29 decembrie 2025

HCL 123/2025 Bulz adoptată

Aprobarea listei consumatorilor – persoane fizice care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50 a preţului final al energiei electrice

Pe scurt

Se aprobă lista consumatorilor - persoane fizice cu domiciliu stabil în comuna Bulz care vor primi o reducere de 50% la prețul final al energiei electrice. Decizia înseamnă că locuitorii eligibili vor plăti jumătate din factura de energie, în baza condițiilor legale și a cererilor depuse; lista este dată de primărie și poate afecta bugetul local în funcție de numărul beneficiarilor. Pentru cetățeni: termenele și zonele vizate sunt cele din comuna Bulz, iar aplicarea se face conform OG nr. 27/1996 și normelor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cererile consemnate în Lista consumatorilor — persoane fizice care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50% a preţului final al energiei electrice în temeiul art. 8 alin. (4) din O.G nr. 27/1996 , potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2025 a Consiliului Local Bulz
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea listei consumatorilor – persoane fizice care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50 a preţului final al energiei electrice
Emitent
Consiliul Local Bulz
Număr
123 / 2025
Data
29 decembrie 2025
Localitate
Bulz, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR COMUNA BULZ CONSILIUL LOCAL Bulz, nr. 127, 417110, CUI 4856015 E-mail: primaria Qcomunabulz.ro, Web: www.comunabulz.ro HOTĂRÂREA Nr. 123 din 29.12.2025 privind aprobarea listei consumatorilor — persoane fizice care au domiciliul stabil și locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50% a preţului final al energiei electrice Analizând: cererile depuse de cetățenii comunei Bulz, având ca obiect solicitarea privind aplicarea reducerii cu 50% a pretului final al energiei electrice, precum şi documentele justificative prin care se probează/se atestă îndeplinirea condiţiilor legale pentru a beneficia de această reducere; Având în vedere: Proiectul de hotărâre nr. 132 din 23.12.2025 iniţiat de primarul comunei Bulz: Referatul de aprobare al Primarului comunei Bulz nr. 5357 din 23.12.2025, prin care se propune aprobarea listei consumatorilor — persoane fizice care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50% a preţului final al energiei electrice, potrivit prevederilor art. 8 alin. (4) din O.G nr. 27/1996, republicată, astfel cum a fost completată şi modificată prin O.U.G nr.118/2021; Raportul de specialitate întocmit de către secretarul general al comunei Bulz înregistrat sub nr. 5358 din 23.12.2025; Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local: În conformitate: cu dispoziţiile cap. |, pct. 2 teza finală, cap. II pet. 15 alin.(1) lit. b şi alin.2 din Normele metodologice nr. 4626/23685/6291/1840/1997 ale Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ale Ministerului Finanţelor, ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, privind acordarea, utilizarea şi controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea de OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordinul comun al ministrului muncii şi solidarității sociale, al ministrului energiei, al ministrului finanţelor, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 572/321/1335/1009/935/2022; În baza prevederilor art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G nr.118/2021; În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Cu 10 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, Consiliul local al comunei Bulz, din totalul de 10 consilieri prezenți și 11 consilieri în funcţie, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. — Se aprobă cererile consemnate în Lista consumatorilor — persoane fizice care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Bulz care beneficiază de reducerea cu 50% a preţului final al energiei electrice în temeiul art. 8 alin. (4) din O.G nr. 27/1996 , potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2. — (1) Cetăţenii care au fost omişi sau ale căror cereri nu au fost aprobate pot depune contestaţii, la sediul primăriei, în termen de 10 zile de la afişare. Primarul are obligaţia să le soluţioneze în termen de 10 zile şi să comunice petiţionarilor modul de rezolvare. (2) Cetăţenii nemulţumiţi de hotărârea primarului se pot adresa, în termen de 5 zile de la înştiinţare, prefectului judeţului, care are obligaţia să le examineze şi să formuleze un răspuns în termen de 10 zile. (3) După parcurgerea acestor etape, hotărârea poate fi contestată conform procedurii şi termenelor stabilite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 3. — Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul /site-ul Primăriei comunei Bulz, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal, şi se comunică: - Instituţiei Prefectului judeţului Bihor; - Primarului comunei Bulz; - furnizorilor de energie electrică menţionaţi în anexă. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ, Claudia-Nadia BOT SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BULZ, f fl Marina-loana ILE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala