Hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului bucuresti in domeniul privat al municipiului bucuresti a unei parti din reteaua transport agent termic intitulata „retea termoficare cs15 - c1 ”, in lungime de 2.960 m traseu, in vederea casarii si valorificarii
Denumire
Hotărârea nr. 310 din 2023 a Consiliului Local București
Se decide trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului București a unei porțiuni din rețeaua de transport al energiei termice, lungă 2.960 metri, pentru casare și valorificare. Adică se face un pas legal pentru a înceta să mai aparțină statului municipal și se pregătește demolarea și posibil vânzarea sau valorificarea acestei părți a rețelei; decizia poate afecta locuitorii prin schimbări în furnizarea de încălzire/energie în zona Titan (punctul termic/stația din Autogara Titan) și prin eventuale intervenții în infrastructură. Sunt necesare avize și acorduri din partea mai multor comisii și compartimente ale Primăriei, precum și colaborarea cu Compania Municipală Termoenergetica, pentru derularea procedurii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Consiliul General al Municipiului Bucure$ti
HOT A RARE
privind trecerea din domeniul public al municipiului Bucure9ti Tndomeniul privat al
municipiului Bucure9tia unei parji din rejeaua transport agent termic intitulata „Rejea
termoficare CS15 - C1”, in lungime de 2.960 m traseu, in vederea casarii 9i valorificarii
( Avand in vedere referatul de aprobare al Primarului General al MunicipiuluiBucure§ti
nr. 175301/18.11.2022 9i raportul de specialitate comun al Directiei Patrimoniu 9i al Directiei
Generale Servicii Publice – Direc+iaServicii Integrate nr. 159070/18.11.2022;
vazand avizul Comisiei de patrimoniu nr. 105/28.08.2023,avizul Comisiei pentru
utilitali publice 9i salubritate nr. 40/24.11.2023 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr.
661/25.11.2022 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure§ti;
Luand Tnconsiderare
- adresa nr. 249430/26.10.2022a PrimarieiSector 3, inregistrata Ia Cabinet Primar
General cu nr. 159070/27.10.2022prin care a fost transmisa HotarareaConsiliuluiLocal
Sector 3 nr. 505/25.10.2022 privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului
Bucure9ti Tn vederea transmiterii din domeniul public in domeniul privat al Municipiului
Bucuresti a conductei cu numarul de inventar 619 in vederea desfiintarii si a transmiterii Tn
administrarea Sectorului 3 al Municipiului Bucure9ti a punctului termic al Autobazei Titan in
vederea montarii unei centrale;
- adresa nr. 103692/07.11.2022a Companiei Municipale Termoenergetica S.A.,
'inregistrata la Direcjia Servicii Integrate cu nr. 169305/11.11.2022, prin care a fost transmisa
“Nota de fundamentareprivind necesitateacasarii partiale a bunului domeniupublic nr.
(
inventar 619 – Retea Termoficare CS15 – alimentare PT STB Titan”:
- adresa Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara Termoenergetica Bucure9ti – llfov
nr. 1723/1 0.11.2022 Tnregistrata la Primaria Municipiului Bucure9ti cu nr. 169731/10.11.2022;
- adresa Direcjiei Transporturi nr. 159070/17.11.2022;
- Contractul nr. 7/29.11.2019 de delegare a gestiunii directe a serviciului public de
alimetare cu energie termica, activitatile de producere, transport, distributie 9i furnizare, in
arealul deservit de catre Asociajia de Dezvoltare Intercomunitara TermoenergeticaBucure9ti
llfov
in conformitate cu prevederile art. 1 gi art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din functiune, casare §i valorificare a activelor
corporale care alcatuiesc domeniul public al statului gi al ul teritoriale
in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), lit. d), 19 alin. (3) 9i
art. 361 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a 'P
administrativ, cu modificarile9i completarile ulterioare; g
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod poetaI050013, sector 5, Bucure$ti, Romania;te
C4 E
+4021 305 55 001
a P
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI
HO TARA $ T E:
Art.1 Se aproba trecerea din domeniul public al Municipiului Bucure9ti Tn domeniul
privat al Municipiului Bucure9ti a unei patti din rejeaua de transport agent termic intitulata
“Retea termoficare CS15 – C1”, in lungime de 2960 m traseu, cuprinsa Tntrevana de izolare
montata dupa caminul de record aferent PT 10R 2 9i PT STB Titan, in vederea casarii 9i
valorificarii
Art.2 Tronsonul de retea prevazul Ia art. 1 se identifica conform planului anexa, care
face parte integranta din prezenta hotarare.
Art.3 Procedura de casare se va demara dupa obtinerea de catre Compania
Municipala Termoenergetica Bucure9ti S.A. a acordului de debran9are a celor doi clienIi, 'in
speta Societatea de Transport Bucure9tiSTB S.A. 9i S.C. BILAL S.R.L., iar casarea parjiala
a conductei va produce efecte dupa punerea Tn funcjiune a centralei termice care va fi
(
montata TnAutobaza Titan, pentru asigurarea continuitatii alimentariicu energie termica.
Art.4 Se Tmputernice9teoperatorul serviciului public de alimentare cu energie termica
Compania Municipala Termoenergetica Bucure9ti S.A. pentru efectuarea tuturor demersurilor
necesare Tnvederea casarii tronsonului de magistrala de termoficare menjionate Ia art. 1 cat
si a valorificariiacestuia.
Art.5 Sumele Tncasate ca urmare a valorificarii vor fi transferate de catre Compania
Municipala Termoenergetica Bucure9ti S.A., proprietarului infrastructurii – municipiul
Bucuresti
Art.6 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
Municipiului Bucure9ti, Compania Municipala Termoenergetica Bucure9tiS.A. 9i Asociajia de
Dezvoltare Intercomunitara Termoenergetica Bucure9ti – llfov vor aduce la Tndeplinire
prevederileprezentei hotarari.
Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinja ordinara a Consiliului General al
Municipiului Bucure9tidin data de 30.08.2023
<
PRE§EDINTEDE $EDINTA SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
luliana – Roxana Cantea Georgiana Zamfir
Bucuresti,30.08.2023
Nr. 310
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po$taI050013, sector 5, Bucure$ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00: www.I)mb.ro Pag2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.