HCL 216/2020 adoptată
Hotărâre privind constatarea încetării mandatului membrilor Consiliului de administrație al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău și numirea unui consiliu de administrație provizoriu.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind constatarea încetării mandatului membrilor Consiliului de
administraţie al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău
și numirea unui consiliu de administrație provizoriu
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- adresa nr. 8145/13.08.2020 a S.C. TRANS BUS S.A. Buzău,
înregistrată la Primăria Municipiului Buzău la nr. 88.268/13.08.2020;
- referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău înregistrat sub nr.
258/CLM/25.08.2020;
- raportul de specialitate nr. 92.879/25.08.2020 al Serviciului Juridic şi
Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii şi liniştii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- încetarea de drept a contractelor de mandat ale administratorilor
neasociaţi ai societăţii;
- prevederile art. 29, alin. (1) și art. 64^1, alin.(1), (3) și alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă
a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin
Legea nr. 111/2016;
- prevederile art. 111, alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c), art. 137 şi art. 137^1
din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
- dispozițiile art. 94, alin. 21, lit. b din Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
În temeiul art. 129, alin. (1) şi alin. (2), lit a), alin. (3) lit. d), alin. (14), ultima
teză, art. 139, alin. (1), alin. (6), teza a II-a, coroborat cu art. 5, lit. ee), precum şi
art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1.- Se ia act că la data de 30.09.2020 încetează, mandatul membrilor
consiliului de administrație al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău, înregistrat la Oficiul
Registrul Comerțului Buzău sub nr. J10/370/1998, CUI RO 10622337, și se
declară vacante locurile din acest consiliu de administrație.
Art.2.- Se aprobă, începând cu data de 01.10.2020, Consiliul de
administraţie provizoriu al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău, format din 5 (cinci)
membri, pe o perioada de 4 luni cu posibilitatea prelungirii, pentru motive
temeinice, până la 6 luni, în următoarea componență:
- Toader Gică
- Pistol Eduard
- Baciu Gabriel
- Radu Ionel
- Petruș Cosmin Mihai
Art.3.- Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie rămâne
nemodificată.
Art.4.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Juridic și
Contencios Administrativ, precum și S.C. TRANS BUS S.A. Buzău, vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
consilier local Ionuț Sorin Apostu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 16 septembrie 2020
Nr. 216
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în sedinţa din
data de 16 septembrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), alin. (6), teza a II-
a, coroborat cu art. 5, lit. ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, cu un număr de 17 voturi pentru, 6 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din
numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 23 consilieri prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
PRIMAR
Nr. 258/CLM/25.08.2020
REFERAT DE APROBARE
privind constatarea încetării mandatului membrilor Consiliului de
administraţie al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău
și numirea unui consiliu de administrație provizoriu
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (3), lit. d) din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
consiliul local exercită în condiţiile legii, în numele unităţii administrativ-
teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la
societăţi sau regii autonome.
Având în vedere:
- adresa nr. 8145/13.08.2020 a S.C. TRANS BUS S.A. Buzău, înregistrată
la Primăria municipiului Buzău la nr. 88.268/13.08.2020;
- încetarea de drept a contractelor de mandat ale administratorilor
societăţii la data de 31.08.2020;
În baza prevederilor :
- prevederile art. 29, alin. (1) și art. 64^1, alin. (3) și alin. (5) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin
Legea nr. 111/2016;
- prevederile art. 111, alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c), art. 137 şi art. 137^1
din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere faptul că la data de 30.09.2020 s-au eliberat și vacantat
toate posturile de administrator ale societăţii, autoritatea publică tutelară poate
convoca adunarea generală în vederea numirii unuia sau mai multor
administratori provizorii, până la finalizarea procedurii de selecţie a
administratorilor, potrivit O.U.G. nr. 109/2011.
Având în vedere că activitatea Consiliului de administraţie este vitală
pentru funcționarea societății, până la finalizarea selecției membrilor noului
Consiliu, se impune găsirea unei soluții urgente, în speță, numirea unor
administratori provizorii.
Propun ca persoanele nominalizate în proiectul de hotărâre să fie numite
pentru o perioadă determinată, permisă de lege (4 luni+2 luni).
Propun ca domnul Pistol Eduard, secretarul general al municipiului, să fie
numit ca reprezentant al deliberativului, în condițiile art. 94, alin. 21, lit. b din Legea
nr. 161/2003.
Ţinând cont de prevederile 129, alin. (1) şi alin. (2), lit a), alin. (3), lit. d), alin.
(14), ultima teză, art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee), precum şi art. 196,
alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi necesitatea desemnării unor administratori
provizorii, de către autoritatea publică tutelară până la finalizarea procedurii de
selecţie a administratorilor, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, iniţiez
prezentul proiect de hotărâre privind numirea Consiliului de administraţie
provizoriu al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău.
PRIMAR,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ
Nr. 92.879/25.08.2020
RAPORT DE SPECIALITATE
privind constatarea încetării mandatului membrilor Consiliului de
administraţie al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău
și numirea unui consiliul de administrație provizoriu
Prin referatul de aprobare nr. 258/CLM/25.08.2020, Primarul municipiului
Buzău supune dezbaterii şi aprobării Consiliului Local proiectul de hotărâre
privind constatarea încetării mandatului membrilor Consiliului de administraţie al
S.C. TRANS BUS S.A. Buzău și numirea unui consiliu de administrație
provizoriu.
Urmare a analizei proiectului de hotărâre iniţiat de primarul municipiului
Buzău, mai sus menţionat, consider iniţierea acestuia oportună, din următoarele
considerente:
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (3), lit. d) din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local exercită în condiţiile legii, în
numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile
corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome.
Având în vedere:
- adresa nr. 8145/13.08.2020 a S.C. TRANS BUS S.A. Buzău, înregistrată
la Primăria municipiului Buzău la nr. 88.268/13.08.2020;
- prevederile art. 29, alin. (1) și art. 64^1, alin. (1), alin. (3) și alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă
a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin
Legea nr. 111/2016;
- prevederile art. 111, alin. (1) şi alin. (2), lit. b) şi c), art. 137 şi art. 137^1
din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere vacanţa tuturor posturilor de administrator al unei
societăţi, acţionarii, inclusiv acţionarul - stat, prin autoritatea publică tutelară pot
convoca adunarea generală a acţionarilor în vederea numirii unuia sau mai
multor administratori provizorii, până la finalizarea procedurii de selecţie a
administratorilor, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Acţionarii, inclusiv
acţionarul - stat, prin autoritatea publică tutelară, vor putea prezenta în adunarea
generală a acţionarilor propuneri de candidaţi.
Ţinând cont de prevederile 129, alin. (1) şi alin. (2), lit a), alin. (3) lit. d),
alin. (14), ultima teză, art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee), precum şi art.
196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi necesitatea desemnării unor
administratori provizorii, de către autoritatea publică tutelară până la finalizarea
procedurii de selecţie a administratorilor, potrivit prevederilor O.U.G. nr.
109/2011, proiectul se încadrează în limitele legii.
Ca urmare a celor relatate, s-a întocmit raportul de specialitate cu privire
la proiectul de hotărâre privind constatarea încetării mandatului membrilor
Consiliului de administraţie al S.C. TRANS BUS S.A. Buzău și numirea unui
consiliul de administrație provizoriu.
Proiectul de hotărâre va fi supus spre dezbatere şi aprobare Consiliului
local al municipiului Buzău.
Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ,
Viorel Dima
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.