Pe scurtS-a aprobat implementarea proiectului cultural „Teatrul Mic, 60 de ani”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Ministerul Culturii, iar cheltuielile aferente vor fi acoperite în cadrul acestui contract de finanțare. Pentru locuitori înseamnă că teatru Mic va primi finanțare externă pentru activități culturale, iar bugetul orașului nu va suporta aceste cheltuieli principale, dar poate implica eventuale cheltuieli potrivite de cofinanțare sau administrare. Practic, proiectul este asigurat financiar de la bugetul central prin fonduri nerambursabile, iar termenele și eventualele detalii operaționale revin contractului de finanțare semnat cu Ministerul Culturii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aproba implementarea proiectului cultural „Teatrul Mic, 60 de ani”, proiect finantat din fonduri nerambursabile de la Ministerut Culturii 9i a cheltuielilor Art.3 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al MunicipiuluiBucure9ti Bucure9ti 9i Teatrul Mic vor aduce la Tndeplinireprevederile prezentei hotarari
Citat din articolul 1 al hotărârii.
-A.
M
V
Consiliul General al Municipiului Bucure;ti
HO TARA RE
privind aprobarea implementarii proiectului cultural finantat din fonduri nerambursabile
„Teatrul Mic, 60 de ani” 9i a cheltuielilorlegate de proiect
Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului
Bucure9ti nr. 172311/15.10.20249i raportul de specialitate al Directiei Cultura,
invatamant Turism nr. 168110/09.10.2024;
vazand avizul Comisiei de cultura, culte si educatie civica. relatii internationale
(
9i relajia cu societatea civila nr. 45/16.10.2024,avizul Comisiei economice, buget,
finanIe nr. 228/18.10.2024 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 315/17.10.2024
din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
Luand Tnconsiderare:
- Contractul de finantare nerambursabila nr. 6174/26.08.2024, Tncheiat de
Teatrul Mic, in calitate de beneficiar, cu Ministerul Culturii, in calitate de finantator;
- Adresa Teatrului Mic nr. 3201/10.09.2024, Tnregistrata la Direcjia Cultura,
Tnvalamant, Turism cu nr. 150755/10.09.2024, prin care a fost transmis (in copie
certificata ”conform cu originalul” Contractul de finana+are nerambursabila, inclusiv
Anexa nr. 1 – Cererea de finantarenr. 163/R.S./04.07.2024si Anexa nr. 2 – devizul
estimativ refacut, nr. 163/CASC/14.08.2024:
- Adresa Teatrului Mic nr. 3299/18.09.2024, inregistrata la Directia Cultura,
Tnvalamant, Turism cu nr. 155561/19.09.2024, prin care a fost precizata suma aferenta
cofinantariidin veniturileTeatrului Mic care este aferenta contractuluide finantare
(~ mentionatanterior
in temeiulprevederilorart. 129 alin. (2) lit.d), alin. (7) lit.d), art. 139alin. (3) din
Ordonanta de Urgen+a a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificarile9i completarileulterioare.
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE§TI
HOTARA§ TE:
Art.1 Se aproba implementarea proiectului cultural „Teatrul Mic, 60 de ani”,
proiect finantat din fonduri nerambursabile de la Ministerut Culturii 9i a cheltuielilor
Art.3 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
MunicipiuluiBucure9ti Bucure9ti 9i Teatrul Mic vor aduce la Tndeplinireprevederile
prezentei hotarari.
Aceasta hotarare fost adoptata Tn 9edinta ordinara a Consiliului General al
MunicipiuluiBucure9tig 'data de 21.10.2024.
PRE§EDIN; bE §EDI NTA SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUIBUCURE§TI,
Stel bancuveanu Georgiana ZAMFIR
# It d
(
Bucu re/sti 21.10.2024
Nr. 334
Splaiul Independen jei nr. 291-293, sector 6, Bucure9ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www.pmb.ro Pag 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.