30 iulie 2025

HCL 322/2025 București adoptată

Imputernicirea expresa a consiliului local al sectorului 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre sectorul 2 al municipiului bucuresti si universitatea tehnica de constructii bucuresti, in vederea desfasurarii…

Pe scurt

Se aprobă împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 2 să decidă asupra asocierii dintre Sectorul 2 al Bucureștiului și Universitatea Tehnică de Construții București pentru activitățile proiectului European AWARD despre resurse alternative de apă și analize pentru planificarea strategică a apei, în cazul demonstrativ Lacul Circului. Asta înseamnă că autoritatea locală poate decide contracte, parteneriate sau alte acțiuni necesare pentru derularea proiectului, iar eventualele costuri sau termene vor fi stabilite în aceste decizii, afectând zona Lacului Circului și eventual bugetul local. Decizia se bazează pe avizele comisiilor relevante și pe aprobarea Primarului General.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se imputernice!?te expres Consiliul Local al Sectorului 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti 9i Universitatea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în București

Denumire
Hotărârea nr. 322 din 2025 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind imputernicirea expresa a consiliului local al sectorului 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre sectorul 2 al municipiului bucuresti si universitatea tehnica de constructii bucuresti, in vederea desfasurarii activitatilor ce se vor derula in cadrul proiectului european award - resurse alternative de apa si procese de analiza pentru a reinnoi planificarea strategica a aprovizionarii cu apa - cazul demonstrativ lacul circului
Emitent
Consiliul Local București
Număr
322 / 2025
Data
30 iulie 2025
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Regina Elisabeta nr. 47 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în București

Documente

Text

Consiliul General al Municipiului Bucure~ti HOTARARE privind imputernicirea expresa a Consiliului Local al Sectorului 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure!?ti !?iUniversitatea Tehnica de Constructii" Bucuresti, in vederea desfasurarii , activitatilor , ce se vor derula in cadrul Proiectului European AWARD - Resurse alternative de apa !?i procese de analiza pentru a reinnoi planificarea strategica a aprovizionarii cu apa - Cazul demonstrativ Lacul Circului Avand in vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului Bucure!?ti nr. 112953/11.07.2025 !?i raportul de specialitate al Direcliei Generale Servicii Publice - Direclia Servicii Integrate nr. 104519/30.06.2025; Vazand avizul Comisiei de ecologie, proteclia mediului !?i igienizare nr. 21/29.07.2025, avizul Comisiei pentru utilitali publice !?i salubritate nr. 16/28.07.2025 !?i avizul Comisiei juridice !?i de disciplina nr. 317/29.07.2025 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure!?ti; Luand in considerare: - adresa Sectorului 2 al Municipiului Bucure!?ti cu nr. 1888/08.05.2025, inregistrata la Primaria Municipiului Bucure!?ti cu nr. 74191/08.05.2025, la Direclia Asistenta, Tehnica si , Juridica cu nr. 74191/09.05.2025, la Directia ' de Mediu cu nr. 78906/16.05.2025 !?ila Direclia Servicii Integrate cu nr. 78906/03.06.2025; - Hotararea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 113/30.04.2025 privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucure!?ti pentru imputernicirea Consiliului Local Sector 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure!?ti !?i Universitatea Tehnica de Construclii Bucuresti, , in vederea desfasurarii , activitatilor , ce se vor derula in cadrul Proiectului European AWARD - Resurse alternative de apa !?i procese de analiza pentru a reinnoi planificarea strategica a aprovizionarii cu apa - Cazul demonstrativ Lacul Circului; Tntemeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), lit. e), alin. (7) lit. n), alin. (9) lit. a), art. 139 alin. (3), art. 166 alin. (2) lit. s)!?i alin. (3) din Ordonanla de Urgenla a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu m~icarile!?i completarile ulterioare; ( \ \)/ _, CONSILIUL GENERAL A~ M~NICIPIULUI BUCURE$TI ~~ HOT A R A $ T E: .1!tr~ Art.1 Se imputernice!?te expres Consiliul Local al Sectorului 2 de a hotari cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti 9i Universitatea Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po~tal 050013, sector 5, Bucure~ti, Romania Tel: 021.305.55.00 http://www.pmb.ro Tehnica de Constructii Bucuresti, In vederea desfasurarii activitatilor ce se vor " " derula In cadrul Proiectului European AWARD - Resurse alternative de apa ~i procese de analiza pentru a relnnoi planificarea strategica a aprovizionarii cu apa - Cazul demonstrativ Lacul Circului. Art.2 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure~ti ~i Sectorul 2 al Municipiului Bucure~ti vor aduce la Indeplinire prevederile prezentei hotarari. Aceasta hotarare a fost adoptata In ~edinta ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucure~ti din data de 30.07.2025 PRESEDINTE , DE SEDINTA, " SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI, , Drago~-Georgian Radu Georgiana ZAMFIR (D. Bucure~ti, 30.07.2025 Nr. 322 Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po:;;tal 050013, sector 5, Bucure:;;ti, Romania, Tel: 021.305.55.00, http://www.pmb.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala