9 septembrie 2025 · Inițiator: primar, Popescu Ion
HCL 107/2025 Calafat adoptată
Solicitarea avizului pentru organizarea rețelei școlare în municipiul Calafat pentru anul școlar 2025-2026
Pe scurt
Se aprobă solicitarea pentru avizul Inspectoratului Școlar Dolj ca să se reglementeze rețeaua școlară din Calafat pentru anul școlar 2025-2026, atât pentru școlile de stat, cât și pentru cele private existente în funcțiune. În esență, decizia stabilește cadrul pentru organizarea unităților de învățământ, adică cine face ce niveluri (școli gimnaziale) și cum se distribuie clasele. Pentru locuitori, înseamnă că în următorul an școlar pot exista modificări în lista școlilor arondate, iar eventuale detalii despre funcționare, program sau finanțare vor veni prin avizul oficial emis de ISJ Dolj.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CALAFAT
JUDEȚUL DOLJ
HOTĂRÂRE
privind solicitarea avizului pentru organizarea rețelei școlare în municipiul Calafat pentru anul școlar 2025-2026
Consiliul Local al municipiului Calafat, întrunit în ședința ordinară la data de 09.09.2025.
Analizând Proiectul de hotărâre privind solicitarea avizului pentru organizarea rețelei școlare în municipiul
Calafat pentru anul școlar 2025-2026, din inițiativa primarului, referatul înregistrat sub nr. 26137/02.09.2025 și
raportul corespunzător acestuia înregistrat sub nr.26138/02.09.2025., Ordinul n.5660/25.08.2025 a Ministerului
Educației și Cercetării.
Având in vedere:
-avizele comisiilor de specialitate
-prevederile art. 61 din Legea învațământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările
ulterioare ; ale art. 129 alin. 7 lit. a) din OUG nr. 57/2019 , privind Codul administrativ ; ale O.M.E.N. nr.
6613/2024, pentru aprobarea Metodologiei privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar pentru aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul
școlar 2025-2026, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ
preuniversitar pentru anul școlar 2025-2026; In temeiul art. 196 alin.(1), lit.a) ) din O.U.G. nr.57/2019, privind
Codul Administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă solicitarea de emitere a avizului Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prin care să se
reglementeze pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul Municipiului Calafat rețeaua școlara a unităților de
învățământ preuniversitar de stat și particular existente în funcțiune la această dată.
Nr. Unitatea de învățământ cu Unitatea de invatamant- structura Niveluri de
crt personalitate juridică scolara arondata invatamant
scolarizare
1. ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRI, GIM
,,CONSTANTIN GEROTĂ”
2. SCOALA GIMNAZIALĂ PRI, GIM
,,GHEORGHE BRĂESCU”
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRE
NORMAL NR.1 CALAFAT
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRE
PRELUNGIT NR.3, CALAFAT
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRE
NORMAL NR.4, CALAFAT
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRE
NORMAL CIUPERCENII VECHI
3. LICEUL TEORETIC GIM, LIC.TEO
,,INDEPENDENȚA”
4. LICEUL TEHNOLOGIC ,,ȘTEFAN PROF, LIC. TEH
MILCU”
Nr. Unitatea de invatamant cu Unitatea de invatamant- structura Niveluri de
crt personalitate juridica scolara arondata invatamant
scolarizare
1. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ POS
,,GHEORGHE ȚIȚEICĂ”
2. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ POS
,,CRISTIANA”-PROIECTE SOCIALE
PENTRU SĂNĂTATE
Nota: semnificația abrevierilor este următoarea: PRI- primar, GIM-gimnaziu, PRE-preșcolar, LIC.TEO- liceu
teoretic, LIC.TEH- liceu tehnic, PROF- profesional, POS- postliceală.
Art.2. Primarul municipiului Calafat va duce la îndeplinire prevederile acestei hotărâri.
Art.3. Această hotărâre se comunică către Primarul municipiului Calafat, Inspectoratul Școlar Județean Dolj si
Instituția Prefectului județului Dolj.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate
Vădeanu Nelica Secretar general, Colină Maria
Nr.107
din 09.09.2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.