31 iulie 2019

HCL 424/2019 București adoptată

Hotărâre pentru completarea hotararii consiliului general al municipiului bucuresti nr. 765/22.11.2018 privind transmiterea in administrarea administratiei fondului imobiliar a zece imobile in scopul dezvoltarii si regenerarii urbane, precum si obtinerii de venituri la bugetul local al municipiului bucuresti, prin proceduri de tip p.p.p. - parteneriat public - privat modifica anexa hcgmb nr. 186/2008 completeaza hcgmb nr. 765/2018 modificata prin hcgmb nr. 394/2022 se modifica prin hcgmb nr. 506/2022

Denumire
Hotărârea nr. 424 din 2019 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
424 / 2019
Data
31 iulie 2019
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al Municipiului București, pentru realizarea unor proiecte în cadrul dezvoltării și regenerării urbane prin parteneriat public-privat. Se modifică anexa la hotărârea nr. 186/2008 pentru a reflecta aceste schimbări ale inventarului și încadrarea noilor imobile în gestionare privat-necesară, cu impact asupra modului în care aceste imobile vor fi administrate, exploatate și puse în valoare pentru bugetul local. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea ca ușile proiectelor urbane să avanseze prin PPP, potențial afectând zonele listate (ex: străzi din sectoarele 1,3,4,5,6) prin investiții, reabilitări, și eventual venituri pentru bugetul local, în termenele și condițiile stabilite în ulteriorul regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRĂRE pentru completarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 765/22.11.2018 privind transmiterea în administrarea Administrației Fondului Imobiliar a zece imobile în scopul dezvoltării și regenerării urbane, precum și obținerii de venituri la bugetul local al Municipiului București, prin proceduri de tip P.P.P. — Parteneriat Public - Privat Având în vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului București și raportul de specialitate comun al Direcţiei Patrimoniu nr. 118278/23.07.2019, al Direcţiei Juridic nr. 16143/24.07.2019 și al Administraţiei Fondului Imobiliar nr. 1638/23.07.2019; Văzând avizul Comisiei patrimoniu nr.141/31.07.2019 şi avizul Comisiei juridice şi de disciplină nr. 490/30.07.2019 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; Ținând cont de Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 765/22.11.2018 privind transmiterea în administrarea Administrației Fondului Imobiliar a zece imobile în scopul dezvoltării și regenerării urbane, precum și obținerii de venituri la bugetul local al Municipiului București, prin procedurile de tip P.P.P. — Parteneriat Public — Privat; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: Art.| După art. 1 al Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 765/22.11.2018 se introduce art. 11 care va avea următorul cuprins: "Art (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului București a imobilelor prevăzute la art. 1, respectiv: Strada Berzei nr. 21, sector 1; Strada Stoica Ludescu nr. 80, sector 1, Bulevardul Mircea Vodă nr. 27 — 29, sector 3, Strada Sfânta Vineri nr. 38 — 44, sector 3, Splaiul Unirii nr. 176, sector 4; Strada Cedrilor nr. 13, sector 5; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 35, sector 5; Splaiul Independenţei f.n., sector 6; Calea Giulești nr. 250, sector 6. (2) Anexa la Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 186/2008 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului București se modifică în mod corespurzăr? Î] < | i A , CA ( —— Aj AY] vV Bd Regina Elisabeta nr 47. cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti România, tel +4021 305 55 00: www.pmb.ro Art.|| Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 765/2018 rămân neschimbate. Art.IIl Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și Administraţia Fondului Imobiliar vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 31.07.2019. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, . SECRETAR GENERAL | a ari AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, Claudiu ) a Catana, . / Georgiana Zamfir N București, 31.07.2019 Nr. 424 UWRECTIA ÎI AMBTENȚĂ TUMNICĂ ŞI UA JURIDICĂ Bd. Regina Elisabeta nr 47, cod poştal 050013, sector 5. Bucureşti Romănia. tel: +4021 305 55 00: www.omb.ro Pag 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă