31 august 2022

HCL 402/2022 București adoptată

Aprobarea incheierii contractelor de finantare nerambursabila de la bugetul local al municipiului bucuresti, prin bugetul directiei generale de asistenta sociala a municipiului bucuresti, pentru activitati nonprofit de…

Pe scurt

Se aprobă încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Bucureștiului, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială, pentru activități nonprofit de interes local în anul 2022. Înseamnă că organizații nonprofit pot primi bani de la buget pentru proiecte locale, cu termene și condiții stabilite în contracte, iar impactul pentru cetățeni poate însemna servicii sau programe sociale finanțate din bani publici. Vor fi verificări și avize ale comisiilor municipale și conform legilor privind finanțările nerambursabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba Tncheiereacontractelor de finan+arenerambursabiladintre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti 9i organizatiile neguvernamentaledeclarate eligibile Tn urma derularii procedurii de selec+ie,conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în București

Denumire
Hotărârea nr. 402 din 2022 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea incheierii contractelor de finantare nerambursabila de la bugetul local al municipiului bucuresti, prin bugetul directiei generale de asistenta sociala a municipiului bucuresti, pentru activitati nonprofit de interes local, in anul2022
Emitent
Consiliul Local București
Număr
402 / 2022
Data
31 august 2022
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Regina Elisabetanr. 47 (hartă)
Teme
Bugetul local · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în București

Documente

Text

Jan_ M \L' fI Consiliul General al Municipiului Bucure$ti HOTARAR E privind aprobarea Tncheieriicontractelor de finantare nerambursabila de la bugetul local al Municipiului Bucure9ti, prin bugetul Direcjiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti, pentru activitali nonprofit de interes local, in anul 2022 Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului r Bucure9ti nr. 122814/29.08.20229i raportul comun de specialitateal Direcjiei Generale Investitii nr. 111895/11.08.2022si al Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti nr. 3097/08.08.2022; vazand avizul Comisiei economica, buget, finan+e 9i credite externe nr. 296/30.08.2022, avizul Comisiei sanatate, sport 9i protectie sociala nr. 71/29.08.20229i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 448/30.08.2022 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9ti; in conformitate cu prevederile: Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activita$ nonprofit de interes general, cu modificarile 9i completarile ulterioare; Legii asistenjei sociale nr. 292/2011, cu modificarile 9i completarile ulterioare; Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 274/17.05.2018 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Bucure9ti, prin bugetul Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti, pentru activitati nonprofit de interes local, precum 9i a Modelului de Contract Cadru de Finantare nerambursabila a activitatilor nonprofit de ( interes local, potrivit Legii nr. 350/2005, modificata prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 750/30.10.2018; Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 172/02.06.2021 privind desemnarea unor consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9tica membri Tn Comisia de evaluare 9i selecjionare a proiectelor de finanjare nerambursabila alocate de la bugetul local al Municipiului Bucure9ti, prin bugetul Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti, pentru activitali nonprofit de interes local, modificata prin Hotararea ConsiliuluiGeneral al Municipiului Bucuresti nr. 316/02.06.2022; in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) 9i lit. e), alin. (7) lit. b), alin. (9) lit. a) 9i art. 139 alin. (3) din Ordonan+ade Urgen@ a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE§TI HOTARA§ TE: Art.1 Se aproba Tncheiereacontractelor de finan+arenerambursabiladintre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucure9ti 9i organizatiile neguvernamentaledeclarate eligibile Tn urma derularii procedurii de selec+ie,conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.2 Se aproba alocarea sumei de 305.520 lei de la bugetul local al Municipiului Bucure9ti, prin bugetul Directiei Generale de Asisten@ Sociala a Municipiului Bucure9ti, pentru finanjarea contractelor prevazute la articolul 1. Art.3 Directiile din cadrul aparatului de sOecialitateal Primarului General al Municipiului Bucure9ti 9i Direcjia Generala de Asisten@ Sociala a Municipiului Bucure9ti vor aduce la Tndeplinire prevederile prezentei. Aceasta hotarare a' fost adoptata Tn 9edinja ordinara a Consiliului General al f Municipiului Bucure9ti din data de 31.08.2022. PRE§EDINTEDE §EDINTA, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE§TI, Sanda H ri r GeorgianaZamfir Bucure9ti, 31.08 Nr. 402 ( Bd. Regina Elisabetanr. 47, cod poitaI 050013, sector 5, Bucure gti, Romania;tel.: +4021 305 55 00; www.pmb.ro Pag 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala