Buzău › 28 martie 2013

HCL 54/2013 adoptată

HOTĂRÂRE privind completarea şi modificarea HCL nr. 18/2008 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -CONSILIUL LOCAL- HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 18/2008 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr. 27/CLM/2013, prin care se propune modificarea şi completarea Hotărârii nr. 18/2008 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău; - raportul Serviciului Gospodărie Urbană, precum şi avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 36, alin. (2), lit. d) şi alin. (6), lit. a), pct.16, art. 45, alin. (1), art. 49, alin. (1) şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.I.- Hotărârea nr. 18/2008 a Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Buzău, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1 1.- Articolul 3, litera l ) se modifică şi va avea următorul cuprins : 1 " l ) staţionarea (expunerea) autoturismelor pe domeniul public al municipiului în scopul înstrăinării către alte persoane fizice sau juridice." l 2.- Articolul 3 se completează cu o nouă literă, litera m , care va avea următorul cuprins: 1 "m ) accesul autovehiculelor pe drumurile publice cu restricţii de circulaţie în alte condiţii decât cele stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Buzău sau fără plata taxei speciale stabilite, indiferent de motivele invocate (distrugerea, aruncarea, pierderea, etc. a actului doveditor al plăţii taxei speciale);" 3.- Articolul 3, litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins : "o) parcarea (staţionarea) pe domeniul public sau privat al muni-cipiului a vehiculelor de transport marfă şi persoane, cu excepţia autoturismelor, în alte locuri decât sediul agenţilor economici sau parcările publice cu plată, semnalizate în mod corespunzător." 4.- Articolul 3, litera p) se modifică şi va avea următorul cuprins : "p) ocuparea locurilor din parcările publice cu plată fără plata anticipată a taxei de parcare sau refuzul de plată a taxei pentru depăşirea termenului de parcare iniţial, ocuparea locurilor rezervate persoanelor cu handicap semnalizate ca atare, precum şi parcarea autovehiculelor în alt mod decât cel stabilit de marcaje şi indicatoare." 5.- Articolul 4, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins : 1 "a) cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. a) - m ) şi ţ)." Art.II.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul persoanelor împuternicite conform art. 9 din Hotărârea nr. 18/2008 al Consiliului Local al Municipiului Buzău vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, consilier Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU Ştefan Nedelcu Buzău, 28 martie 2013 Nr. 54 Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi - abţineri din numărul total de 23 consilieri în funcţie

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro