HCL 99/2017 București adoptată
Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala medicala bucuresti s.a. se modifica prin h.c.g.m.b. nr. 241/2017
- Denumire
- Hotărârea nr. 99 din 2017 a Consiliului Local București
- Emitent
- Consiliul Local București
- Număr
- 99 / 2017
- Data
- 29 martie 2017
- Localitate
- București, județul București
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art. 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; i
Documente
- hcl H099_17.pdf
Text
CONFORA
CU ORIGINAI
Consiliul General al Municipiul
HOTĂRÂRE
privind aprobarea înființării societății pe acţiuni
Compania Municipală Medicala Bucureşti S.A.
Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului
Bucureşti, dovada privind disponibilitatea şi rezervarea firmei nr. 117259/15.03.2017,
raportul de specialitate al Direcției Generale Dezvoltare şi Investiţii - Direcţia Investiţii, prin
care se propune aprobarea înființării unei societăți având ca obiect de activitate,
administrarea şi dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti;
Văzând raportul Comisiei economice, buget, finanțe nr. 39/28.03.2017, raportul
Comisiei sănătate şi protecţie nr. 5/ 28.03.2017 şi avizul Comisiei juridice şi de disciplină
nr. 93/ 28.03.2017 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
În conformitate cu prevederile:
- Hotărârii C.G.M.B. nr. 69/28.02.2017 privind aprobarea, de principiu, a înființării unei
societăți comerciale pe acțiuni având ca obiect principal de activitate — administrarea şi
dezvoltarea infrastructurii unităților sanitare ale municipalității;
- Art. 1, art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art. 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din
Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare; i
- Cap. III din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Art. 35 alin.(2) din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
Ținând cont de obiectul Contractului de Comodat încheiat între societatea APA
NOVA BUCUREŞTI S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, având ca obiect
punerea la dispoziție a unui spaţiu necesar stabilirii sediului social.
În temeiul prevederilor art. 17, art. 36 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), alin. (2) lit. d),
alin. (6) lit. a) pct. 3, art. 37 şi art. 45 alin. (2), alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind
administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă înființarea unei societăți pe acţiuni cu denumirea “Compania
Municipală Medicala Bucureşti S.A.”
a
Art.2 Membrii fondatori ai societății Compani
vor fi:
- Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu sediul în
Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, reprezentat prin consilier Culea Marian
Orlando; :
- S.C. Service Ciclop S.A., cu sediul în Bucureşti, Şos. Giurgiului nr. 260, sector 4,
înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/2545/1999, CUI RO 11573879,
reprezentată prin administrator Simona Butacu.
Art.3 (1) Se aprobă domeniul principal de activitate - Activităţi imobiliare pe bază
de comision sau contract — CAEN 683
(2) Activitatea principală a societății este: 6832 Administrarea imobilelor pe bază de
comision sau contract
(3) Societatea va desfăşura şi următoarele activități secundare:
8690 Alte activități referitoare la sănătatea umană
8710 Activităţi ale centrelor de îngrijire medicală
8730 Activităţi ale căminelor de bătrâni şi ale căminelor pentru persoane aflate în
incapacitate de a se îngriji singure
8891 Activităţi de îngrijire zilnică pentru copii
8899 Alte activități de asistență social, fără cazare, n.c.a
6810 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
6820 Inchirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing
Art.4 Se aprobă sediul social al societăţii la adresa din Bucureşti, sector 1, str.
Aristide Demetriade nr. 2, etaj 2, biroul nr. 1, conform Contractului de comodat încheiat
intre societatea APA NOVA BUCUREŞTI S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul
General.
Art.5 (1) Se aprobă capitalul social al societății Compania Municipală Medicala
Bucureşti S.A. în cuantum de 120.000 lei, respectiv 12.000 acţiuni nominative cu valoare
nominală de 10 lei fiecare.
(2) Structura acționariatului va fi:
- Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti va deține un
număr de 11.988 acţiuni numerotate de la 1 la 11.988, reprezentând 99,9 % din
capitalul social;
- S.C. Service Ciclop S.A. subscrie un număr de 12 acţiuni numerotate de la 11.989
la 12.000 reprezentând 0,1% din capitalul social.
(3) Se aprobă vărsarea capitalului social în contul de capital social deschis pe
numele societății Compania Municipală Medicala Bucureşti S.A. în cuantum de
119.880 lei, reprezentând aportul Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al
Municipiului Bucureşti
(4) Se aprobă vărsarea capitalului social de către S.C. Service Ciclop S.A. în contul
de capital social deschis pe numele societății Compania Municipală Medicala
Bucureşti S.A., în cuantum de 120 lei reprezentând aportul S.C. Service Ciclop
S.A.
Art.6 (1) Se aprobă componența Consiliului de Administraţie astfel:
- Membru — Corbu Adrian cetățean român, născut la data-de....... ANE
E NEEza ae j ri asssneasnese COTNIGIIAT ÎN cseesei Stie asossssoea NE sea S8Gt0[ “idoniticat ca cu
CI seria ... nr. ........ eliberată la data de .......... de......... „CNP... eee
- Membru — 1 Gonstăntin Mihail cetățean român, născut la data de „aaa. în
„domiciliat ÎNoscaseoeaaeaeoase str.
CE OCE DECO E OLI C „ identificat cu CI seria saeesa [ile ceasca aeeereseee
eliberată la data de „CNP ceea
- Membru- Roşu Mariana cetățean ........ R născut la data de sims cscaecezaa în
domiciliat Ace Pta A str.
identificat cu CI seria ...... NI. eee eee eeeaeee
eliberată la data de 1 ONP cecene oasesazaae
- Membru - Popescu Veronica cetățean ........ „ născut la data de ................. în
domiciliat 11 Îmi alala Roc , str.
Re BORN IRA e e „ identificat cu CI seria ...... nr. ................
Cl iezi, sIONP see oseosseaas
- Membru — Constantin Tiberiu Horcea cetătean ........ „născut la data de .................
domiciliat ÎN Oce eee ş str.
Eroare ca „ identificat cu CI seria ...... nr. ......cueeeeeee.
CO atestarea „CNP... nenea
- Membru — Niţu Razvan cetătean ........ „ născut la data de ................. în
domiciliat || iai IN 0 R str.
DORIC a E Da aa aaa „ identificat cu CI seria ...... nr. ................
C6 m seaoseeuiesa , GNP sa eaneeeesraea
- Membru — Drăgoi Geta cetătean ........ „ născut la data de ................. în
00300 0ae0azaaaaesasă ș domiciliat în fina aaisanaaag str.
doaneasaiueedo sie ei oaia dea ecua AN ONVE Via sp 0a „ identificat cu CI seria ...... nr. ................
eliberată la data de .................. de ........ceee. „CNP ceea
(2) Durata mandatului este de 2 (doi) ani şi puterile le exercită împreună.
Art.7 Se aprobă delegarea atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) şi f) din Legea
31/1990 către Consiliul de Administraţie, respectiv directoratului, conform prevederilor art.
114 din Legea 31/1990.
Art.8 Se aprobă componența primei comisii de cenzori ai societății, formată din:
- S.C GSR Expertise SRL, cu sediul in ................. „ inregistrata sub nr. J../.../....,
(GUI e oz ouă ea ae , eprezentată prin ..mscceesoeeveiassasoiceaea — expert contabil autorizat
- Ene Florina, cetatean roman, nascut la data de ................. ÎN) pese oenrase aaa ;
domiciliat in ............... și (Sile soseaua ipozartdaae identificat cu CI seria ...... nr.
sa daievesileueas eliberata la data de .................. de .............., ONP
- Belu Ana Maria cetatean roman, nascut la data de ................. i
domiciliat in ............... i ST „ssotatomnonmnenoitonasaaes identificat cu CI seria ...... nr.
stau ussteniisa sliberata ladata da... ccoszaaea 08 ooszerasascta COND aceastea aaa
B- dul Regina . 47, cod poştal 50013
Tel: 021.305.54.00,
http//www.pmiţro
Z INCI IUL
CU ORIGINAL( i ARI 50 SIRE
i FU NA A 2 ASISTENŢ EHNICA în
= Ţ E
Cenzor supleant: - Ne
Eremia Cristina cetatean roman, nascut la data de ................. in .. SSROMANEZ.... :
domiciliat in ............... PT A e oa identificat cu Cl seria ...... nr.
E eliberata la data de .................. de ........-..-.., CNP
nelimitată.
Art.10 Se aprobă reprezentanții Municipiului Bucureşti prin Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi S.C. Ciclop S.A. în Adunarea Generală a societății Compania
Municipală Medicala Bucureşti S.A:
- Circa Honorius Edward Adrian
- Ardeleanu Mircea
- Reprezentant S.C. Ciclop S.A..............
Art.11 Se aprobă actul constitutiv al societății conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 12 Se mandatează Culea Marian Orlando cetățean român, născut la data de
aci oocceziiece în aa ca 00 ea sea 007 domiciliat în Rae eu o avansa str.
jeu sEaa pda da caniee dă paun seara Due oaeon ua ans „identificat cu CI seria ...... nr. ................
eliberată la data de .................. (8 scoasaseesense „CNP „cass coescasisnasese „ consilier din
cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti să procedeze la efectuarea tuturor
procedurilor legale cu privire la semnarea şi înscrierea Actului Constitutiv la Registrul
Comerţului.
Art.13 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
Municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti din data de 29.03.2017.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,
Mari ando Culea AD 107 Pongana Zamfir
Bucureşti, 29.03. 2017
Nr. 99
B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50013 sector 5 Bucureşti, România| „= [") S =)
Tet: 021.305.55.00. E gi V
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 95/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala consolidari s.a.HCL 96/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala strazi, poduri si pasaje bucuresti s.a. se…HCL 97/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala parking bucuresti s.a. se modifica prin…HCL 98/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala managementul traficului bucuresti s.a. se…HCL 100/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala turistica bucuresti s.a. se modifica prin…HCL 101/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala parcuri si gradini bucuresti s.a. se modifica…HCL 102/2017Hotărâre privind aprobarea infintarii societatii pe actiuni compania municipala agrement bucuresti s.a. se modifica prin…HCL 103/2017Hotărâre privind solicitarea catre guvernul romaniei de emitere a unei hotarari pentru transmiterea unor bunuri din domeniul…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.