Hotărâre privind aprobarea încetării acordului de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Căneşti beneficiară a proiectului ,,Dotarea cu microbuze şcolare verzi (electrice) pentru unităţi de învăţământ preuniversitar din Judeţul Buzău,, finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C15, reforma 6, Investiţia I10
Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2025 a Consiliului Local Căneşti
Se aprobă încetarea acordului de parteneriat dintre Consiliul Județean Buzău și Primăria Cănești privind implementarea proiectului de dotare cu microbuze școlare electrice finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență. În practică, acest lucru înseamnă că cooperarea pentru acest proiect nu va mai continua, iar eventualele cheltuieli, termene sau responsabilități conexe vor fi reglementate altfel sau nu vor mai fi aplicate pentru acest proiect în zona comunei Cănești. Pentru locuitori, impactul poate însemna că achizițiile și lucrările planificate nu vor avansa în cadrul acestei finanțări sau vor necesita alte deschideri/alternative de finanțare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
CONSILIUL JUDEȚEAN Buzău
. ACORD DE ÎNCETARE
al Acordului de parteneriat nr. MW; 9 /ADâh vederea implementării şi
monitorizării proiectului cu titlul „„Dotarea cu microbuze şcolare verzi
(electrice) pentru unităţi de învățământ preuniversitar din judeţul
Buzău,,, finanţat de Ministerul Educației, în cadrul Planului Naţional de
Redresare și Reziliență, componenta C15: Educaţie, Reforma 6.
Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de
proiectare, construcţie şi dotare în sistemul de învățământ
preuniversitar, Investiţia 10. Dezvoltarea rețelei de şcoli verzi și
achiziţionarea de microbuze verzi
încheiat între:
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ -JUDEŢUL Buzău, cu sediul în
Judeţul Buzău, Municipiul Buzău, b-dul Nicolae Bălcescu, Nr. 48, cod fiscal
3662495, cont RO deschis la Trezoreria
Municipiului Buzău, telefon-0238/414112, reprezentat legal de vicepreședintele
Consiliului Județean Buzău, cu atribuţii delegate de preşedinte domnul Adrian-
Robert Petre, în calitate de Lider de Parteneriat
Și
UNITATEA: AMINE" BATI Ă T, RITORIALĂ-COMUNA/ORAȘUL
ŞINE une „+, Cu sediul în dt. OA, re: XI VOUȚ AA județul Buzău, cod
poștal: /2 f 5 „telefon 023 Lada 2 fax
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.