HCL 30/2018 adoptată
Hotărâre privind propunerea de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău pentru activitatea desfășurată în anul 2017
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind propunerea de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale
secretarului municipiului Buzău pentru activitatea desfășurată în anul 2017
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 46/CLM/07.02.2018, prin care se propune evaluarea performanțelor
profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău pentru activitatea
desfășurată în anul 2017;
- raportul nr. 4.379/08.02.2018 al Serviciului Resurse Umane,
Prognoză, Organizare, Cooperare Interinstituţională;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a) şi cele ale alin. (3), lit. b)
coroborate cele ale art. 116 şi 117 din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 69 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Legii privind Codul de conduită a funcţionarilor publici nr.
7/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 106, 107, alin. (1) şi alin. (2), lit. d) din Hotărârea
Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi
dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările
ulterioare.
În temeiul art. 45, alin. (1) şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr.
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.- (1) Se aprobă realizarea evaluării perfomanţelor profesionale
individuale ale secretarului municipiului Buzău pentru activitatea desfășurată
în anul 2017.
(2) Evaluarea perfomanţelor profesionale individuale ale
secretarului municipiului Buzău se va face de către primarul municipiului
Buzău, pe baza propunerii consiliului local.
Art.2.- În baza propunerilor Consiliului Local, se va finaliza raportul de
evaluare a performanţelor profesionale pentru persoana care a ocupat/ocupă
funcţia publică de conducere de secretar al municipiului Buzău.
Art.3.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Resurse
Umane, Prognoză, Organizare, Cooperare Interinstituţională, va aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Mihai Alexandru
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 15 februarie 2018
Nr.30
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului
Buzău în şedinţa din data de 15 februarie 2018, cu respectarea prevederilor
art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată şi actualizată, cu un număr de 21 voturi pentru, -- abţineri şi --
voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri
prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 46/CLM/07.02.2018
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind propunerea de evaluare a performanțelor
profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău pentru activitatea
desfășurată în anul 2017
Având în vedere prevederile art. 107, alin. (1) şi alin. (2), lit. d) din
Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind
organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi
completările ulterioare, a obligaţiei legale instituită în sarcina Consiliului Local
de a propune primarului evaluarea performanţelor profesionale individuale ale
secretarului unităţii administrativ-teritoriale, anual se realizează evaluarea
performanțelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, care se face
de către evaluator.
În baza propunerilor Consiliului Local, se va finaliza raportul de
evaluare a performanţelor profesionale pentru persoanele care au ocupat sau
ocupă funcţia publică de conducere de secretar al municipiului Buzău.
Calificativele care se pot acorda conform H.G. nr. 611/2008 sunt:
nesatifăcător, satisfăcător, bine sau foarte bine. Criteriile de performanţă pe
baza cărora se elaborează raportul de evaluare sunt cele prevăzute în H.G.
nr. 611/2008, anexa nr. 5, respectiv: - Capacitatea de a organiza -
Capacitatea de a conduce - Capacitatea de coordonare - Capacitatea de
control - Capacitatea de a obţine cele mai bune rezultate - Competenţa
decizională - Capacitatea de a delega - Abilităţi în gestionarea resurselor
umane - Capacitatea de a dezvolta abilităţile personalului - Abilităţi de
mediere şi negociere - Obiectivitate în apreciere.
Temeiul juridic al proiectului de hotărâre iniţiat îl consituie:
- prevederile art. 69 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia:
(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici
se face anual. (2) În urma evaluării performanţelor profesionale individuale,
funcţionarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: "foarte
bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător". ….. (4) În cadrul procesului de
evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici se stabilesc
cerinţele de formare profesională a funcţionarilor publici.
- prevederile art. 106-120 din Hotărârea de Guvern nr. 611/2008, pentru
aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor
publici, cu modificările şi completările ulterioare.
- prevederile art. 116 din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care
precizează: Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune
administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul
local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii
administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu
studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de
stabilitate in funcţie.
Pentru evaluare se vor utiliza formularele nr. 5 şi 6 prevăzute în
Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind
organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi
completările ulterioare.
În baza considerentelor expuse mai sus, s-a elaborat alăturatul proiect
de hotărâre pe care îl prezint spre dezbatere şi aprobare.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
- Serviciul Resurse Umane, Prognoză,
Organizare, Cooperare Interinstituţională -
Nr. 4.379/08.02.2018
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind propunerea de evaluare a performanțelor
profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău pentru activitatea
desfășurată în anul 2017
Analizând proiectul de hotărâre privind propunerea de evaluare a
performanțelor profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău
pentru activitatea desfășurată în anul 2017 am constatat că a fost întocmit cu
respectarea prevederilor legale.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici se face cu respectarea regimului juridic al conflictului de interese
privind funcţionarii publici, respectiv cu respectarea prevederilor art. 108-117
din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind
organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi
completările ulterioare
Proiectul de hotărâre inițiat răspunde:
- prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a) şi cele ale alin. (3) lit. b)
coroborate cele ale art. 116 şi 117 din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- prevederillor art. 69 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- prevederile Legii privind Codul de conduită a funcţionarilor publici nr.
7/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- prevederile art. 106-120 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru
aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor
publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 107, alin. (1) şi alin. (2), lit. d) din Hotărârea Guvernului nr.
611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea
carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare,
calitatea de evaluator o are primarul, motiv pentru care se propune
mandatarea acestuia de către Consiliul Local Municipal prin hotărâre.
Apreciez că au fost parcurse etapele prealabile prevăzute de lege,
astfel încât proiectul de hotărâre privind propunerea de evaluare a
performanțelor profesionale individuale ale secretarului municipiului Buzău
pentru activitatea desfășurată în anul 2017, poate fi supus spre dezbatere și
adoptare Consiliului Local al Municipiului Buzău.
Concluzii: Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Buzău
îndeplineşte cerinţele de legalitate, necesitate şi oportunitate pentru a fi
înaintat Consiliului Local al Municipiului Buzău spre aprobare.
Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu prevederile art.
44 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată (r2), cu
modificările și completările ulterioare, avizez favorabil proiectul de hotărâre
privind propunerea de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale
secretarului municipiului Buzău pentru activitatea desfășurată în anul 2017 și
propun adoptarea lui în forma prezentată de inițiator.
Şef Serviciu,
Gianina-Cristina Dinu
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.