește cât va cheltui primaria. Decizia înseamnă că se demarează lucrările de extindere a alimentării cu apă, se scot în evidență indicatorii tehnico-economici actualizați și devizul, iar banii locali vor acoperi o parte din aceste cheltuieli. Vor fi vizați locuitorii din zonele unde se execută lucrările, cu termenele de execuție stabilite în proiect, conform documentației aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia tehnico - economică - Studiul de fezabilitate/documentaţia de avizare a lucrărior de intervenții pentru obiectivul de investiţii "Extindere rețea de Alimentare cu apă în Comuna Cicârlău, judeţul Maramureș” aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” prin Ordin al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, întocmit/întocmită de SC. Xallo Technic SRL, Înregistrat/înregistrată la Comuna Cicârlău cu nr. 2175 /2023

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MARAMUREŞ COMUNA CICÂRLĂU CONSILIUL LOCAL CICARLAU CIF 3627374 Cicârlău, str. Unirii, nr. 1, CP437095, tel/fax 0040262481002 e-mail primariacicarlau Qyahoo.com; web www.comunacicirlau.ro HOTĂRÂREA nr. 31/ 27 aprilie 2022 privind aprobarea Studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărior de intervenții, a indicatorilor tehnico economici/indicatorilor tehnico economici actualizaţi și a Devizului general/Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii "Extindere reţea de Alimentare cu apă în Comuna Cicârlău, județul Maramureș”, aprobat pentru finanţare prin Programul naţional de investiţii ,, Anghel Saligny” , precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Consiliul Local al comunei Cicârlău , judetul Maramures, întrunit în sedinţă ordinară în data de 27 aprilie 2023, analizând temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art. 120 alin. (1) și art. 121 din Constituţia României, republicată; b) art. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; d) Legea nr. 52/2003 republicată, privind transparenta decizională în administratia publică; e) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor administrative ; f) art 44 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările si completările ulterioare g ) art . 129 alin 1 si alin 2,litb si lit.d din OG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; Luând act de: - Proiectul de hotărâre inițiat de către primarul Comunei Cicârlău, raportul de aprobare al proiectulu nr. 2399/2023, raportul compartimentului de resort nr.2400/2023, referatul compartimentului de specialitate nr. 2401/2023, Ținând cont de prevederile: - OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului national de investiții „Anghel Saligny” și OMDLPA nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021; - HG nr. 907/2016 privind aprobarea conţinutului - cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, cu modificările şi completările ulterioare; Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale consiliului local; În temeiul: art. 139 alin 1 si alin 3, lit. e si art. 196, alin 1, lita din OUG nr. 57/2019, Codul administrativ , cu completările si modificările ulterioare HOTĂRĂSTE Art. 1. Se aprobă Documentaţia tehnico - economică - Studiul de fezabilitate/documentaţia de avizare a lucrărior de intervenții pentru obiectivul de investiţii "Extindere rețea de Alimentare cu apă în Comuna Cicârlău, judeţul Maramureș” aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” prin Ordin al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, întocmit/întocmită de SC. Xallo Technic SRL, Înregistrat/înregistrată la Comuna Cicârlău cu nr. 2175 /2023 Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico economici/actualizarea indicatorilor tehnico economici aferenţi obiectivului de investiţii , Extindere rețea de Alimentare cu apă în Comuna Cicârlău, judeţul Maramureș”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă Devizu general/Devizul general actualizat aferent obiectivului de investiţii „„ Extindere reţea de Alimentare cu apă în Comuna Cicârlău, judeţul Maramureș”, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 4. Aprobarea finanţării de la bugetul local al comunei Cicârlău a sumei de 65.747,5 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. 6 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiții "Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei nr. 1333/2021. Art. 5. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6. Persoana desemnată cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri este domnul Sorin LUPȘE, în calitate de Primar al comunei Cicârlău, judeţul Maramureș. Art. 7 Prezenta hotarare se comunică: - Institutiei Prefectului judeţului Maramureş, în vederea exercitării controlului de legalitate - Primarului comunei Cicârlău - Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei - Compartimentului contabil - secretarului general al comunei Cicârlău pentru luare la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariacicarlau.ro. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNAT _ SECRETAR GENERAL AL COMUNEI CICÂRLAU Nicolae DANUT Georgela POP Aceasta hotărâre a fost adoptată în sedinta ordinară din data de 27 aprilie 2023 , cu următoarele voturi: Total consilieri locali 13 Nr. consilieri prezenti 13 Voturi pentru 13 Voturi impotriva

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariacicarlau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă