Hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului bucuresti in domeniul privat al municipiului bucuresti a corpului identificat cu numarul cadastral 216122 – c17 din cadrul spitalului clinic colentina, situat pe sos. stefan cel mare nr. 19-21, sector 2, bucuresti, in vederea casarii si demolarii
Denumire
Hotărârea nr. 712 din 2022 a Consiliului Local București
Se decide trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului București a corpului identificat cu numărul cadastral 216122 – C17, aflat în cadrul Spitalului Clinic Colentina, pentru casare și demolare. Aceasta înseamnă că spațiul respectiv nu va mai face parte din activele publice ale orașului, iar imobilul va fi casat/distrus; pentru locuitori, decizia poate însemna despre bugetul și planurile de dezvoltare ale orașului și eventualele efecte în zonă, cum ar fi termenele de demolare și eventuale lucrări. Decizia a fost luată în baza avizelor și prevederilor legale menționate în hotărâre.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba trecerea din domeniul public al Municipiului Bucure§tiTndomeniul privat al Municipiului Bucure9ti a corpului de cladire identificat cu numarul cadastral 216122 – C17 din cadrul Spitalului Clinic Colentina, situat pe §os. §tefan cel Mare nr. 19-21, sector 2, Bucure9ti, pentru scoaWa din fun@@Mc erea casarii, demolarii 9i valorificarii 9i
Consiliul General al Municipiului Bucure$ti
HOTARAR E
privind trecerea din domeniul public al Municipiului Bucure9ti Tndomeniul privat al
Municipiului Bucure9ti a corpului identificat cu numarul cadastral 216122 – C17 din cadrul
Spitalului Clinic Colentina, situat pe §os. §tefan cel Mare nr. 19-21, sector 2, Bucure§ti,in
vederea casarii si demolarii
( Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului
Bucure9ti nr. 192306/16.12.2022 9i raportul de specialitate comun al Direcjiei Patrimoniu
nr. 174922/18.11.2022 9i al Administratiei Spitalelor 9i Serviciilor Medicale Bucure9ti nr.
31 190/18.11.2022;
vazand avizul Comisiei de patrimoniunr. 142/20.12.2022,avizul Comisiei de
sanatate, sport 9i protectie sociala nr. 169/20.12.2022,avizul Comisiei economice, buget,
finanje 9i credite externe nr. 434/21.12.2022 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr.
71 1/22.12.2022 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
Luand Tn considerareNota de fundamentarenr. 31189/18.11.2022
emisa de
Administratia Spitalelor §i Serviciilor Medicale Bucure§ti;
In conformitate cu prevederile:
- Art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republican, cu modificarile 9i
completarile ulterioare;
- Ordonanjei Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere
din funcjiune, casare 9i valorificare a activelor corporale care alcatuiesc domeniul public al
statului 9i aI unitalilor administrativ-teritoriale;
- Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure§ti nr. 291/15.07.2020 privind
(
aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de funcIii 9i Regulamentuluide
organizare 9i funcjionare ale Administrajiei Spitalelor 9i Serviciilor Medicale;
in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3), art. 354 alin. (1), art.
355 9i art. 361 alin. (2) din Ordonanja de Urgen@a Guvernului nr. 57/2019privind Codul
administrativ, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI
HOTARA§ TE:
Art.1 Se aproba trecerea din domeniul public al Municipiului Bucure§tiTndomeniul
privat al Municipiului Bucure9ti a corpului de cladire identificat cu numarul cadastral 216122
– C17 din cadrul Spitalului Clinic Colentina, situat pe §os. §tefan cel Mare nr. 19-21, sector
2, Bucure9ti, pentru scoaWa din fun@@Mc erea casarii, demolarii 9i valorificarii 9i
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod poetaIbw71 3, sector g&t+urdaomqhqI.: 74&1 305 55 00; www.I)mb.ro
ulterior pentru demararea obiectivului de investijii “Banca de Tesuturi Spitalul Clinic
Colentina”.
Art.2 Constructia prevazuta Ia art. 1 se identifica potrivit anexei, care face parte
integrantadin prezentahotarare.
Art.3 Scoaterea din functiune, casarea 9i demolarea vor fi aduse la Tndeplinirede
catre Administratia Spitalelor 9i Serviciilor Medicale Bucure9ti.
Art.4 DemolareaconstructieiprevazuteIa art. 1 se face pe baza autorizatiilorde
desfiintare obtinute de catre Administrajia Spitalelor 9i Serviciilor Medicale Bucure9ti,
potrivit prevederilorlegale.
Art.5 Dupa scoaterea din functiune, casarea, valorificarea 9i demolarea constructiei,
Administratia Spitalelor 9i Serviciilor Medicale Bucure9ti va face demersuri Tn vederea
actualizariicartii Funciare nr. 216122
Art.4 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
Municipiului Bucure9ti 9i Administratia Spitalelor 9i Serviciilor MedicaleBucure9ti vor aduce
la Tndeplinireprevederileprezenteihotarari.
(
Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinja ordinara a Consiliului General al
Municipiului Bucure9ti din data de 22.12.2022
PRE$EDI ITE DE §EE I NTA, SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI,
B ie! Georgiana Zamfir
Bucure9ti,22.12.2022
Nr. 712
@$
(
q
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po$taI050013, sector 5, Bucure$ti, Romania;tel.: +4021 305 55 00; www.I)mb.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.