Buzău › 29 noiembrie 2012

HCL 181/2012 adoptată

HOTĂRÂRE pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii de imobile de tip condominiu, în situaţia utilizării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -CONSILIUL LOCAL- HOTĂRÂRE pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii de imobile de tip condominiu, în situaţia utilizării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregis-trată sub nr. 14.288/2012, prin care se propune aprobarea Regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii de imobile de tip condominiu, în situaţia utilizării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, cu valabilitate de la 01 decembrie 2012; - raportul Direcţiei Tehnice, precum şi avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău; - avizul nr. 4.571.318/2012 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice; - prevederile art. 303 din Regulamentul – cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al preşedintelui A.N.R.S.C.; - prevederile art. 46 din Norma tehnică privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobile de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 al preşedintelui A.N.R.S.C.; - prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 36, alin. (2), lit. d) şi alin. (6), lit. a), pct. 14, art. 45, alin. (1), art. 49 şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1.- Se aprobă Regulamentul privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii de imobile de tip condominiu, în situaţia utilizării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, regulament prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.- Prevederile regulamentului prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre se aplică la nivelul municipiului Buzău, intră în vigoare începând cu data de 01 decembrie 2012 şi se publică pe pagina de internet a Primăriei municipiului Buzău şi Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău. Art.3.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Tehnice, Serviciului de Gospodărie Urbană, Biroului Indrumare şi Control al Asociaţiilor de Proprietari, precum şi Regia Autonomă Municipală "RAM" Buzău vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier Ion – Marcel Ciolacu CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU, Ştefan Nedelcu Buzău, 29 noiembrie 2012 Nr. 181 Hotărârea a fost adoptată cu 12 voturi pentru, - voturi împotrivă şi - abţineri din numărul total de 23 consilieri în funcţie. ANEXA la Hotărârea nr. 181 din 29 noiembrie 2012 a Consiliului Local al Municipiului Buzău REGULAMENT privind organizarea prestării serviciilor de repartizare şi/sau facturare individuală a consumurilor de energie termică către consumatorii din imobilele de tip condominiu, în situaţia utilizării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum CAPITOLUL I – Legislaţie. Dispoziţii generale CAPITOLUL II - Definiţii şi abrevieri CAPITOLUL III - Drepturile şi obligaţiile furnizorului CAPITOLUL IV - Drepturile şi obligaţiile utilizatorului CAPITOLUL V - Drepturile şi obligaţiile prestatorului CAPITOLUL VI - Drepturile şi obligaţiile consumatorului CAPITOLUL VII - Contravenţii şi sancţiuni CAPITOLUL I – Legislaţie. Dispoziţii generale Art.1. Prezentul REGULAMENT este elaborat în baza prevederilor urmă-toarelor acte normative: - Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325 din 14 iulie 2006; - Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 933 din 10 iulie 2004, privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 264 din 22 februarie 2006 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi de punere în funcţiune a mijloacelor de măsu-rare, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 1.588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007. - Ordinul nr. 233 din 30 august 2004 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul nr. 91 din 20 martie 2007 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică; - Ordinul preşedintelui Autoritaţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 483 din 29 septembrie 2008 privind aprobarea Contractului cadru de furnizare a energiei termice; - Ordinul nr. 343/13.07.2010 al preşedintelui Autoritaţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare privind aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum. - Hotărârea nr. 225/2007 a Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru aprobarea Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică al municipiului Buzău, cu completările şi modificările ulterioare. Art.2. (1) Prevederile regulamentului se aplică la repartizarea şi/sau facturarea consumurilor individuale de energie termică în condominiile în care sunt montate sisteme de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum. (2) Repartizarea consumului de energie termică pentru încălzire în baza indicaţiilor repartitoarelor de costuri se efectuează numai de către operatori economici autorizaţi de A.N.R.S.C., care au sediul sau şi-au înfiinţat un sediu secundar în municipiul Buzău. (3) Repartizarea consumului de energie termică pentru încălzire în baza indicaţiilor repartitoarelor de costuri se face în conformitate cu prevederile din Norma tehnică privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 al preşedintelui A.N.R.S.C. (4) Repartizarea consumului către toate apartamentele şi spaţiile cu altă destinaţie, inclusiv către cele fără repartitoare, se face numai prin alocarea de unităţi de consum calculate conform prevederilor din Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010, nu după suprafaţa utilă. (5) Dacă în perioada de exploatare a repartitoarelor de costuri unii proprietari renunţă la utilizarea indicaţiilor repartitoarelor de costuri pentru încălzire, repartizarea se efectuează în continuare considerând aceste apartamete sau spaţii cu altă destinaţie ca fiind fără repartitoare, unităţile de consum alocate acestor spaţii fiind calculate în funcţie de puterea termică instalată, în conformitate cu prevederile din Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010. (6) Operatorii economici autorizaţi de A.N.R.S.C. au obligaţia să asigure continuitatea prestării serviciilor de repartizare a costurilor, indiferent de numărul de proprietari rămaşi în condominiu care utilizează indicaţiile repartitoarelor de costuri pentru încălzire în vederea repartizării consumului. (7) În situaţia în care toţi proprietarii din condominiu renunţă la utilizarea indicaţiilor repartitoarelor de costuri pentru încălzire sau în cazul facturării de către furnizor al unui consum de energie termică calculat prin metode indirecte ca urmare a defectării sau verificării metrologice a contorului montat la branşamentul condominiului, se interzice repartizarea consumului în baza indicaţiilor reparti-toarelor, consumurile pentru fiecare proprietate individuală fiind repartizate potrivit normelor legale în vigoare, respectiv proporţional cu suprafaţa utilă pentru apar- tamente şi proporţional cu suprafaţa echivalentă termic pentru spaţiile cu altă destinaţie. Art. 3 (1) Repartizarea consumului de energie termică în baza indicaţiilor contoarelor de energie termică montate la nivel de apartament, cât şi repartizarea consumului de energie termică înglobat în apa caldă de consum în baza indicaţiilor contoarelor de apă utiliztate ca repartitoare de costuri se face, în cazul facturării individuale, de către furnizorul de energie termică cu respectarea regulilor de repartizare din Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 al preşedintelui A.N.R.S.C. (2) Repartizarea consumului de energie termică în baza indicaţiilor contoarelor de energie termică montate la nivel de apartament în condominiile nepreluate în facturare individuală se face în conformitate cu metodologia de stabi-lire şi repartizare a consumurilor în cazul distribuţiei orizontale din Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 al preşedintelui A.N.R.S.C. Art.4. Prin prezentul regulament se stabilesc drepturile şi obligaţiile ce revin fiecărui factor responsabil implicat în implementarea serviciilor de repartizare şi/sau facturare individuală a consumurilor de energie termică (furnizor de energie termică, asociaţii de proprietari/locatari, prestatori şi consumatori), în vederea prestării acestor servicii în condiţii optime şi de calitate către consumatori. CAPITOLUL II - Definiţii si abrevieri Art.5. În sensul prezentului regulament abrevierile, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: 1. A.N.R.S.C. - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitaţi Publice; 2. branşament - partea din reţeaua de distribuţie, care asigură legãtura dintre reţeaua publicã de distribuţie şi reţeaua asociaţiei de proprietari/locatari din spaţiile comune ale condominiului; 3. consumator – persoană fizică sau juridică, proprietar al unei unităţi de proprietate imobiliară în condominiu sau chiriaş împuternicit de către proprietar, care beneficiază în comun şi/sau individual de energia termică produsă în sistem centralizat; 4. convenţie de facturare individuală - act juridic, anexă la contractul de furnizare a energiei termice, încheiat între un operator şi un utilizator, prin care se stabilesc condiţiile de facturare şi plată a energiei termice la nivel de consumator din cadrul unui condominiu; 5. furnizor de energie termică – operatorul care asigură în baza unui contract/convenţii de facturare individuale comercializarea energiei termice catre utilizatori/consumatori; 6. prestator - operator economic autorizat de A.N.R.S.C. pentru exploatarea repartitoarelor de costuri pentru încălzire; 7. repartitor de costuri - aparatul ale cãrui indicaţii sunt adimensionale din fabricaţie sau sunt considerate ca având indicaţiile exprimate în unitãţi adimensionale, în cazul contoarelor utilizate ca repartitoare de costuri, destinat utilizãrii în cadrul sistemelor de repartizare a costurilor, în scopul stabilirii: a) energiei termice consumate de corpul de încãlzire pe care acesta este montat; b) energiei termice conţinute în apa caldã; 8. unitate de proprietate imobiliarã - proprietatea individuală (apartamentul sau spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă), împreună cu cota-parte indivizã din proprietatea comună; 9. utilizator – asociaţia de proprietari/locatari, prin care se înţelege toţi consumatorii din condominiul respectiv. CAPITOLUL III - Drepturile şi obligaţiile furnizorului Art. 6. Furnizorul de energie termică are următoarele drepturi: a) să stabilească, în funcţie de parametrii de furnizare a energiei termice, tipul de repartitoare care se montează în instalaţiile utilizatorilor; b) să aibă acces în spaţiile comune ale condominiului în vederea citirii înre-gistrărilor contoarelor de energie termică de la branşament şi/sau a contoarelor de energie termică montate la nivel de apartament; c) să aibă acces în spaţiile comune ale condominiului şi în proprietăţile individuale în vederea determinării suprafeţei echivalente termic şi a puterii termice instalate în aceste spaţii în cazul facturării individuale; d) să aibă acces, în condiţiile legii, ori de câte ori este necesară constatarea modificărilor efectuate în instalaţiile interioare de alimentare cu energie termică ale utilizatorului/consumatorilor, conform clauzelor din contractele de furnizare şi din convenţiile de facturare individuală, sau pentru depistarea sustragerilor de agent termic ca urmare a unor eventualele intervenţii neautorizate în aceste instalaţii; e) să presteze activităţi de informare şi consultanţă gratuită a consumatorilor, în scopul cresterii eficienţei si utilizarii raţionale a energiei termice. Art. 7. Furnizorul de energie termică are următoarele obligaţii: a) să transmită lunar prestatorului, în mod gratuit, consumurile de energie termică înregistrate de contoarele de la branşament aferente fiecărui condominiu unde acesta are încheiat contract cu utilizatorul pentru repartizarea costurilor, în modalitatea şi la datele convenite de comun acord, astfel încât să fie respectat termenul de stabilire a cuantumului ajutorului de încălzire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; b) să întocmească şi să prezinte anual prestatorului acordul de colaborare prevăzut în anexa la prezentul regulament, în vederea perfectării acestuia; c) să înainteze prestatorului, în mod gratuit, toate datele pe care le deţine cu privire la calculul suprafeţelor echivalente termic existente şi modificate din condominii, în vederea confruntării cu datele puse la dispoziţie de către asociaţiile de proprietari; d) să comunice în scris utilizatorilor, prin factura lunii curente, data citirii contoarelor de energie termică montate la branşamentul condominiului pentru luna următoare; e) să posteze programarea citirilor contoarelor de la fiecare condominiu pe site-ul www.rambuzau.ro ; f) să comunice, în scris, asociaţiei de proprietari/locatari să nu utilizeze repartitoarele de costuri pentru încălzire şi respectiv prestatorului să nu efectueze repartizarea consumurilor pe baza indicaţiilor repartitoarelor, în cazul facturării unor consumuri de energie termică calculate prin metode indirecte pentru perioada în care contoarele sunt defecte ori se demontează în vederea verificarii metrologice şi/sau reparării; g) să comunice, în scris, prestatorului preţurile locale de furnizare a energiei termice şi preţul de facturare a energiei termice pentru populaţie aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu menţionarea datei de intrare în vigoare şi a consumurilor pe branşament înregistrate până la acea dată; h) să păstreze confidenţialitatea factorilor de evaluare din baza de date a prestatorului, să nu utilizeze aceste date în interes personal şi să nu le transmită, fără acordul prestatorului, către terţe persoane; i) să asigure transparenţă totală în ceea ce priveşte stabilirea şi repartizarea consumurilor de energie termică facturate; j) să sesizeze prestatorul şi să nu factureze individual dacă constată erori de calcul la repartizarea consumului de energie termică, caz în care consumurile se vor calcula în funcţie de suprafaţa utilă pentru apartamentele preluate în convenţie individuală de plată, urmând ca regularizarea consumurilor să se facă cel târziu în facturile din luna următoare; k) să recalculeze, pe cheltuiala sa, dacă a calculat eronat consumurile reparti-zate, urmând ca regularizarea acestora să se facă pe facturile din luna următoare; l) să răspundă, în termen legal, la toate sesizările formulate de utilizato-rii/consumatorii cu care are încheiate contracte/convenţii de facturare individuală. CAPITOLUL IV - Drepturile şi obligaţiile utilizatorului Art.8. Utilizatorul (asociaţia de proprietari/locatari) are următoarele drepturi: a) să aibă acces la grupurile de măsurare a energiei termice utilizate la facturare în vederea citirii/confirmării consumurilor facturate; b) să aibă acces, cu un preaviz de 5 zile, în proprietăţile individuale în vederea inspectării instalaţiilor de încălzire şi verificării corectitudinii citirilor repartitoarelor de costuri; c) să primească, în termen legal, răspunsuri clare şi detaliate la sesizările transmise furizorului/prestatorului cu privire la consumurile de energie termică facturate/repartizate către consumatorii din condominiu; d) să sesizeze Serviciul de Gospodărie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Buzău dacă răspunsurile primte de la furnizor/prestator nu sunt edificatoare, anexând o copie după aceste răspunsuri; e) să primească consiliere şi consiliere tehnică, administrativă şi juridică gratuită din partea Primariei Municipiului Buzău, prin compartimentele de specialitate (energetic, relaţii cu asociaţiile de proprietari); f) să solicite prestatorului, contra cost, verificări suplimentare ale repartitoarelor de costuri faţă de cele obligatorii sau stabilite prin contract, precum şi sigilarea suplimentară a repartitoarelor şi/sau a robinetelor montate cu sigilii termorezistente, de unică folosinţă, personalizate cu denumirea prestatorului şi cu serie unică, în vederea înlăturării suspiciunilor unor consumatori. Art. 9. Utilizatorul (asociaţia de proprietari/locatari) are următoarele obligaţii: a) să inventarieze instalaţiile de încălzire din spaţiile comune ale condomi-niului şi să predea acest inventar prestatorului; b) să inventarieze izolaţiile termice al conductelor/coloanelor de distribuţie din subsolul condominiului şi să predea acest inventar prestatorului; c) să inventarieze coloanele de încălzire/distribuţie, precum şi izolaţiile termi [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro