HCL 279/2017 Buzău adoptată
Hotărâre privind aprobarea unor reglementări cu privire la accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, cât şi a celor trase sau împinse cu mâna, în municipiul Buzău
- Denumire
- Hotărârea nr. 279 din 2017 a Consiliului Local Buzău
- Emitent
- Consiliul Local Buzău
- Număr
- 279 / 2017
- Data
- 29 septembrie 2017
- Inițiator
- Primarul municipiului Buzău
- Localitate
- Buzău, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă interzicerea în municipiul Buzău a folosirii vehiculelor cu tracțiune animală și a celor tras sau împinse cu mâna pentru transportul deșeurilor, precum și interzicerea colectării/depunerii deșeurilor de către persoane neautorizate la platformele de colectare. Nerespectarea acestei reglementări este considerată contravenție și se sancționează cu amendă între 400 și 1000 de lei. Practic, locuitorii nu vor mai vedea animale trase de caruri pentru deșeuri în oraș, iar accesul neautorizat la deșeuri va fi strict interzis și penalizat.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor reglementări cu privire la accesul şi deplasarea
vehiculelor cu tracţiune animală, cât şi a celor trase sau împinse cu mâna,
în municipiul Buzău
Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
-expunerea de motive a Primarului municipiului Buzau, înregistrată
sub nr.392/CLM/02.08.2017, prin care se propune aprobarea unor
reglementări cu privire la accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune
animală, cât şi a celor trase sau împinse cu mâna, în municipiul Buzău;
-raportul comun al Direcţiei de Poliţie Locală şi al Serviciului
Gospodărie Urbană şi Protecţia Mediului nr. 20509/02.08.2017;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
-prevederile art. 71, alin. (1) din O.U.G. 195/ 2002, republicată;
-prevederile art.5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art. 1, alin. (3) şi alin. (4) din Hotărârea Guvernului. nr.
1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe
teritoriul României;
În temeiul art. 36, alin.(1) şi alin.(2), lit. c), art. 45, alin. (1) şi alin. (2),
lit. e) şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se interzice utilizarea în municipiul Buzău a vehiculelor cu
tracţiune animală cât şi a celor trase sau împinse cu mâna pentru transportul
deşeurilor, precum si colectarea/ridicarea de către persoane neautorizate a
deşeurilor de orice natură depozitate la platformele de colectare a deşeurilor
menajere din municipiul Buzău.
Art.2. - (1) Nerespectarea prevederilor art.1 constituie contravenţie şi
se sancţionează cu amendă de la 400 lei la 1000 lei.
(2) Constatarea si sanctionarea contravenţiilor prevăzute la
alin. (1) se face de către agenţii Directiei de Poliţie Locală, care pot dispune
ridicarea vehiculului şi confiscarea deşeurilor transportate. Contravenientul
poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din
minimul amenzii prevăzute la art. 2, alin.(1), agentul constatator făcând
menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(3) Operaţiunile de ridicare, transport şi depozitare atât a
vehiculelor, precum şi a deşeurilor, se fac prin grija operatorului de
salubrizare licenţiat la nivelul municipiului Buzău.
(4) Predarea – preluarea vehiculelor şi a deşeurilor confiscate,
se face prin proces-verbal încheiat între agentul constatator şi reprezentantul
împuternicit în acest sens.
Art. 3. (1) Vehiculele depozitate şi nerestituite deţinătorilor potrivit
prezentei hotărâri în termen de 30 de zile de la data procesului-verbal de
predare-preluare prevăzut la art. 2, alin.(4), vor fi considerate bunuri
abandonate şi valorificate în conditiile legii.
(2) În cazul în care aceste bunuri nu pot fi valorificate după
trecerea termenului de la alin (1), se va proceda la distrugerea lor.
Art.4. Pentru recuperarea vehiculului, proprietarul acestuia va achita
atât amenda contravenţională, cât şi tariful de ridicare şi transport în valoare
de 400 lei/vehicul.
Art.5. Prin grija operatorului de salubrizare, la toate platformele de
colectare a deşeurilor menajere din municipiul Buzău, se vor monta placuţe
de avertizare cu înscrisul “Interzis ridicarea de către persoane neautorizate a
deşeurilor de orice natură”.
Art. 6. Contravenţiilor prevăzute de art.2 le sunt aplicabile prevederile
art. 28, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7. Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Politiei Locale,
Serviciului Gospodărie Urbană şi Protecţia Mediului precum şi operatorul de
salubrizare, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri
PRESEDINTE DE SEDINŢĂ,
consilier Fănică Bârlă
CONTRASEMNNEAZĂ:
SECRETARUL
MUNICIPIULUI BUZĂU,
Roxelana Radu
Buzău, 29 septembrie 2017
Nr.279
Această hotǎrâre a fost adoptatǎ de Consiliul Local al Municipiului
Buzǎu în şedinţa din data de 29 septembrie 2017, cu respectarea
prevederilor art. 45, alin.(1), din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicatǎ şi actualizatǎ, cu un număr de 21 voturi pentru, -- abţineri,
şi -- voturi împotrivǎ, din numarul total de 23 consilieri în funcţie şi 21
consilieri prezenţi la şedinţǎ.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 275/2017Hotărâre privind aderarea comunelor Vîlcelele şi Bozioru, judeţul Buzău, prin consiliullocal, la Asociaţia de Dezvoltare…HCL 276/2017Hotărâre pentru aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii publice…HCL 277/2017Hotărâre pentru aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii publice…HCL 278/2017Hotărâre privind modificarea preţurilor locale de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pe bază de…HCL 280/2017Hotărâre privind atribuirea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate…HCL 281/2017Hotărâre pentru modificarea art. 3 din Hotărârea nr. 84/2016 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind trecerea unui…HCL 282/2017Hotărâre pentru aprobarea rapoartelor de evaluare a unor terenuri aflate în proprietatea privată a municipiului BuzăuHCL 283/2017Hotărâre pentru darea unui teren în folosinţă gratuită bisericii parohiale Sfântul Spiridon din municipiul Buzău, Bulevardul…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.