29 aprilie 2014

HCL 88/2014 București adoptată

Hotărâre privind infiintarea strazii prelungirea urcusului sector 4 se suspenda de drept pana la solutionarea cauzei inceteaza suspendarea prin solutionarea cauzei cu sentinta civila nr. 7455/07.12.2017 (definitiva si prin nerecurare) pronuntata de tribunalul bucuresti-sectia a-ii-a contencios administrativ si fiscal

Denumire
Hotărârea nr. 88 din 2014 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
88 / 2014
Data
29 aprilie 2014
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată

Documente

Text

Pr Consiliul General e a! Municipiului Bucureşti E EEE E SREISz Spa HOTĂRÂRE privind înființarea străzii Prelungirea Urcuşului Sector-4 Având în vedere expunerea de motive a consilierilor an cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2), art. 45 alin. (1) şi art. 119 „din-l-egsa nr. 215/2981. privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi.cempletările ulterioare. CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE Ari.1 Se aprobă Înfiimțarea unsi străzi care continuă traseul. străzii Urcuşului până în zona Săiii Polivatente şi care va puria numele Prelungirea Urcuşului. Art.2 Direcţiile din cadrul aparatului da specialitate ai Primarului General. al Municipiului "Bucureşti, Administraţia Lacuri, Parcuri şi. Agrement Bucureşii-şi Consilii! Loca! Sector 4 al Municipiului Bucureşfi vor aduce la îndepliriire-prevederile-prezenitei hotărâri. Această hotărăre afost acoptată în şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului-Bucureşti din data de 29.04.2014, ora 18.00. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL Ghiţă” (Gata Vicehhiye „+ AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI j LA AIR, ' Tudor Toma SA | Bucureşti, 29.04. 2014 Nr. 88 . | | Splaiui indar iendenţei Nr. 291- -299, Cod postal:-0800:42; sector 5. Bucur i România; tel,: +4021 305 55 00; www. pmb.re N aa af VAN e pi Ro/ d =

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă