Pe scurtSe aprobă înființarea unei asocieri între Municipiul București și Administrația Națională „Apele Române” – ABA Argeș-Vedea pentru a stabili un cadru de colaborare între cele două instituții. Încesemenește prin acest pact un cadru de cooperare, fără investiții imediate, cu obiective referitoare la gestionarea apei și a resurselor de mediu, în contextul programelor UE de finanțare și obiectivelor climatice. Pentru locuitori, înseamnă că autoritățile vor coopera pentru activități comune legate de apă, mediu și proiecte durabile, dar detaliile bugetare, termenele concrete și zonele vizate vor fi stabilite ulterior prin protocolul de colaborare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aproba asocierea Municipiului Bucure§ti cu Administratia Nationala „Apele Romane” – Administratia Bazinala de Apa Arge§-Vedea (ABAAV), in vederea stabilirii unui cadru de colaborare interinstitutionala. Art.3 Se Tmputernice§tePrimarul General al MunicipiuluiBucure§tisa semneze, pentru 9i Tn numele Municipiului Bucure9ti, Protocolul de colaborare prevazut Ia
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Consiliul Generalal Municipiului Bucure$ti
HOT A RARE
privind aprobarea asocierii Municipiului Bucure9ti cu Administrajia Na{ionala „Apele
Romane” – Administrajia Bazinala de Apa Arge9-Vedea (ABAAV),
in vederea stabilirii unui cadru de colaborare interinstitujionala 9i aprobare Protocolului
de colaborare
(
Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului
Bucure9ti nr. 137260/13.08.2026 9i raportul de specialitate al Direcjiei Generale Investijii
nr. 10881 1/26.06.2026;
vazand avizul Comisiei economice, buget, finan+e 9i credite externe nr.
174/19.08.2026, avizul Comisiei de ecologie, protecjia mediului 9i igienizare nr.
35/19.08.2026 91avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 347/19.08.2026 din cadrul
Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
Tinand cont de adresa Ministerului Mediului, Apelor 9i Padurilor – Administrajia
Najionala Apele Romane nr. JC/17580/12.08.2026;
Luand Tnconsiderare:
- Regulamentul (UE) 2021/241 privind Mecanismul de redresare 9i rezilien@;
- Directiva-cadru privind apa (2000/60/CE);
- Regulamentul privind taxonomia UE pentru activitali durabile;
- Pactul Verde European (European Green Deal) 9i obiectivele climatice ale
Uniunii Europene privind neutralitatea climatica pana Tn2050;
- Regulamentul (UE) 2021/1119 privind Legea Europeana a Climei;
\
'in conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu
modificarile 9i completarile ulterioare;
in temeiul prevederilorart. 129 alin. (2) lit. d), lit. e), alin. (7) lit. i), alin. (9) lit. a) 9i
art. 139 alin. (3) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL N4UNICIPIULUIBUCURE§TI
HOTARAS TE:
Art.1 Se aproba asocierea Municipiului Bucure§ti cu Administratia Nationala „Apele
Romane” – Administratia Bazinala de Apa Arge§-Vedea (ABAAV), in vederea stabilirii
unui cadru de colaborare interinstitutionala.
Art.3 Se Tmputernice§tePrimarul General al MunicipiuluiBucure§tisa semneze,
pentru 9i Tn numele Municipiului Bucure9ti, Protocolul de colaborare prevazut Ia art. 2.
Art.4 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
Municipiului Bucure9ti 9i Administratia Nationala „Apele Romane” – Administratia
Bazinala de Apa Arge§-Vedea(ABAAV) vor aduce la Tndeplinireprevederile prezentei
hotarari.
Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinta ordinara a Consiliului General al
Municipiului Bucure9ti din data de 20.08.2026.
PRESEDINTE DE §EDINTA, SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCURESTI,
Bogdan-IonJelea Geprgiana ZAMFIR
Bucuresti, 20.08.2026
Nr. 365
F
Splaiul Independentei nr. 291-293, sector 6, Bucure9ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www.F)mb.ro Pag2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.