Buzău › 29 aprilie 2020

HCL 89/2020 adoptată

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Buzău nr. 47 din 2015 privind aprobarea structurii organigramei, a numărului de personal și statului de funcții ale Societăţii Comerciale „Pieţe, Târguri şi Oboare” S.A. Buzău.Anexa nr. 1Anexa nr. 2*Modifică Hotărârea nr. 47/26.03.2015

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BUZAU MUNICIPIUL BUZAU -CONSILIUL LOCAL- HOTĂRĂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Buzău nr. 47 din 2015 privind aprobarea structurii organigramei, a numărului de personal și statului de funcții ale Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară şi în acelaşi timp în adunare generală extraordinară a acţionarului unic al Societăţii Comerciale "Pieţe, Târguri şi Oboare" S.A. Buzău; Având în vedere: - solicitarea Societății Piețe Târguri și Oboare SA Buzău nr. 482/11.03.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 35726/18.03.2020; - referatul primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 48/CLM/18.02.2020; - raportul nr. 43896 /15.04.2020 al Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională - prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Codul muncii; - hotărârea consiliului de administrație nr. 5 din data de 17.02.2020 pentru aprobarea modificării organigramei, numărului de personal și statului de funcții; - prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ – teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară; - prevederile art. 33, alin. (1), liniuța 12 din Actul Constitutiv actualizat al Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău; - prevederile art. 113, lit. m) din Legea nr. 31/1990 privind Legea societăţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 50 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In temeiul art. 129, alin. (1), (2), lit. a) şi alin. (3), lit. d), şi art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee), art. 196, alin. 1, lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘT E: Art.1.- Se aprobă modificarea organigramei, a numărului de personal și statul de funcții ale Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J10/2594/1991 şi având codul unic de înregistrare RO 1154822, finanţată din venituri proprii, al cărei acţionar unic este Consiliul Local al Municipiului Buzău, în sensul înființării unui post de auditor intern și de transformare a două posturi astfel: a) Postul de ,,intendent,, se transformă în postul de ,, expert achiziții,,. b) Postul de ,, asistent manager,, se transformă în postul de ,, asistent comercial,,. Art.2.- Prezenta hotărâre întră în vigoare începând cu data de 01.05.2020. Art.3.- Anexele 1 și 2 la prezenta hotărâre vor înlocui anexele la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 47/2015 privind aprobarea structurii organigramei, a numărului de personal și statului de funcții ale Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare" S.A. Buzău. Art.4.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională, precum şi Societatea Comercială " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, consilier local Vasile Murguleț CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU, Eduard Pistol Buzău, 29 aprilie 2020 Nr. 89 Această Hotărȃre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în ședinţa din data de 29 aprilie 2020, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 16 voturi pentru, 2 abţineri și 2 voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie și 20 consilieri prezenţi la ședinţă. ROMANIA JUDETUL BUZAU MUNICIPIUL BUZAU - PRIMAR - Nr. 48/CLM/18.02.2020 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 47 din 2015 privind aprobarea structurii organigramei, a numărului de personal și statului de funcții ale Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău Municipiul Buzău, în calitate de persoană juridică, exercită prin Consiliul Local al Municipiului Buzău, toate drepturile şi obligațiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la Societatea Comercială " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău, societate comercială a cărui pachet de acţiuni a fost preluat de municipiul Buzău prin Hotărârea Guvernului nr. 700/2002. Ulterior, prin Hotârârea Consiliului local al municipiului Buzău nr. 81/2015, s-au anulat acţiunile deţinute de societatea „Pieţe, Târguri şi Oboare SA” Buzău, astfel că Municipiul Buzău a devenit acţionar unic. Conform prevederilor art. 113, lit. m) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 33, alin. (1), liniuța 12 din Actul Constitutiv actualizat al societăţii. În perioada 06.01.2020-31.01.2020 a avut loc un control al Camerei de Conturi Buzău la societatea Piețe, Târguri și Oboare SA și au constatat că nu au fost respectate prevederile art.50 din OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice și anume ,, Întreprinderile publice organizează auditul intern în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare. Auditorii interni raportează direct consiliului de administraţie., Prin decizia nr.01/28.02.2020 Camera de Conturi Buzău a stabilit ca până cel târziu la data de 31.07.2020 conducătorul entității să asigure cadrul organizatoric și funcțional necesar desfășurării activității de audit public intern. Având în vedere art.11 din legea nr.672 din 2002 privind aprobarea auditului public intern ,,Compartimentul de audit public intern se organizează astfel: a) conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice, organul de conducere colectivă are obligaţia asigurării cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern; ,, propun inființarea a unui post de auditor intern în cadrul societății SC Piețe , Târguri și Oboare SA . Totodată, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 5 din 17.02.2020 a Consiliului de Administrație al SC Piețe , Târguri și Oboare SA, s-ar impune ca două posturi din cadrul societății să fie modificate, pentru următoarele considerente: La nivelul societății este o funcție de ,,intendent,, însă fișa postului specifică acestei funcții a fost adaptată, astfel că ocupantul postului desfășoară activitate specifică compartimentului achiziții, motiv pentru care e oportun ca acest post să fie transformat în ,,expert achiziții,,. Se apreciază, de asemenea, ca funcția de ,,asistent manager,, să fie transformată în ,,asistent comercial,,, datorită faptului că la nivelul societății persoana care ocupă acest post îndeplinește preponderent atribuții specifice acestei funcții din urmă. În acest sens, este necesar ca cele două posturi să fie transformate, potrivit Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată. Având în vedere cele expuse, a fost redactat alăturatul proiect de hotărâre, în vederea dezbaterii și supunerii la vot. P R I M A R, Constantin Toma ROMANIA JUDETUL BUZAU MUNICIPIUL BUZAU Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională Nr. 43896 /15.04.2020 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Buzău nr. 47 din 2015 privind aprobarea structurii organigramei, a numărului de personal și statului de funcții ale Societăţii Comerciale " Pieţe, Târguri şi Oboare " S.A. Buzău Prin Hotărârea nr. 5 din 17 februarie 2020, consiliul de administrație al societății Piețe, Târguri și Oboare SA propune mărirea numărului de personal de la 35 de salariați la 36, ca urmare a înfiintării unui post de auditor intern, precum si transformarea unui post de ,,intendent,, în ,,expert achiziții,, și a unui post de ,,asistent manager,, în post de ,,asistent comercial,,. În perioada 06.01.2020-31.01.2020 a avut loc un control al Camerei de Conturi Buzău la societatea Piețe, Târguri și Oboare SA și au constatat că nu au fost respectate prevederile art. 50 din OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice și anume ,, Întreprinderile publice organizează auditul intern în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare. Auditorii interni raportează direct consiliului de administraţie. Prin decizia nr. 01/28.02.2020 Camera de Conturi Buzău a stabilit ca până cel târziu la data de 31.07.2020, conducătorul entității să asigure cadrul organizatoric și funcțional necesar desfășurării activității de audit public intern. Art.11, lit. a) din Legea nr. 672 din 2002 privind aprobarea auditului public intern prevede că, ,,Compartimentul de audit public intern se organizează de către conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice, organul de conducere colectivă are obligaţia asigurării cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern. De asemenea se aduce la cunoștință că la nivelul societății este o funcție de ,, intendent,, , însă fișa postului specifică acestei funcții a fost adaptată astfel că ocupantul postului desfășoară activitate specifică compartimentului achiziții, motiv pentru care au propus ca acest post să fie transformat în ,,expert achiziții,, iar funcția de ,,asistent manager,, să fie trasformată în ,,asistent comercial ,, datorită faptului că la nivelul societății persoana ce ocupă acest post îndeplinește preponderent atribuții specifice acestei funcții din urmă. Potrivit prevederilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, prevăzute în Anexa 1 la H.G. nr. 395/2016, în vederea realizării achiziţiilor publice, autoritatea contractantă înfiinţează în condiţiile legii un compartiment intern specializat în domeniul achiziţiilor, format, de regulă, din minimum trei persoane, dintre care cel puţin două treimi având studii superioare, precum şi specializări în domeniul achiziţiilor. În măsura în care structura organizatorică a autorităţii contractante nu permite înfiinţarea unui compartiment intern specializat în domeniul achiziţiilor distinct, principalele atribuţii ale acestuia sunt duse la îndeplinire de una sau, după caz, mai multe persoane din cadrul respectivei autorităţi contractante, însărcinate în acest sens prin act administrativ al conducătorului autorităţii contractante. În aplicarea acestor norme metodologice, autoritatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, are următoarele atribuţii principale: a) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/ reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul; b) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, programul anual al achiziţiilor publice şi, dacă este cazul, strategia anuală de achiziţii; c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a strategiei de contractare, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs şi a strategiei de contractare, pe baza necesităţilor transmise de compartimentele de specialitate; d) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de Lege; e) aplică şi finalizează procedurile de atribuire; f) realizează achiziţiile directe; g) constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice. În conformitate cu prevederile 129, alin. 3, lit. d) din legea nr. 57 din 05 iulie 2019 privind Codul Administrativ , precum și actul constitutiv actualizat al societății aprobat prin Hotărârea nr.260/2019 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, competența de aprobare aparține acționarului unic, UAT Municipiul Buzău, care exercită prin organul deliberativ toate drepturile și obigațiile la acestă societate comercială. Având în vedere cele prezentate mai sus și prevederile art. 136, alin. (8), lit. b) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, avizăm favorabil proiectul de hotărâre și propunem adoptarea lui în forma prezentată de către inițiator. Şef Serviciu, Gianina-Cristina Dinu Întocmit, Florea Androne

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro