Pe scurtConsiliul Local Buhuși a hotărât să desemneze un avocat ales în conformitate cu legea să reprezinte administrația locală în dosarul nr. 3270/110/2024 de la Tribunalul Bacău, atât pentru apărare în instanță, cât și pentru eventuale căi de atac, în fața instanțelor de fond și superioare. Asta înseamnă că plătește serviciile avocatului și locuitorii nu au altă cheltuială acum, iar hotărârea poate fi contestată în 30 de zile la instanța de contencios administrativ. Primarul va duce hotărârea la îndeplinire iar Prefectura va verifica legalitatea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe desemnează un avocat ales în condițiile Legii nr.98/2016, să reprezinte Consiliul Local Buhuși , în dosarul nr.3270/110/2024 aflat pe rolul Tribunalului Bacău, Secția a II a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal pentru formularea tuturor apărărilor necesare, scrise și orale, pentru formularea unor eventuale căi de atac, precum și pentru reprezentare atât la instanța de fond, cât și la instanțele superioare în grad
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
ORAȘUL BUHUȘI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind desemnarea unui avocat să reprezinte CONSILIUL LOCAL BUHUȘI în
dosarul nr.3270/
110/2024 al Tribunalului Bacău , Secția a II a Civilă de Contencios
Administrativ și Fiscal
Consiliul Local Buhuși , jud.Bacău, întrunit în ședința ordinară din data de 19.12.2024;
Având în vedere :
- Raportul nr.42716/10.12.2024 al doamnei Mareș Elena – consilier juridic;
- Referatul de aprobare nr.42925/12.12.2024 al Primarului Orașului Buhuși;
- Prevederile Noului Cod de Procedură Civilă;
- Legea nr.98/2016 din 19 mai 2016 - privind achiziţiile publice;
- Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare ;
- H.C.L.nr.199/28.11.2024 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului
Local Buhuși;
- Avizul comisiei de activitate juridică și disciplină nr.43557/17.12.2024;
- În temeiul art.76, art.129 alin. (12), alin.(14), art.139 alin.(1), art.140 alin.(1), art.196
alin.(1)lit.a) din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se desemnează un avocat ales în condițiile Legii nr.98/2016, să reprezinte
Consiliul Local Buhuși , în dosarul nr.3270/
110/2024 aflat pe rolul Tribunalului Bacău,
Secția a II a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal pentru formularea tuturor
apărărilor necesare, scrise și orale, pentru formularea unor eventuale căi de atac, precum și
pentru reprezentare atât la instanța de fond, cât și la instanțele superioare în grad.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în terme de 30 de zile la instanța de
contencios administrativ competentă , în condițiile Legii nr.554/2004 - legea contenciosului
administrativ , modificată și completată.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Buhuși și va
fi comunicată instituției Prefectului – Județul Bacău, în vederea exercitării controlului de
legalitate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
ȘARBAN GHEORGHE SECRETARUL GENERAL AL UAT BUHUȘI,
Cons. Jur. OANA MIHAI
Hotărârea nr. 240
Din 19.12.2024
Total consilieri în funcție 19
Prezenți 19
Voturi „pentru” 10
Voturi „împotrivă” 0
„Abțineri” 7
Hotărârea a fost adoptată în plenul ședinței, din data de 19.12.2024, cu majoritate de voturi.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.