HCL 185/2019 adoptată
Hotărâre privind renumerotarea administrativă a imobilelor de pe Strada Columbelor și arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe colective din Cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea de numere administrativeAnexa nr.1Anexa nr.2*Modifică și completează Hotărârea nr. 101/26.06.2015
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-CONSILIUL LOCAL-
HOTĂRÂRE
privind renumerotarea administrativă a imobilelor
de pe Strada Columbelor și arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe
colective din Cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea
de numere administrative
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- referatul (expunerea de motive) primarului municipiului Buzău,
înregistrat sub nr. 140/CLM/11.04.2019;
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 44.947/11.04.2019 al
Serviciului Administrare Patrimoniu, Compartiment Evidență Rețele,
Gestionare GIS din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului
Buzău;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, realizarea
lucrarilor publice, protecția mediului și turism a Consiliului Local al Municipiului
Buzău;
- prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în
administrația publică, republicată.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (14), ultima teză, din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu trimitere la art. 5, alin. (3) din Legea
cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cât şi a art. 1, alin. (4) din
Hotărârea nr. 777/2016 privind structura, organizarea şi funcţionarea
Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale (RENNS),
În conformitate cu dispozițiile art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee)
din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. - Se aprobă renumerotarea administrativă a imobilelor situate pe
Strada Columbelor, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. - Se aprobă arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe colective din
Cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, şi atribuirea de numere
administrative, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă modificarea și completarea în mod corespunzător a
Nomenclatorului stradal al municipiului Buzău, aprobat prin HCL nr. 101/26
iunie 2015.
Art. 4. - Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Servicii
Publice, Direcţiei Finanţe Publice Locale, Direcţiei Evidenţa Persoanelor,
Arhitectului Șef, Serviciul Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri, Îndrumarea
Cetăţenilor şi Secretariat, şi Serviciul Administrare Patrimoniu, va aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Ștefan Țăndărescu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 30 iulie 2019
Nr. 185
Această Hotărȃre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în ședinţa din data de 30 iulie 2019, cu respectarea prevederilor art. 139, alin.
(1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu un număr de 14 voturi pentru, 1 abţinere și 6 vot împotrivă, din numărul total
de 23 consilieri în funcţie și 21 consilieri prezenţi la ședinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZǍU
MUNICIPIUL BUZǍU
- PRIMAR -
Nr. 140/CLM/11.04.2019
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind renumerotarea administrativă a imobilelor
de pe Strada Columbelor și arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe
colective din Cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea
de numere administrative
Conform art. 5 alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.
7/1996, cât şi a art.1, alin (4) din Hotărârea nr. 777/2016 privind structura,
organizarea şi funcţionarea Registrului electronic naţional al nomenclaturilor
stradale (RENNS), autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a
furniza şi actualiza datele referitoare la nomenclatura stradală proprie în
registrul electronic al nomenclaturilor stradale în scopul asigurării unei
evidenţe unitare şi să utilizeze informaţiile conţinute în RENNS.
Nomenclatura stradală are o importanță deosebită întrucât, în general,
stă la baza oricăror activități ale autorităților publice, sectorului privat și ale
cetățenilor, în ceea ce privește identificarea domiciliului/reședinței persoanei
fizice, precum și a sediului persoanei juridice.
Întrucât în municipiul Buzău, există situații când în actele de identitate
ale membrilor aceleaşi familii sunt trecute adrese diferite, este importantă
arondarea imobilelor de tip blocuri de locuințe colective pe străzi, cartiere și
atribuirea acestora, a unui număr administrativ în vederea evitării confuziilor în
ceea ce privește adresa în actele cetățenilor și a persoanelor juridice.
În urma sistematizării cartierului Dorobanți, pe strada Columbelor se află
locuințe individuale, spații comerciale rămase intercalate între cele tip imobile-
blocuri de locuinţe colective, fapt ce determină o renumerotare a acestora, în
vederea atribuirii de numere administrative și blocurilor.
Având în vedere cele de mai sus, propun renumerotarea administrativă a
imobilelor de pe strada Columbelor și arondarea imobilelor –blocuri de locuinţe
colective din cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea
de numere administrative, cât și completarea în mod corespunzător a
Nomenclatorului stradal al municipiului Buzău, aprobat prin Hotărârea de
Consiliu Local nr. 101/26 iunie 2015.
Propunerile privind renumerotarea administrativă a imobilelor de pe
strada Columbelor se regăsesc în anexa nr. 1, iar cele pentru arondarea
imobilelor – blocuri de locuinţe colective din cartierul Dorobanți, municipiul
Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea de numere administrative se regăsesc în
tabelul din anexa nr. 2 , care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
În sensul celor de mai sus, s-a întocmit alăturatul proiect de hotărâre, cu
rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZǍU
PRIMǍRIA MUNICIPIULUI BUZǍU
Serviciul Administrare Patrimoniu
Nr. 44.947/11.04.2019
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind renumerotarea administrativă a imobilelor
de pe Strada Columbelor și arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe
colective din Cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi
atribuirea de numere administrative
Prin proiectul de hotărâre prezentat, se propune renumerotarea
administrativă a imobilelor de pe Strada Columbelor și arondarea imobilelor –
blocuri de locuinţe colective din cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe
străzi, cât şi atribuirea de numere administrative.
Conform art. 5, alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare
nr. 7/1996, cât şi a art. 1, alin. (4) din Hotărârea nr. 777/2016 privind structura,
organizarea şi funcţionarea Registrului electronic naţional al nomenclaturilor
stradale (RENNS), autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a
furniza şi actualiza datele referitoare la nomenclatura stradală proprie în
registrul electronic al nomenclaturilor stradale în scopul asigurării unei
evidenţe unitare şi să utilizeze informaţiile conţinute în RENNS.
Conform art. 2, lit. b) ale aceleași Hotărâri de mai sus, nomenclatura
stradală cuprinde denumirile de drumuri și adrese administrative și reprezintă
evidenţa primară unitară care serveşte la identificarea domiciliului/reşedinţei
persoanei fizice, a sediului persoanei juridice, a fiecărui imobil - teren cu sau
fără construcţii, precum şi a fiecărei clădiri, iar conform art. 3, lit. a) adresa
administrativă este compusă din: tip şi denumire arteră, număr administrativ.
Nomenclatura stradală are o importanță deosebită întrucât, în general,
stă la baza oricăror activități ale autorităților publice, sectorului privat și ale
cetățenilor, în ceea ce privește identificarea domiciliului/reședinței persoanei
fizice, precum și a sediului persoanei juridice.
Întrucât în municipiul Buzău, există situații când în actele de identitate
ale membrilor aceleaşi familii sunt trecute adrese diferite, este importantă
arondarea imobilelor de tip blocuri de locuințe colective pe străzi, cartiere și
atribuirea acestora, a unui număr administrativ în vederea evitării confuziilor în
ceea ce privește adresa în actele cetățenilor și a persoanelor juridice.
În urma sistematizării cartierului Dorobanți, pe strada Columbelor se află
un număr de aproximativ 14 locuințe individuale, spații comerciale rămase
intercalate între cele tip imobile-blocuri de locuinţe colective, fapt ce determină
o renumerotare a acestora, în vederea atribuirii de numere administrative și
blocurilor.
Până în prezent, Primăria Municipiului Buzău, a eliberat un număr de 3
certificate de nomenclatură stradală și adresă pentru imobilele din zonă, care
vor suferi modificări.
Ținând cont de cele menționate mai sus, Serviciul Administrare
Patrimoniu prin Compartimentul Evidență Rețele, Gestionare GIS consideră
necesară iniţierea unui proiect de hotărâre privind renumerotarea
administrativă a imobilelor de pe strada Columbelor și arondarea imobilelor –
blocuri de locuinţe colective din cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe
străzi, cât şi atribuirea de numere administrative, fapt ce va evita pe viitor orice
confuzie privind adresa administrativă.
Propunerile privind renumerotarea imobilelor se va face conform anexei
nr. 1, iar cele privind arondarea imobilelor – blocuri de locuinţe colective din
cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, pe străzi, cât şi atribuirea de numere
administrative se regăsesc în tabelul din anexa nr. 2, care fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Nomenclatorul stradal al municipiului Buzău aprobat prin Hotărârea de
Consiliu Local nr. 101/26 iunie 2015 se va completa în mod corespunzător.
În cazul imobilelor-blocuri de locuinţe colective, la solicitarea asociaţiilor
de proprietari, instituţia noastră va emite certificate de nomenclatură stradală şi
adresă, iar numerele administrative vor fi atribuite imobilelor, identificate printr-
un număr cadastral, şi nu fiecărui apartament din incinta acestora. Locatarilor
din aceste imobile li se vor elibera la cerere, adeverințe privind adresa
administrativă.
Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale, întreprinderile familiale vor avea obligaţia de a face demersurile
legale pentru schimbarea sediului social, iar persoanele juridice vor avea de
achitat taxele şi tarifele aferente redactării hotărârii de schimbare a sediului şi
a actului constitutiv actualizat, precum şi taxele publicării hotărârii privind
schimbarea sediului social în Monitorul Oficial al României.
Conform art. 41, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/2005,
republicată, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale
cetăţenilor români: “ în cazul în care, în condiţiile legii, se schimbă denumirea
unor unităţi administrativ-teritoriale sau se aprobă reorganizarea ori trecerea în
alt rang a unei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi în situaţia în care se
schimbă denumirea străzilor sau se renumerotează imobilele, cheltuielile
pentru schimbarea cărţii de identitate şi a celorlalte documente prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale respective”.
Totodată în conformitate cu art. 5, alin. (4) din Legea nr. 7/1996 a
cadastrului şi publicităţii imobiliare, actualizată, modificarea adresei
administrative a imobilului se notează în Cartea Funciară. De asemenea, vor
trebui făcute modificări şi în alte acte: contracte cu furnizorii de utilităţi, case de
marcat, etc.
Ținând cont de faptul că cetățenii care locuiesc în zonele respective,
respectiv persoanele juridice care au sediul firmelor în imobilele respective, vor
trebui să-și facă schimbari într-o serie de acte, considerăm necesar ca, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională
în administrația publică, republicată, să fie adus la cunoștința publică în
vederea dezbaterii acest proiect de act normativ.
În acest scop s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre, pentru a fi
introdus pe ordinea de zi a ședintei Consiliului Local al Municipiului Buzău.
ŞEF SERVICIU, Întocmit,
Emilia – Izabela Lungu Marilena Mircioagă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.