19 decembrie 2017

HCL 640/2017 București adoptată

Hotărâre privind continuarea proiectului de prevenire hiv si integrare socio-profesionala a consumatorilor de droguri "un pas inainte pentru integrarea sociala si profesionala a persoanelor vulnerabile din bucuresti"

Denumire
Hotărârea nr. 640 din 2017 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
640 / 2017
Data
19 decembrie 2017
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprabă Acordul de asociere încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi ARAS — Asociaţia Română Anti — SIDA, în vederea finanțării și realizării în comun a asigurării continuității proiectului de prevenire HIV şi integrare socio-profesională a consumatorilor de droguri „Un pas înainte pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile din Bucureşti”, prevăzut în anexa nr. 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONFORM GU ORIGI L Consiliul General al Municipii Bulls privind continuarea proiectului de prevenire HIV şi integrare socio — profesională a consumatorilor de droguri „Un pas înainte pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile din Bucureşti” Având în vedere expunerea de motive a consilierilor din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi raportul de specialitate comun al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Direcţiei Generale Dezvoltare şi Investiţii nr. 4559/13,12.2017; Văzând raportul Comisiei de sănătate şi protecţie socială nr. 40/18.12.2017 şi raportul Comisiei juridice şi de disciplină nr. 568/18.12.2017 din cadrul Consiliului General ai Municipiului Bucureşti; În conformitate cu prevederile: - Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărărea Guvernului nr. 1826/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a serviciilor sociale; - Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale; - Ordonanţei Guvernului nr. 86/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale; - Hotărârii Guvernului nr. 860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului de „droguri şi consumului ilicit de droguri, cu modificărite şi completările uiterioare; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. e), alin. (7) lit. a) şi art. 45 alin. (2) din Legea privind administraţia publică locală nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprabă Acordul de asociere încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi ARAS — Asociaţia Română Anti — SIDA, în vederea finanțării și realizării în comun a asigurării continuității proiectului de prevenire HIV şi integrare socio-profesională a consumatorilor de droguri „Un pas înainte pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile din Bucureşti”, prevăzut în anexa nr. 1. Art.2. Se împutemiceşte Directorul General al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti să semneze pentru şi în numele municipiului Bucureşti Acorgiul de asociere prevăzut la art. 1. PAR 4 Art.3 Municipiul Bucureşti, prin bugei (Difecţieţ enetale de Asistenţ Municipiului București, asigură decontarea/ il Bi ă îna /, rgi etil „Un pas în. Bd. Regina Elisabata n.47, secto/5,Vucureşti, România; 4 TE f ASI A Îi Iă p2 integrarea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile din Bucureşti", conform anexei nr. 2. Art.4 Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București şi Direcţia Generală da Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General ai Municipiului Bucureşti din data de 19.12.2017. AL ŞTI, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marian Orlarțda Gulea Bucureşti, 19.12.2017 Nr. 640 , CONFORM CU ORIGINALUL Splaiul independenţei 291-293, sector 6, Bucureşti, România tel +4021 305 55 00; www.bucuresti-primaria.ro Pag2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă