25 aprilie 2023

HCL 49/2023 Butea adoptată

Rectificarea Hotărârii Consiliului Local Butea nr.14/02.02.2023, referitoare la predarea către S.C. APA VITAL S.A. a obiectivului de investiții reprezentat de ,,Extindere rețea de apă pe strada Zorilor și strada Morii…

Pe scurt

Se hotărăște rectificarea H.C.L. nr.14/02.02.2023: obiectivul de extindere a rețelei de apă din Miclăușeni, Butea, nu se predă în beneficiul APAVITAL S.A. ca investiție realizată, ci se aprobă transmiterea cu titlu gratuit către APAVITAL a drepturilor și obligațiilor rezultate din autorizația de construire, pentru a continua lucrările în limita fondurilor disponibile. Pentru locuitori, înseamnă că autoritatea locală clarifică cine gestionează proiectul și finanțarea, iar lucrările pot fi realizate doar cât permit fondurile operatorului, cu impact asupra amplasamentelor din zonele Zorilor și Morii, din satul Miclăușeni. (Numele persoanelor fizice nu este necesar să apară.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Morii, Zorilor, Zorilor Si Strada Morii.
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Morii” în Butea

Denumire
Hotărârea nr. 49 din 2023 a Consiliului Local Butea
Titlu oficial
Rectificarea Hotărârii Consiliului Local Butea nr.14/02.02.2023, referitoare la predarea către S.C. APA VITAL S.A. a obiectivului de investiții reprezentat de ,,Extindere rețea de apă pe strada Zorilor și strada Morii din satul Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași,,.
Emitent
Consiliul Local Butea
Număr
49 / 2023
Data
25 aprilie 2023
Localitate
Butea, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Morii · Zorilor · Zorilor Si Strada Morii
Teme
Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Butea

Documente

Text

JUDEŢUL IAȘI COMUNA BUTEA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUTEA HOTĂRÂREA nr.49 Consiliul Local al comunei Butea, judeţul Iași, întrunit în şedinţă de lucru pe data de 26 aprilie 2023, având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată; b) art.8 şi art.9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; c) art.7 alin. (2) şi art. 1166 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; d) art.1209 şi art.139, alin.(1), alin.(3) din O.U.G. nr.57/2019, Codul administrativ; e) Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; £) art.59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 8) Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; h) Legea serviciilor comunitar de utilități publice nr.51/2006, republicată; luând act de: a) Proiectul de hotărâre nr.45/2023, iniţiat de d-l Anti Anton, primarul comunei Butea, județul laşi; b) Adresa nr13018/04.04.2023 a S.C. APAVITAL S.A. prin care aceasta a solicitat ,, rectificarea H.C.L. Butea nr.14/02.02.2023, referitoare la reformularea art.1 întrucât UAT Butea nu predă S.C. APAVITAL S.A. obiectivul de investiţii ( care nici nu este realizat) ci „aprobă transmiterea cu titlu gratuit către S.C. APAVITAL S.A. a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din autorizaţia de construire nr.6/14.02.2023, a proiectului elaborat de S.C. CONALID S.R.L. și a avizeloraferente pentru realizarea obiectivului „extindere rețea de apă pe strada Zorilor şi strada Morii în satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iași ,, în vederea realizării lucrărilor în limita fondurilor disponibile ale operatorului,, . c) Hotărârea Consiliului Local Butea nr.14/02.02.2023, prin care s-a aprobat predarea către S.C. APAVITAL S.A. a obiectivului de investiţii reprezentat de ,„ Extindere reţea de apă pe strada Zorilor şi strada Morii din satul Miclăuşeni, comuna Butea, județul Iași,, pentru implementare. d) Proiectul tehnic elaborat de S.C. CONALID S.R.L. privind „ Extindere reţea de apă pe strada Zorilor şi strada Morii din satul Miclăuşeni, comuna Butea, județul laşi,, ; e) Certificatul de urbanism nr.14 din 07.09.2022, emis de primarul comunei Butea, judeţul Iaşi, pentru proiectul reprezentat de ,.„ Extindere reţea de apă pe strada Zorilor şi strada Morii din satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi,,; f) Hotărârea Consiliului Local Butea nr.63/09.08.2019, prin care s-a aprobat proiectul tehnic a obiectivului de investiţii mai sus menţionat; e) necesitatea, oportunitatea investiţiei pentru dezvoltarea infrastructurii comunei, în vederea îmbunătățirii calităţii vieţii cetățenilor din comună; h) Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare 48/2009, încheiat între ARSACIS în calitate de Autoritate Delegantă şi S.C. APAVITAL „A, în calitate de operator; SS ) registrat sub nr.115/26.04.2023; i pag.1/2 IS p Lu i k) Avizul favorabil al Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local Butea, judeţul Iași, înregistrat sub nr.116/26.04.2023; În temeiul art.196, alin.(1), lit.„-a.. din O.U.G. nr.57/2019, Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art.]. Dispoziţiile art.l ale Hotărârii Consiliului Local al comunei Butea, județul lași nr.14/02.02.2023 se modifică astfel că acesta va avea următorul cuprins: „Art.1.Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit către S.C. APAVITAL S.A. a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din autorizaţia de construire nr.6/14.02.2023, a proiectului elaborat de S.C. CONALID S.R.L. şi a avizelor aferente pentru realizarea obiectivului „„ Extindere rețea de apă pe strada Zorilor şi strada Morii din satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul lași, , în vederea realizării lucrărilor în limita fondurilor disponibile ale operatorului... Art.Il. Celelalte dispoziţii ale Hotărârii Consiliului Local al comunei Butea, județul lași se menţin. Art.III. Secretarul general al comunei Butea, jdueţul Iaşi, va comunica prezenta hotărâre d-lui primar Anti Anton, persoanelor interesate, S.C. APAVITAL S.A., Instituţiei Prefectului județului laşi, pentru efectuarea controlului de legalitate, va ataşa un exemplar la dosarul special de şedinţă, iar un exemplar îl va afișa pe situl instituţiei şi în Monitorul Oficial Local Butea, precum şi la sediul instituţiei. Data: 26.04.2023 Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general al comunei, Bălăucă Marius A fost adoptată cu 12 voturi pentru, 0 abţineri şi O voturi împotrivă de către cei 12 consilieri locali prezenți din total 13 în funcţie şi 13 mandate de consilieri locali atribuite pag.2/2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: butea.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala