31 ianuarie 2019

HCL 48/2019 București adoptată

Aprobarea planului urbanistic zonal strada episcopiei nr. 1-3, sector 1, bucuresti

Pe scurt

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal pentru Strada Episcopiei nr. 1-3, sector 1, București. Pentru locuitori înseamnă că vor fi autorizate viitoare lucrări de construcții în acea zonă conform planului aprobat, ceea ce poate afecta locuințe, parcări și spațiile din jur, iar termenele și condițiile apar în documentele tehnice anexate. Decizia stabilește clar ce se poate construi, ce avize au fost obținute de la autorități (cultură, apărare, mediu, situații de urgență etc.) și intră într-o procedură de informare și consultare a publicului, cu impact pe eventualele intervenții urbanistice din zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal Strada Episcopiei nr. 1-3, Sector 1, Bucureşti în conformitate cu avizul Arhitectului Şef nr. 54/19.09.2018, prevăzut în anexa nr. 1, planul de reglementări urbanistice - vizat spre neschimbare, prezentat în anexa nr. 2 şi Regulamentul Local de Urbanism, reprezentând anexa nr. 3

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Episcopiei.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Episcopiei” în București

Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2019 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal strada episcopiei nr. 1-3, sector 1, bucuresti
Emitent
Consiliul Local București
Număr
48 / 2019
Data
31 ianuarie 2019
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Episcopiei nr. 1-3 (hartă) · Regina Elisabeta nr. 47 (hartă) · Episcopiei (hartă)
Teme
Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Pe același subiect în București

Documente

Text

5 7 DIRECȚIA ACN i = SŞa CONSILIUL GENERAL AL romania2019.eu E Sie SAI (E JURIDICĂ E) MUNICIPIULUI BUCUREȘTI | con FORM CU OR SINALUL = = = ae HOTĂRÂRE __/ Se privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Strada Episcopiei nr. 1- ME Sector 1, Bucureşti Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi raportul de specialitate al Arhitectului Şef al Municipiului Bucureşti; Luând în considerare raportul Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului nr. 20/30.01.2019 şi raportul Comisiei juridice şi de disciplină nr. 876/11.12.2018 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; Ţinând cont de raportul informării şi consultării publicului redactat în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2701/2010 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 136/2012; Văzând documentele emise de: - Primăria Municipiului București — Certificatul de urbanism nr. 668/484684/02.06.2017; - Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Urbanism: avizul de oportunitate nr. 79/19.09.2017; - Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Urbanism: avizul preliminar nr. 14/25.01.2018; - Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale - Direcţia pentru Cultură a Municipiului București: avizul nr. 933/03.09.2018; - Ministerul Apărării Naţionale — Statul Major al Apărării — avizul nr. DT/148/18.01.2018; - Ministerul Afacerilor Interne -— Direcţia Generală Logistică: avizul nr. 4.293.512/07.02.2018; - Ministerul Afacerilor Interne — Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă -— Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” București — Ilfov: avizul nr. 4592/17/SU-BIF- A/06.02.2018; - Serviciul Român de Informaţii: avizul nr. 48.496/04.01. 2018; - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: avizul nr. 224744/28.12.2017; - Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti: decizia etapei de încadrare nr. 43/22.06.2018; - Comisia de coordonare a Primăriei Municipiului Bucureşti: avizul nr. 1601926/02.03.2018; Comisia Tehnică de Circulaţie — avizul de principiu nr. 1594153/1778/26.02.2018; În conformitate cu prevederile: - Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind_aprobarea Regulamentului General de Urbanism, cu modificările şi completările ulterioare; - Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti: “aprobat prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 269/21.12.2000, cu valabilitate prelungită prin Hotărârea C.G.M.B. nr.324/2010, Hotărârea C.G.M.B. nr. A | ipartrea, C.G. i 232/2012 şi 224/15.12.2015; AY de asa F, B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sectă) 5 buldgif Boian tel.: 021 305 , www.pmb.ro | CONFORM CU RINA, Ei tri TEHNICĂ ŞI z | ZE JURIDICA & Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privinai-4râhs (ri a deeizi administraţia publică, republicată; ——— În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (5) lit. c) şi art. 45 alin. (2) lit. e), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal Strada Episcopiei nr. 1-3, Sector 1, Bucureşti în conformitate cu avizul Arhitectului Şef nr. 54/19.09.2018, prevăzut în anexa nr. 1, planul de reglementări urbanistice - vizat spre neschimbare, prezentat în anexa nr. 2 şi Regulamentul Local de Urbanism, reprezentând anexa nr. 3. Art.2 Planul Urbanistic Zonal ce face obiectul prezentei hotărâri are caracter de reglementare specifică şi nu dă dreptul la construire până la emiterea autorizaţiei de construire. Art.3 Documentaţia de urbanism ce face obiectul prezentei hotărâri este valabilă până la aprobarea unei documentaţii de urbanism coincidente ce conţine reglementări diferite. Ari.4 Anexele nr. î, nr. 2 şi nr. 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti și al Primarului Sectorului 1 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 31.01.2019. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, Anca Daniela Raiciu Georgiana Zamfir Bucureşti, 31.01.2019 Nr. 48 B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti, România; tel.: 021 305 55 00; www.pmb.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala