23 februarie 2017 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău, Popescu Ion

HCL 29/2017 Buzău adoptată

Hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu Inspectoratul ŞcolarJudeţean Buzău şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului de interes public local privind implementarea unei platforme de management educaţional în scopul monitorizării şi creşterii performanţei şcolare pentru nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2017 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
29 / 2017
Data
23 februarie 2017
Inițiator
Primarul municipiului Buzău, Popescu Ion
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă în comun cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău și unitățile de învățământ din municipiu finanțarea și realizarea unui proiect public local: o platformă de management educațional menită să monitorizeze și să crească performanța școlară la nivelurile primar, gimnazial, profesional și liceal. Asta înseamnă pentru locuitori mai bună organizare a resurselor pentru școli, posibilitatea de finanțări comune și termenele de implementare ale platformei, fără a menționa sume specifice în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cooperarea Consiliului Local al Municipiului Buzău cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului de interes public local privind implementarea unei platforme de management şcolar în scopul monitorizării şi creşterii performanţei şcolare pentru nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului de interes public local privind implementarea unei platforme de management educaţional în scopul monitorizării şi creşterii performanţei şcolare pentru nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr. 25/CLM/18.01.2017, prin care se propune aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului de interes public local privind implementarea unei platforme de management educaţional în scopul monitorizării şi creşterii performanţei şcolare pentru nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal; - raportul comun al Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională şi al Serviciului Investiţii, Achiziţii Publice nr. 1.503/18.01.2017; - raportul Comisiei pentru învăţământ, sănătate, activităţi social-culturale, culte, familie şi protecţie copii precum şi raportul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico - financiare; - avizele celor două comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; - prevederile art. 3, lit. c), d), e), f) şi q) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; - adresele Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău şi ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău de nivel primar, gimnazial şi liceal. În temeiul art. 36, alin. (2), lit. e), alin. (7), lit. a), art. 45, alin. (2), lit. f) şi art. 115, alin. (1), lit. (b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1.- Se aprobă cooperarea Consiliului Local al Municipiului Buzău cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului de interes public local privind implementarea unei platforme de management şcolar în scopul monitorizării şi creşterii performanţei şcolare pentru nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal. Art. 2.- Se aprobă ca la întocmirea proiectului de buget al municipiului Buzău pe anul 2017 să se prevadă suma estimativă de 3.200.000 lei (cu TVA inclus), reprezentând achiziţionarea unui număr de 23.282 licenţe (pentru un număr de 23.282 elevi) la preţul estimat de 7,5 lei/elev/lună x 10 luni/an. În acest preţ sunt incluse un număr de 1.421 de tablete de ultimă generaţie şi contravaloarea cartelelor de internet didactic (pentru un număr de 1.421 cadre didactice). Art. 3. Tabletele şi cartelele de internet didactic vor fi predate pe bază de proces verbal de predare preluare unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Buzău, pentru cadrele didactice din învăţământul cu nivelurile de şcolarizare primar, gimnazial, profesional şi liceal. Cu ajutorul acestora cadrele didactice introduc informaţia şcolară. Art. 4.– După aprobarea bugetului municipiului Buzău pe anul 2017, Serviciul Investiţii Achiziţii Publice va aplica procedurile de achiziţie publică. Art. 5.– Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională, Serviciului Investiţii, Achiziţii Publice şi Serviciului Financiar-Contabil, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier Vasile Murguleţ CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU Diana Mariana Pavel Buzău, 23 februarie 2017 Nr. 29 Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din data de 23 februarie 2017, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, cu un număr de 21 voturi pentru, - abţineri şi - voturi împotrivă, din numărul total de 22 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la şedinţă.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă