HCL 321/2018 adoptată
Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a terenului aferent străzii IvănețuRaport de evaluare
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a
terenului aferent străzii Ivănețu
Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr.
379/CLM/06.12.2018, prin care se propune atestarea apartenenţei la domeniul
public al municipiului Buzău a terenului aferent străzii Ivănețu;
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 36.864/06.12.2018 al
Serviciului Evidenţă-Administrare Patrimoniu şi Licitaţii din cadrul aparatului de
specialitate al primarului municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico – financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- raportul de evaluare terenului aferent străzii Ivănețu înregistrat cu nr.
35.539/27.11.2018;
- prevederile art. 554, art. 858 – 863 din Codul Civil;
- prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii
imobiliare, republicată;
- prevederile art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, actualizată;
- prevederile art. 120, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, actualizată;
În temeiul art. 36, alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b),
din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, actualizată,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.- Se atestă apartenenţa la domeniul public al municipiului Buzău a
terenului aferent străzii Ivănețu, în suprafaţă de 1889 m.p.
Terenul este prevăzut în planul de amplasament şi delimitare a imobilului,
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.- Se însușește Raportul de Evaluare înregistrat la nr. 35.539 din
27.11.2018 întocmit de Comisia pentru evaluarea/reevaluarea valorilor
aparținând activelor fixe corporale, aflate/care vor intra în patrimoniul
Municipiului Buzău, prin care s-a stabilit valoarea de inventar a terenului care
face obiectul prezentei hotărâri la 472 250 lei.
Art.3.- După înscrierea în cartea funciară, Serviciul Evidenţă- Administrare
Patrimoniu şi Licitaţii va completa în mod corespunzător, inventarul bunurilor
care aparţin domeniului public al municipiului Buzău cu bunul imobil prevăzut în
această hotărâre.
Art.4.- Primarul Municipiului Buzău, va aduce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri prin intermediul Direcţiei Finanţe Publice Locale, Serviciului
Financiar–Contabil şi Serviciului Evidenţă - Administrare Patrimoniu şi Licitaţii.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Bogdan – Florin Hudițoiu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 17 decembrie 2018
Nr. 321
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în
şedinţa din data de 17 decembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 45, alin.
(3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi
actualizată, cu un număr de 22 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din
numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 22 consilieri prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIULUI BUZĂU
- PRIMAR-
Nr. 379/CLM/06.12.2018
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al
municipiului Buzău a terenului aferent străzii Ivănețu
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998,
privind bunurile proprietate publică, actualizată, se propune atestarea
apartenenţei la domeniul public al municipiului a terenului aferent străzii Ivănețu
prevăzut în anexa la hotărâre.
În urma măsurătorilor topografice s-a întocmit documentaţia pentru
intabularea terenului aferent străzii Ivănețu în suprafaţă de 1889 m.p.
Terenul se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Buzău dar
până în prezent nu au fost înscris în cartea funciară. Pentru aceasta este
necesară atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului.
Valoarea terenului a fost stabilită la 472 250 lei având la bază Calculul
estimativ terenuri intravilane conform ” Ghid 2018 –Studiu de piaţă care conţine
valori informative consemnate pe piaţa imobiliară specifică anului precedent -
Judeţul Buzău - Pentru uzul notarilor publici ” şi încadrarea terenurilor conform
Hotărârii nr. 246 din 26 noiembrie 2009 a Consiliului Local al Municipiului Buzău
pentru aprobarea încadrării terenurilor din intravilanul şi extravilanul municipiului
Buzău pe zone şi categorii de folosinţă, modificată şi completată prin Hotărârea
nr. 89 din 28 mai 2015.
Terenul nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de
proprietate privată depuse anterior în temeiul Legii nr. 10/2001 care
reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nu formează obiectul unor litigii.
Având în vedere cele de mai sus şi ţinând cont de raportul de specialitate
al Serviciului Evidenţă - Administrare Patrimoniu şi Licitaţii, propun atestarea
apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a acestui teren.
În sensul celor de mai sus s-a întocmit alăturatul proiect de hotărâre, cu
rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
- Serviciul Evidenţă - Administrare Patrimoniu şi Licitaţii -
Nr. 36.864/06.12.2018
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al
municipiului Buzău a terenului aferent străzii Ivănețu
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998,
privind bunurile proprietate publică, actualizată, se propune atestarea apar-
tenenţei la domeniul public al municipiului a terenului aferent străzii Ivănețu în
vederea înscrierii în cartea funciară.
Terenul în suprafaţă de 1889 m.p. se regăsește în planul de amplasament
şi delimitare a imobilului întocmit de S.C. Graficom S.R.L. Buzău, anexa la
prezentul proiect de hotărâre.
Valoarea terenului a fost stabilită la 472 250 lei, având la bază Calculul
estimativ terenuri intravilane conform ” Ghid 2018 –Studiu de piaţă care conţine
valori informative consemnate pe piaţa imobiliară specifică anului precedent -
Judeţul Buzău - Pentru uzul notarilor publici ” şi încadrarea terenurilor conform
Hotărârii nr. 246 din 26 noiembrie 2009 a Consiliului Local al Municipiului Buzău
pentru aprobarea încadrării terenurilor din intravilanul şi extravilanul municipiului
Buzău pe zone şi categorii de folosinţă, modificată şi completată prin Hotărârea
nr. 89 din 28 mai 2015.
Terenul nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de
proprietate privată depuse anterior în temeiul Legii nr. 10/2001 care
reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nu formează obiectul unor litigii.
În vederea înscrierii în cartea funciară şi completării corespunzătoare în
inventar, este necesară atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului
Buzău a acestui teren.
ŞEF SERVICIU, CONSILIER,
Rodica Cuza Victoria Dimciu
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.