HCL 54/2018 Buzău adoptată
Hotărâreprivind acordarea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE” doamnei Irina Vlăducă – Marghiloman
- Denumire
- Hotărârea nr. 54 din 2018 a Consiliului Local Buzău
- Emitent
- Consiliul Local Buzău
- Număr
- 54 / 2018
- Data
- 26 martie 2018
- Inițiator
- Primarul municipiului Buzău
- Localitate
- Buzău, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local al Municipiului Buzău decide să acorde titlul de „CETĂȚEAN DE ONOARE” doamnei Irina Vlăducă – Marghiloman. Pentru locuitori înseamnă recunoaștere oficială a meritelor, nu se specifică efecte financiare sau beneficii clare; actul formal confirmă onoarea și menționează condiții și avize din comisiile locale. Valorile pentru comunitate sunt simbolice (recunoștință publică) și pot apărea în intervenții viitoare ale administrației, conform regulamentelor municipale.
Ce se aprobă
Se acordă Titlul de “Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău“ doamnei Irina Vlăducă – Marghiloman
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind acordarea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE”
doamnei Irina Vlăducă - Marghiloman
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 108/CLM/22.03.2018, prin care se propune conferirea titlului de “CETĂŢEAN
DE ONOARE” doamnei Irina Vlăducă - Marghiloman;
- raportul Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare
Interinstituţională, înregistrat sub nr. 9.164/22.03.2018;
- avizul comisiei pentru învățământ, sănătate, activități social-culturale,
culte, familie și protecție copii a Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile cap. I. ALEXANDRU MARGHILOMAN ȘI UNIREA
BASARABIEI CU ROMÂNIA din anexa la HCL Buzău nr. 31/2018 privind
aprobarea Programului proiectelor, manifestărilor și activităților culturale,
științifice și artistice dedicate aniversării Centenarului României, în anul 2018;
- prevederile art. 10 din Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale,
aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/2002, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 96/2003;
- prevederile art. 2, lit. a), art. 7, punctul 5 şi art. 9, lit. b) din Regulamentul
pentru conferirea titlului de “Cetăţean de onoare” şi a altor titluri şi dinstincţii
unor personalităţi cu merite deosebite, prevăzut în anexa nr. 3 din Statutul
Municipiului Buzău, aprobat prin Hotărârea nr. 267/2008 a Consiliului Local al
Municipiului Buzău;
- prevederile art. 36, alin. (8) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul art. 36, alin. (1) şi alin. (8), art. 45, alin. (1), alin. (5) şi art. 115,
alin. (1), lit. b) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1.- Se acordă Titlul de “Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău“
doamnei Irina Vlăducă – Marghiloman.
Art. 2.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcției Resurse
Umane, Serviciului Administrativ și Serviciului Financiar – Contabil, va aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier George - Aurelian Vlad
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 26 martie 2018
Nr. 54
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în şedinţa din data de 26 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 45, alin.
(1) și alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată
şi actualizată, cu un număr de 21 voturi pentru, --- abţineri şi --- voturi împotrivă,
din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR-
Nr. 108/CLM/22.03.2018
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE”
doamnei Irina Vlăducă – Marghiloman
Doamna Irina Vlăducă - Marghiloman este strănepoata marelui român
Alexandru Marghiloman care, la 27 martie 1918, dând dovadă de mult curaj şi
patriotism, în numele poporului român şi al Regelui României, cu adâncă
empatie şi falnică mândrie, a luat act de hotărârea cvasiunanimă a Sfatului Ţării
la Chişinău, declarând Basarabia pentru vecie unită cu România.
Ca descendentă a marelui om politic doamna Irina Vlăduca
Marghiloman a avut mult de suferit în viaţă, în copilărie chiar fiindu-i schimbat
numele din Marghiloman în Marghioala.
Din 1975, trăieşte în Germania împreună cu familia, dar niciodată nu a
încetat să-şi iubească ţara şi locurile unde s-a născut şi a trăit ilustrul său
înaintaş. Din septembrie 2014, şi-a redobândit şi cetăţenia română.
De foarte mulţi ani, doamna Irina Vlăduca Marghiloman are o ferventă
activitate de reabilitare a numelui Alexandru Marghiloman şi a valorilor naţionale
în care acesta a crezut.
De asemenea, doamna Irina Vlăduca Marghiloman crede în
reunificarea Basarabiei cu România şi contribuie activ la acţiuni legate de
aceasta.
Consider că acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului
Buzău doamnei Irina Vlăduca Marghiloman onorează pe fiecare cetăţean din
oraşul nostru.
Menţionez că şi Alexandru Marghiloman este cetăţean de onoare
postmortem al municipiului Buzău.
Având în vedere Programul proiectelor, manifestărilor și activităților
culturale, științifice și artistice dedicate aniversării Centenarului României, în
anul 2018, avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale consiliului local,
prevederile art. 2, lit. a), art. 7, punctul 5, art. 9, lit. b) din Regulamentul pentru
conferirea titlului de cetăţean de onoare şi a altor titluri şi dinstincţii unor
personalităţi cu merite deosebite prevăzut în anexa nr. 3 din Statutul
Municipiului Buzău, aprobat prin Hotărârea nr. 267/2008 a Consiliului Local al
Municipiului Buzău și cele ale art. 36, alin. (8) din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, susțin conferirea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE” doamnei Irina
Vlăducă - Marghiloman, potrivit proiectului de hotărâre, proiect pe care îl supun
atenţiei dumneavoastră în vederea adoptării lui.
PRIMAR,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
- Serviciul Resurse Umane, Prognoză, Organizare
şi Cooperare Interinstituţională -
Nr. 9.164/22.03.2018
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE”
doamnei Irina Vlăducă - Marghiloman
Doamna Irina Vlăducă – Marghiloman s-a născut în Bucureşti, la data de
26 octombrie 1951.
Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 2015/2001 a administrației publice locale
prevede că, consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate
problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în
competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale, iar alin.
(8) din același articol prevede că, consiliul local poate conferi persoanelor fizice
române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei,
oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest
regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit.
În Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 267 din 30 octombrie 2008 a Consiliului
Local al Municipiului Buzău a fost aprobat Regulamentul pentru conferirea
titlului de "Cetățean de onoare" și a altor titluri și distincții unor personalități cu
merite deosebite.
Art. 7 din acest regulament prevede criteriile generale, după care se
evaluează candidații propuși, iar art. 9. (1) prevede, că titlul de "CETĂŢEAN
DE ONOARE AL MUNICIPIULUI BUZĂU" se conferă, în temeiul întrunirii
cumulative a condițiilor prevăzute în regulament și a cel puțin unuia din
următoarele criterii:
a)- personalități cu recunoaștere națională sau universală care și-au pus
amprenta asupra dezvoltării municipiului Buzãu și a imaginii acestuia;
b)- personalități care, prin realizările lor deosebite, au contribuit la prestigiul
municipiului Buzău, în țară și în străinătate;
c)- persoane care, prin acțiunile lor au preîntâmpinat producerea de evenimente
deosebit de grave sau prin sacrificiul lor au salvat viețile concetățenilor lor;
d)- persoane care, prin acțiunile lor dezinteresate (donații, acțiuni umanitare
etc.) au determinat o îmbunãtățire simțitoare a condițiilor de viață a locuitorilor
municipiului Buzău;
e)- unor sportivi buzoieni care au obținut rezultate deosebite în competiții
sportive internaționale;
f)- acte de curaj și devotament în slujba comunității;
g) -alte criterii, după caz, cu aprobarea Consiliului Local.
În conformitate cu prevederile art. 2, lit. a), art. 7, punctul 5, art. 9, lit. b)
din Regulamentul pentru conferirea titlului de cetăţean de onoare şi a altor titluri
şi dinstincţii unor personalităţi cu merite deosebite prevăzut în anexa nr. 3 din
Statutul Municipiului Buzău, aprobat prin Hotărârea nr. 267/2008 a Consiliului
Local al Municipiului Buzău și cele ale art. 36, alin. (8) din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, avizăm favorabil proiectul de hotărâre și propunem adoptarea lui în
forma prezentată de către inițiator.
Întocmit,
Florea Androne
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 50/2018Hotărâre pentru acordarea unui mandat special primarului Municipiului Buzău, domnul Constantin Toma privind modalitatea în care…HCL 51/2018Hotărâre privind aprobarea a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi…HCL 52/2018Hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Comerciale « Compania de Apă…HCL 53/2018Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr.52/2018 privind luarea unor decizii legate de Adunarea…HCL 55/2018Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a terenurilor aferente unor străzi și a unor…HCL 56/2018Hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile prin emisiune de obligaţiuni municipale pentru realizarea…HCL 57/2018Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome Municipale „RAM” Buzău*Modificată…HCL 58/2018Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 263/2017 privind desemnarea reprezentanţilor consiliului…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.