26 octombrie 2023 · Inițiator: primarului municipiului Calafat, referatul
HCL 88/2023 Calafat adoptată
Solicitarea de modificare a statului de functii al Spitalului Municipal Calafat
Pe scurt
Consiliul Local Calafat decide să modifice statul de funcții al Spitalului Municipal, prin înlocuiri de posturi existente cu altele la aceleași nivele și specializări. Practic se elimină câteva poziții (biolog, referent de specialitate III în juridic și economie, muncitor-lăcătuș mecanic) și se înființează posturi similare la niveluri inferioare sau echivalente (ex. biolog specialist, referent de specialitate II). Scopul este să ajusteze organizarea personalului, cu impact asupra ocupării posturilor, promovărilor și eventualelor costuri/salariu, conform regulilor legale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1).-Se aproba solicitarea de modificare a statului de functii ale Spitalului Municipal Calafat, astfel: -anularea postului de biolog din cadrul Laboratorului de Analize Medicale, pozitia 343 din Statul de Functii si infiintarea unui post de biolog specialist la aceeasi pozitie; -anularea postului de referent de specialitate III, specialitatea jurist, pozitia 6 din Statul de Functii si infiintarea la aceeasi pozitie a unui post de referent de specialitate II, specialitatea jurist; -anularea postului de referent de specialitate III, specialitatea economist, pozitia 395 din Statul de Functii si…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.
ROMANIA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CALAFAT
JUDETUL DOLJ
HOTARARE
privind solicitarea de modificare a statului de functii al Spitalului Municipal Calafat
Consiliul Local al municipiului Calafat, intrunit in sedinta ordinara la data de 26.10.2023;
Analizand proiectul de hotarare privind solicitarea de modificare a statului de functii al
Spitalului Municipal Calafat, din initiativa primarului municipiului Calafat, referatul inregistrat
sub nr.6785/10.10.2023 si raportul intocmit de catre serviciul resurse umane-administrativ,
inregistrat sub nr.31917/10.10.2023, determinat de solicitarile Spitalului Municipal Calafat
inregistrate sub nr.9486/10.10.2023 si nr.9487/10.10.2023.
Avand in vedere:
-avizele comisiilor de specialitate;
-prevederile art.129 alin.(7) lit.c), din O.U.G.n.57/2019, privind Codul administrativ;
Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; ale
Ordinului Ministrului Sanatatii nr.1470/2011, pentru aprobarea criteriilor privind angajarea si
promovarea in functii, grade si trepte profesionale a personalului contractual din unitatile
sanitare publice din sectorul sanitar; H.G.nr.1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-
cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar
plătit din fonduri publice
In temeiul art.139, alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul
Administrativ;
HOTARASTE:
Art.1.(1).-Se aproba solicitarea de modificare a statului de functii ale Spitalului
Municipal Calafat, astfel:
-anularea postului de biolog din cadrul Laboratorului de Analize Medicale, pozitia 343
din Statul de Functii si infiintarea unui post de biolog specialist la aceeasi pozitie;
-anularea postului de referent de specialitate III, specialitatea jurist, pozitia 6 din Statul
de Functii si infiintarea la aceeasi pozitie a unui post de referent de specialitate II, specialitatea
jurist;
-anularea postului de referent de specialitate III, specialitatea economist, pozitia 395
din Statul de Functii si infiintarea la aceeasi pozitie a unui post de referent de specialitate II,
specialitatea economist;
-anularea postului de muncitor 3-lacatus mecanic, pozitia 415 din Statul de Functii si
infiintarea la aceeasi pozitie a unui post de muncitor 2-lacatus mecanic.
(2).-Statul de functii al Spitalului Municipal Calafat, devine conform anexei care face
parte integranta din hotarare.
Art.2.-Managerul Spitalului Municipal Calafat va aduce la indeplinire prevederile
prezentei hotarari.
Art.3.-Aceasta hotarare se comunica catre Managerul Spitalului Municipal Calafat,
Primarul municipiului Calafat si Institutia Prefectului judetului Dolj.
Presedinte de sedinta, Vizat pentru legalitate,
Nicola Catalin Florin Secretar general, Colina Maria
Nr.88
din 26.10.2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.