Inscrierea in domeniul privat al municipiului bucuresti a bunului imobil ce face obiectul certificatului de mostenitor nr. 101/17.11.2014, situat in bucuresti, aleea poiana muntelui nr. 2, bloc od3, scara 2, parter…
Pe scurt
Se hotărăște înscrierea în domeniul privat al Bucureștiului a unui imobil situat în Aleea Poiana Muntelui nr. 2, bloc OD3, scara 2, parter, apartament 43, Sector 6, și transferul său în administrarea Administrației Fondului Imobiliar. Apoi, imobilul va fi administrat de Administrația Fondului Imobiliar, iar toate cheltuielile aferente vor fi suportate de această administrație. Preluarea și predarea se va face prin proces-verbal, în cadrul procedurilor legale de dezbatere a succesiunilor vacante, în numele municipiului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Poiana Muntelui.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 54 din 2015 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind inscrierea in domeniul privat al municipiului bucuresti a bunului imobil ce face obiectul certificatului de mostenitor nr. 101/17.11.2014, situat in bucuresti, aleea poiana muntelui nr. 2, bloc od3, scara 2, parter, apartament 43, sector 6 si transmiterea acestuia in administrarea administratiei fondului imobiliar
Consiliul General! al Municipiului Bucureşti
HOTĂRÂRE
privind înscrierea în domeniul privat ai Municipiului Bucureşti a bunului
imobil ce face obiectul Certificatului de moştenitor nr.101/17.11.2014,
situat în Bucureşti, Aleea Poiana Muntelui nr. 2, bloc OD3, scara 2,
parter, apartament 43, sector 6 şi transmiterea acestuia în administrarea
| Administraţiei Fondului Imobiliar
Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al
Municipiului Bucureşti şi raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu;
Văzând raportul Comisiei patrimoniu şi avizul Comisiei juridice şi
de disciplină din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
Luând în considerare Certificatul de moştenitor nr.
101/17.11.2014;
Ținând cont de prevederile art. 1.138 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c), art. 45 alin. (3), art.
121 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind
| administrația publică locală, republicată, cu modificările-şi-ri tările
ulterioare. tă
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se înscrie în domeniul privat al Municipiului Bucureştkburi
imobil ce face obiectul Certificatului de moştenitor nr. 101/17.11.304:
negare) prezenta
ic
DE
La Ma
LI PRI
Splaiul independentei Nr 231- . odăa2 (rosti România:
plaiu! independentei Nr 291-293. Cod postai: O goe, se Boetregt, Remânia te!.. +4021 395 55 09; vww.prnb.ro
Sa G Ta
Art.2 Se transmite în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar
bunul imobil prevăzut la ari. 1.
Art.3 Predarea-primirea bunului prevăzut la art. 1 se face pe bază de
proces-verbal încheiat între Comisia de reprezentare a Municipiului
Bucureşti în fața cabinetelor notariale pentru îndeplinirea procedurilor
legaie de dezbaterea succesiunilor vacante şi acceptarea acestora sub
beneficiu de inventar în numele Municipiului Bucureşti şi Administrația
Fondului Imobiliar.
Art.4 Administraţia Fondului Imobiliar va suporta toate cheltuielile
care grevează asupra bunului imobil prevăzut la ari. 1.
Art.5 Primarul General, prin direcţiile din cadrul aparatului de
specialitate, Administraţia Fondului Imobiliar şi Comisia de reprezeniare a
Municipiului Bucureşti în fața cabinetelor notariale pentru îndeplinirea
procedurilor legate de dezbaterea succesiunilor vacante şi acceptarea
acestora sub beneficiu de inventar în numele Municipiului Bucureşti vor
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Această hotărâre a fost adoptată în şedința ordinară a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti din data de 31.03.2015.
i E DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL
iChard Vic (N AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
TUDOR TOMA
LI -Syi (N =
alcueși 31.03.2015 pi :
EOGRBA CU
ENBIMALIUL
Splaiul Independenţei 291-293, sector 6, Bucureşti, România tel.: +4021 305 55 00; www.bucuresti-primaria.ro Pag 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.